Prima imagine cu Peugeot 308 GTI facelift a ajuns pe internet: motorul de 1.6 litri ar putea oferi 290 CP

de Cornel Șocariciu
Vineri, 19.05.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Peugeot a scăpat pe internet o imagine cu viitorul 308 GTI facelift. Modelul aduce câteva modificări estetice, dar promite performanțe mai bune.

Peugeot face greșeală după greșeală. La începutul lunii aprilie, o serie de fotografii cu 308 facelift au fost "scăpate accidental" pe internet. Acum, o imagine cu viitorul 308 GTI facelift a ajuns pe contul de Twitter administrat de divizia Peugeot din Spania.

Deși fotografia a fost scoasă în scurt timp, publicațiile internaționale au fost pe fază și au salvat "greșeala" spaniolilor. Astfel, avem ocazia să facem cunoștință cu modificările aduse viitorului 308 GTI.

În zona frontală observăm cum tiparul folosit în grilă a fost modificat, în timp ce prizele de aer sunt ceva mai generoase. Elementele cromate au suferit și ele transformări minore, în timp ce caroseria poate fi vopsită în nuanțele albastru - negru. Deși nu există nicio imagine cu zona posterioară suntem convinși că spoilerul va trece și el printr-un mic retuș, iar stopurile vor fi preluate de pe versiunea "civilă".

Pentru moment, oficialii Peugeot nu au venit cu informații despre motorizare, dar surse apropiate companiei au ceva noutăți pentru noi.

308 GTI facelift va miza pe același motor turbo de 1,6 litri dar puterea va crește la 290 CP (+20 CP), în timp ce cuplul oferit se va cifra la 350 Nm (+20 Nm). În aceste condiții, performanțele oferite de 308 GTI facelift ar urma să se apropie și mai mult de cele ale rivalilor din segment.

Via | Motor1

Comentarii (3)

  • Dupa ce ca Peugeot- Citroen sunt marci cu o fiabilitate indoielnica, mai pui si motorul de 1.6 si 290 CP si stai garantat cu ea prin service dupa prima talpa. Chiar au sarit calul cu ascutitoarea aia si puterea raportata. Nimeni de la concurenta nu are motoare mai mici de 2000 cc in clasa asta pentru puteri atat de mari.
    7 26
  • someone
    @ psa : au pus motorul acela pt ca e cel mai mare motor pe benzina pe care il au in gama . poate din cauza asta au cumparat opel, ca sa le ia din frigider si un 2.0 turbo :)))
    6 19
  • @PSA & someone: Daca tot habar n-aveti de istoria Peugeot-urilor in motorsport, mai bine taceti fratilor.

    PS: ramaneti cu germanele voastre ;)
    11 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru