Prima schiță cu exteriorul noii generații Mercedes-Benz GLE: SUV-ul debutează în cadrul Salonului Auto de la Paris

de Cornel Șocariciu
Marti, 11.09.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes-Benz a publicat o nouă schiță cu viitorul GLE. Noua generație a SUV-ului va avea dimensiuni mai generoase și un interior mult îmbunătățit. Prezentarea va avea loc în cadrul Salonului Auto de la Paris din luna octombrie.

Campania de promovare pentru lansarea noii generații a SUV-ului Mercedes-Benz GLE continuă. Astăzi, oficialii producătorului german au publicat prima schiță cu exteriorul SUV-ului pe care îl vor prezenta în cadrul Salonului Auto de la Paris.

Din punct de vedere estetic, viitorul Mercedes-Benz GLE va integra o serie de elemente revizuite. Nemții vor oferi faruri restilizate, spoilere modificate și prize de aer mai generoase. Linia laterală va trece și ea prin schimbări minore, în timp ce în partea din spate, SUV-ul va beneficia de elemente redesenate complet.

Conform unor surse apropiate companiei, noua generație GLE va fi mai mare cu circa 80 de milimetri comparativ cu actuala versiunea și va oferi mai mult spațiu pentru toți pasagerii. La interior, clienții se vor bucura de instrumentarul digital de bord și de noul sistem de infotainment MBUX (MercedesBenz User Experience).

Tot la interior, noul GLE va integra volanul cu cele două zone laterale sensibile la atingere și un touchpad mai generos.

Mercedes-Benz ar urma să înlocuiască versiunea GLE 43 cu varianta GLE 53. Aceasta din urmă va integra un motor de 3.0 litri cu șase cilindri în linie și un sistem EQ Boost capabil să ofere putere suplimentară și să "hrănească" sistemul electric de 48V.

Surse apropiate producătorului german spun că versiunea GLE Coupe va fi prezentată până la finalul anului, cel mai probabil în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles.

Comentarii (1)

  • SIMPLE MINDS
    Speram ca la Stuttgart sa se fi *uitat* ca SUV-ul de clasa mare trebuie *primenit * :-)) Doar ca neamtu' n-a uitat.:)) P.S. Cei opt cm suplimentari sunt *contributia* lor la fascinanta lume auto !:))
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru