Cupra, brandul de performanță al Seat, a publicat prima imagine teaser cu viitoarea generație Cupra Leon. Conform oficialilor producătorului spaniol, modelul de performanță va fi prezentat în 20 februarie.
Evenimentul va avea loc simultan cu deschiderea noului centru Cupra Garage.
Pentru a menține treaz interesul fanilor, oficialii Cupra au publicat o imagine teaser cu zona frontală a viitorului hot-hatch. Modelul producătorului iberic va miza pe un spoiler frontal redesenat, pe o grilă nouă, desenată conform standardelor Cupra, și va integra și prize de aer generoase.
"Leon Cupra a fost un bestseller, vechea generație fiind comercializată în circa 44.000 de unități. Odată cu noua generație Cupra Leon ne pregătim să-i oferim modelului de clasă compactă o identitate nouă", a declarat Wayne Criffiths, CEO-ul Cupra.
Viitoarea generație Cupra Leon va fi disponibilă și într-o versiune plug-in hybrid. Aceasta ar urma să "împartă" sistemul de propulsie cu noul Octavia RS iV.
Sistemul plug-in hybrid este format dintr-un motor pe benzină de 1.4 litri turbo și un motor electric. Puterea totală anunțată va fi de 245 CP.Alături de modificările de ordin estetic, ibericii vor pregăti și îmbunătățiri consistente în dreptul suspensiilor. Totodată, direcția și sistemul de frânare vor primi "tratamentul" inginerilor Cupra.
În cadrul evenimentului programat pentru 20 februarie, divizia de performanță Seat va prezenta și noile Cupra e-racer și Cupra Leon Competicion.
Cupra e-racer este un model de circuit dezvoltat special pentru a concura în sezonul 2020 al Electric TCR, o nouă competiție dedicată exclusiv mașinilor electrice. Sistemul electric de propulsie pregătit de Cupra livrează 670 de cai putere către puntea spate, iar accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 3.2 secunde.
Cupra Leon Competicion a fost gândit tot pentru circuit și a fost omologat pentru competiția de turisme TCR. Pre-comenzile pentru Leon Competicion au început din luna decembrie a anului trecut, iar primele unități vor fi livrate din aprilie.
Comentarii (0)