Prima imagine cu Mazda MX-30: primul model electric al japonezilor va fi prezentat în 23 octombrie

de Daniel Popescu
Marti, 22.10.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
O revistă japoneză a publicat o imagine cu primul model electric Mazda, care va primi numele MX-30. Lansarea oficială este programată în 23 octombrie.

Salonul Auto de la Tokyo va găzdui în 23 octombrie prezentarea oficială a primului model electric Mazda, pentru care producătorul japonez a oferit până în prezent doar câteva teasere.

Revista japoneză Japan Top Car a publicat însă pe coperta ultimului său număr o primă imagine cu noul model și a menționat inclusiv numele oficial al acestuia: Mazda MX-30.

Chiar dacă publicația susține că este vorba despre un concept, cel mai probabil este chiar versiunea de serie care va fi prezentată la Tokyo în 23 octombrie.

Imaginea publicată în Japonia confirmă că primul model electric al mărcii va fi un SUV coupe, mai ales că forma caroseriei este foarte apropiată de cea intuită deja dintr-un teaser publicat la sfârșitul săptămânii trecute.

Dacă grila de mici dimensiuni este o prezență obișnuită pentru mașinile electrice, o surpriză este reprezentată de ușile spate, care au un design atipic.

Publicația japoneză nu a prezentat detalii despre interior, însă acesta a fost deja anticipat printr-un alt teaser.

Mazda a testat deja primul său model electric pe o serie de prototipuri sub camuflajul unor caroserii ale SUV-ului CX-30 (foto). 

Potrivit unor informații anterioare, platforma tehnică a modelului electric Mazda va avea 105 kW, echivalentul a 143 de cai putere, în timp ce cuplul este de circa 265 Nm.

De asemenea, bateria va avea 35.5 kWh.

Nu este clar care va fi autonomia acestui acumulator, însă bateria va avea practic aceeași capacitate ca și cea anunțată pentru noul model electric de oraș Honda e, care are o autonomie oficială de 220 de kilometri.

Via Electrek, Caradisiac

Comentarii (4)

  • Surpriza
    Reala surpriza cu usile alea cu design atipic ... de Mazda RX-8 de acu paispe' ani!
    5 2
  • de la RX8 citire....
    3 1
  • Edikkk
    Nebuni...

    Nu au înţeles producătorii că clienţii vor acelaşi maşini frumoase la exterior dar electrice...

    Făceau exact un CX3 sau CX5 dar electric fără niciun face lift cu albastru sau alte bla bla..


    Păcat.

    Parcă vor să nu se vândă, se sabotează singuri.
    8 3
  • Judecatorul
    LoL Logic sa luam un Ex:Daca modelul a aparut sub o caroserie de Mazda CX30 suv "la testari asta inseamna ca modelul final de productie sau un model de pre-Productie a electricului suv-Coupe :Mazda MX30 EV deriva din Mazda CX30 suv mic cu motoare cu ardere interna [Benzina/Diesel] deci ar putea fi versiunea suv-coupe electrica a modelului MAZDA CX30 suv numita Mazda MX30 SUV COUPE EV decat nu se aseamana deloc si este diferit chiar daca probabil se bazeaza pe sasiul modelului Mazda cx30 suv mic LoL!
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru