Europa a înregistrat în 2016 al treilea an consecutiv în care vânzările de mașini noi au crescut, iar ritmul a fost unul susținut: +6.8%, la peste 14.6 milioane de unități.
Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, analiștii companiei de consultanță Pricewaterhouse Coopers (PwC) au anunțat și rezultatele unui studiu cu privire la potențialul pieței pentru acest an, iar veștile sunt relativ bune.
Astfel, PwC anticipează o nouă creștere a vânzărilor de mașini noi, însă ritmul se va reduce la 2.7%, mai ales că piețele din Italia și Spania au înregistrat anul trecut creșteri de 15% și, respectiv, 11%, care cu greu vor putea fi repetate.
În acest contet, constructorii auto europeni vor fi nevoiți să-și îndrepte atenția spre piețele emergente, care în ultimul an au înregistrat un regres pronunțat."După ce au profitat de recuperările piețelor din Statele Unite și Europa, constructorii europeni va trebui să se uite după noi oportunități în țările emergente.
Acestea au experimentat anul trecut o criză adâncă a pieței auto, în special Brazilia, Africa de Sud, Rusia și Thailanda", afirmă Francois Jaumain, unul dintre analiștii PwC.Via Auto Infos
Comentarii (0)