Piața auto europeană va înregistra în aprilie una dintre cele mai modeste luni din istorie în privința înmatriculărilor, ca urmare a restricțiilor de circulație impuse în cele mai multe state pentru a preveni răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.
Primele estimări indică faptul că Italia, una dintre cele mai mari piețe auto din Europa, este practic blocată din cauza pandemiei.
Astfel, în primele 24 de zile ale lunii aprilie, italienii au înmatriculat doar 2.182 de mașini, în scădere cu 98% comparativ cu cele aproape 108.000 de unități înmatriculate în perioada similară a anului trecut.
Datele au fost obținute de compania de cercetare Dataforce, care estimează că la nivelul întregii luni aprilie numărul de înmatriculări va fi de 2.500 - 2.600 de unități, comparativ cu cele 176.000 din aprilie 2019.
În plus, analiza realizată de Dataforce scoate în evidență că scăderea ar fi fost și mai mare dacă Renault nu ar fi înmatriculat în aprilie 317 unități ale hatchback-ului electric Zoe pentru o companie de închirieri auto.
Doar alte două modele au înregistrat înmatriculări mai mari de 100 de unități, și anume Fiat Panda (157 unități) și Jeep Compass (116 unități).
De asemenea, pe segmentul persoanelor fizice, cea mai înmatriculata mașina a fost Tesla Model 3 cu 58 de unități.Date asemănătoare sunt așteptate la nivelul lunii aprilie și în celelalte mari piețe auto ale Europei, mai ales ca showroom-urile auto din Franța, Spania, Marea Britanie și Italia vor fi redeschise abia din 4 mai. Germania este singura piața auto majoră care a redeschis showroom-urile auto.
În luna martie, piața auto europeană a scăzut cu 52%, iar cele mai afectate țări au fost reprezentate chiar de principalele piețe auto europene, acolo unde s-au impus și cele mai severe restricții: Italia (-85%), Franța (-72%), Spania (-69%), Austria (-66%) și Grecia (-61%).
Cu o scădere a pieței auto de 32%, România s-a numărat printre țările cu cele mai mici scăderi, alături de statele balcanice și de cele din nordul Europei, acolo unde restricțiile au fost mai puțin severe.
Via Automotive News
Comentarii (1)