La finalul lunii iunie, Volkswagen a prezentat Arteon facelift și noua versiune Arteon Shooting Brake. Odată cu modificările estetice și de interior, nemții au introdus în gamă atât o variantă plug-in hybrid, cât și o versiune de performanță cu 320 de cai putere.
Acum, Volkswagen a publicat listele de prețuri pentru Arteon Shooting Brake și Arteon facelift pentru piața din România. În acest moment, ambele versiuni de caroserie sunt disponibile exclusiv cu o motorizare diesel. Clienții au la dispoziție propulsorul de 2.0 litri TDI cu 150 de cai putere cuplat la o transmisie automată DSG cu șapte trepte.
Prețul pentru Arteon facelift în această configurație pornește de la 39.293 de euro, în timp ce Arteon Shooting Brake (în aceeași variantă) pleacă de la 40.221 de euro.
LISTĂ DE PREȚURI Volkswagen Arteon FACELIFT
MOTORIZĂRI
NIVEL DE ECHIPARE
(Preț în Euro, TVA inclus)
MOTOR
PUTERE
(CP)TRANSMISIE
ELEGANCE
R-LINE
2.0 litri diesel
4 cilindri150
Aut 7
39.293
40.063
LISTĂ DE PREȚURI NOUL VOLKSWAGEN ARTEON SHOOTING BRAKE
MOTORIZĂRI
NIVEL DE ECHIPARE
(Preț în Euro, TVA inclus)
MOTOR
PUTERE
(CP)TRANSMISIE
ELEGANCE
R-LINE
2.0 litri diesel
4 cilindri150
Aut 7
40.221
40.991
Nivelul Elegance va oferi, printre altele, următoarele echipamente: jante din aliaj de 18 inch vopsite în negru, faruri cu LED, lumini de zi cu LED, stopuri cu LED, duze de stropire încălzite, oglinzi exterioare rabatabile electric, încălzite și echipate cu sistem de iluminare, volan sport îmbrăcat în piele, sistem de climatizare pe trei zone, sistem de pornire fără cheie, sistem audio cu 8 difuzoare, instrumentar de bord Digital Cockpit Pro, conexiune Apple CarPlay (fără fir) și Android Auto, cruise control adaptiv, asistent pentru faza lungă, asistent la pornirea în rampă, sistem pentru monitorizarea șoferului, sistem de frânare automată de urgență, asistent pentru menținerea benzii de rulare, sistem Park Pilot, iluminare ambientală cu LED, praguri laterale cu inserții din oțel, scaune față încălzite și ornamente cromate pentru o serie de accesorii de caroserie.
Volkswagen Arteon se află într-un segment în care activează și Kia Stinger, însă versiunea cu facelift a modelului asiatic a renunțat la motorizarea diesel de 2.2 litri.
În același timp, Arteon încearcă să atragă și din clienții care se orientează către modelele constructorilor premium.VOLKSWAGEN ARTEON FACELIFT VERSUS PRINCIPALII CONCURENȚI* | ||||
PUTERE (CP) |
CONSUM MIXT (litri/100 km) |
ACCELERAȚIE 0-100 (secunde) |
PREȚ DE LISTĂ (cu TVA) |
|
Audi A5 Sportback 35 TDI, Aut, Basic |
163 | 5.1 | 8.4 | 43.991 |
BMW Seria 4 Gran Coupe 418d, Aut, Basic |
150 | 5.5 | 9 | 43.197 |
Volkswagen Arteon facelift 2.0 TDI, Aut, Elegance |
150 | 4.8 | n/a | 39.293 |
*modele cu motorizări echivalente sau apropiate |
Dar nu il putem acuza de testul elanului. Cateva exceptii doar confirma regula. Uite aici daca vrei lovitura: https://www.youtube.com/watch?v=oPeSQDffskc (M2 la doar 68km...)