Volkswagen a prezentat la începutul lunii mai primele imagini camuflate cu hatchback-ul electric ID.3, însă la vremea respectivă nu a oferit niciun fel de detaliu despre designul interior.
Reprezentanța din Austria a constructorului german a publicat însă acum un clip video pe platforma de streaming Youtube în care prezintă o serie de imagini cu interiorul noului model electric.
Conform tuturor așteptărilor, noul Volkswagen ID.3 va avea un instrumentar de bord digital care va afișa elemente pentru viteza de deplasare și autonomia bateriei. În plus, în partea centrală a planșei de bord este poziționat orizontal un ecran touch de mari dimensiuni, care oferă control asupra sistemului de navigației, sistemului multimedia sau a climei.
Nu în ultimul rând, Volkswagen promovează în cadrul clipului și posibilitatea de a apela la comenzi vocale. De exemplu, dacă șoferul spune că îi este frig, asistentul vocal îl anunță că va porni sistemul de încălzire.
Designul interior al lui ID.3 este foarte asemantor cu cel prezentat de Seat pentru conceptul electric el-Born, care va primi o versiune de serie până la sfârșitul anului viitor.
Volkswagen a deschis în 8 mai pre-comenzile pentru ediția de lansare a hatchback-ului ID.3, iar până în prezent peste 20.000 de clienți au plătit un avans de 1.000 de euro pentru a-și rezerva o unitate.
În total, Volkswagen va oferi 30.000 de unități ID.3 1st, dintre care 450 de unități sunt alocate României. Prezentarea oficială a noului model va avea loc în luna septembrie cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt.Via Electrek
Bleah!
pozele insa nu sunt foarte bune calitativ, deci nu m-as baza pe ele intrutotul.
logic ar fi sa aibe interiorul la nivel de golf8, iar ala sigur va ridica stacheta fata de g7. dar sa vedem. poate de aia lanseaza id3 la un pret (relativ) competitiv.
iar cerebelul nu ia decizii :)
In ceea ce priveste preturile asteptate:
- versiunea cu autonomie 330 km WLTP - cca.30.000 Euro;
- versiunea cu autonomie 420 km WLTP - cca 40.000 Euro;
- versiunea cu autonomie 550 km WLTP - cca. 50.000 Euro.
Asteptam si pasi concreti pentru imbunatatirea infrastructurii de incarcare....
bine, nu vreau sa incep sa zic ce masini iti poti lua cu 50k, ca e o discutie interminabila.
PS: Nu agreez deloc comenzile de pe tableta pt climatizare, volum audio, scaune incalzite etc. Poate sunt eu prea batran :) Am vazut ca pustimea e incantata deci e posibil ca in 10 ani sa nu mai vedem masini cu butoane mecanice.