SEAT a publicat prima imagine teaser cu viitorul Mii electric. Conform oficialilor producătorului spaniol, modelul electric va fi prezentat în cadrul "Seat on Tour roadshow", prima oprire a caravanei urmând să aibă loc în Oslo, Norvegia.
Pentru moment, Seat nu a anunțat data prezentării, însă caravana pregătită de iberici va merge în vizită și în Londra (18 iulie), Paris (finalul lunii septembrie) și Milano (noiembrie).
Publicul larg va putea admira noul Seat Mii electric în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, eveniment care își deschide porțile la jumătatea lunii septembrie. Conform reprezentanților Seat, tot în luna septembrie vor fi deschise și listele de pre-comenzi pentru viitorul model electric.
Cel mai probabil, viitorul Mii electric va avea caracteristici asemănătoare cu verișorul Skoda Citigo-e iV. În cazul modelului din Cehia, motorul electric produce 83 CP și 210 Nm, iar bateria cu capacitate de 36.8 kWh oferă o autonomie maximă de până la 265 de kilometri, valoare calculată conform standardului WLTP.
Comentarii (1)