Toyota va pregăti un stand bogat în premiere cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt. În centrul atenției va fi noua generație a popularului Prius, pionierul tehnologiei hibride. Modelul a fost anticipat deja de un teaser oficial, care încearcă să dezvăluie conturul stopurilor cu LED.
Noua generație Toyota Prius
Potrivit primelor informații venite din interiorul constructorului nipon, noul Prius ar urma să adopte un design ceva mai dinamic și o serie de modificări importante sub capotă, mizând pe mai multă eficiență din partea ansamblului hibrid.
Noul Prius va folosi în continuare un motor pe benzină de 1.8 litri capabil să dezvolte 105 cai putere, asistat de o unitate electrică de 90 de cai. Puterea combinată a ansamblului hibrid va ajunge la 150 de cai putere și va fi asistată de o transmisie CVT. Resursele de energie vor fi stocate într-o baterie nouă, litiu-ion, capabilă să ofere o rulare pur electrică de 50 de kilometri. În aceste condiții, consumul mediu va fi de numai 1.5 litri/100 de kilometri.
Mașina va fi disponibilă în două versiuni: hibrid și hibrid alimentat la priză. Ambele vor crește în dimensiuni dar vor fi construite cu materiale ușoare pentru a beneficia de o masă redusă. Primele informații anunță doar 1280 de kilograme pentru versiunea hibridă și 1350 de kilograme pentru cea alimentată la priză.Toyota C-HR Concept
Tot pe scena Toyota din cadrul Salonului de la Frankfurt își va face apariția și o a doua versiune a conceptului C-HR, momentan învăluită într-un mister total.
Toyota C-HR Concept, prototipul din care se va naşte un frate mai mic al lui RAV4
În comunicatul oficial, Toyota se referă la acest prototip ca la un crossover hibrid, ceea ce înseamnă că vom vedea sub caroseria sa un tren de propulsie împrumutat de la noul Prius.
Crossover-ul își propune să anticipeze un viitor SUV de dimensiuni mici, gata să debuteze în segmentul în care Nissan Juke, Renault Captur și peugeot 2008 fac legea. Est segmentul SUV-urilor mici, segmentul cu cea mai mare creștere din ultimii ani, segmentul în care și alți constructori japonezi și-au făcut apariția: Mazda cu CX-3 și Suzuki cu Vitara.
Comentarii (0)