Prezentarea noului Volkswagen ID.4 ar putea fi amânată pentru luna iunie: SUV-ul electric, pregătit pentru Salonul Auto de la Detroit

de Daniel Popescu, Foto: Volkswagen
Vineri, 07.02.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Prezentarea SUV-ului electric Volkswagen ID.4, programată inițial pentru luna aprilie la New York, ar putea fi amânată pentru luna iunie, când noul model ar urma să fie dezvăluit la Salonul Auto de la Detroit.

Volkswagen a anunțat în toamna anului trecut că gama de modele electrice ID va fi completată în cursul acestui an de un SUV electric care va primi numele ID.4.

Inițial, reprezentanții producătorului german au menționat că prezentarea oficială ar urma să aibă loc în luna februarie, însă ulterior publicația britanică Autocar a relatat că lansarea ar urma să aibă loc în luna aprilie la Salonul Auto de la New York.

Aceeași sursă afirmă acum că Volkswagen și-a schimbat din nou planurile în privința noului model. Chiar dacă prezentarea va rămâne pe teritoriu american, aceasta ar urma să aibă loc abia în luna iunie, cu ocazia Salonului Auto de la Detroit.

Tradiționalul eveniment american avea loc de obicei în primele zile ale lunii ianuarie, însă a fost mutat în luna iunie ca urmare a popularității în scădere.

Cu excepția unor teasere, Volkswagen nu a oferit foarte multe detalii despre noul model, însă știm deja că acesta va avea la bază conceptul ID Crozz, care a fost dezvăluit inițial în aprilie 2017 și apoi într-o versiune îmbunătățită în septembrie 2017.

Volkswagen ID Crozz II (foto, jos) miza pe două motoare electrice, câte unul pentru fiecare punte, care ofereau câte 102 cai putere și, respectiv, 204 cai putere pentru ca puterea totală a sistemului de propulsie să fie de 306 cai putere. Cel mai probabil, versiunea de serie va avea însă și o versiune cu un singur motor electric amplasat pe puntea spate.

De asemenea, conceptul avea o baterie cu capacitatea de 83 kWh pentru o autonomie de 500 de kilometri calculată conform standardului NEDC, care între timp a fost înlocuit cu WLTP. Și în acest caz este de așteptat ca varianta de serie să aibă trei versiuni pentru baterie, așa cum se întâmplă acum în cazul lui ID.3.

Noul model va fi produs în Europa, SUA și China și va fi urmat de o versiune coupe care cel mai probabil va primi numele ID.5 și care urmează să fie dezvăluit ulterior.

Via Autocar

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru