Prețuri Ssangyong Rexton G4 în România: noul SUV cu 7 locuri al coreenilor pleacă de la 26.200 de euro și oferă un raport calitate/preț de top în segment

de Mircea Meşter
Miercuri, 22.11.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ssangyong Rexton se înnoiește complet începând cu acest an, SUV-ul sud-coreean oferind acum o bază de opțiuni foarte bogată într-un pachet competitiv de prețuri care încep de la 26.200 de euro cu TVA inclus. Promoția de lansare scade însă prețul până la 23.800 de euro.

Piața SUV-urilor din România s-a îmbogățit începând de astăzi cu un nou membru. Construit special pentru familiștii care au nevoie de spațiu și de o ambianță interioară cu accente de calitate net superioară vechilor generații, noul SsangYong Rexton G4 devine una dintre soluțiile pe care le au la dispoziție clienții aflați în căutarea unui SUV full-size cu șapte locuri.

Însă principalul atu al noului Rexton este raportul calitate/preț în contextul în care sud-coreenii oferă "multă mașină" într-un preț mai mult decât accesibil și regăsit în listele oferite de SUV-urile din segmentele inferioare. Garanția completă a modelului sud-coreean este de 5 ani sau 150.000 de kilometri.

Motorizat de un turbodiesel de 2.2 litri care dezvoltă 181 CP și 400 Nm (pe cutia manuală cu 6 trepte) sau 187 CP și 420 Nm (pe cutia automată opțională cu 7 trepte de origine Mercedes), noul Ssangyong Rexton G4 oferă standard o configurație tehnică cu roți motrice spate, dar vine opțional cu tracțiune integrală nepermanentă cu reductor. Consumul mediu mixt variază între 7.6 litri/100 km (configurație 5 locuri, 4x2 și cutie manuală) și 8.3 litri/100 km (configurație 7 locuri, 4x4 și cutie automată).

La nivel de performanțe, Ssangyong Rexton G4 se remarcă în special prin calitățile sale off-road (unghi de atac 20.5 grade, unghi de degajare 22 de grade, Unghi de rampă 20 de grade). Pe șosea, SUV-ul care cântărește puțin peste două tone reușește 0-100 km/h în 11.3 secunde (versiunile cu transmisie manuală) și în 12 secunde (versiunile cu automată). 

Portbagajul variază între 820 de litri (versiunea cu cinci scaune) și 1977 de litri (cu toate scaunele spate rabatate). Ssangyong nu oferă valori pentru portbagajul rămas după montarea tuturor celor 7 locuri posibile. Al treilea rând de scaune este opțional și costă 690 de euro.

NOUL Ssangyong Rexton G4: ECHIPĂRI ŞI LISTA DE DOTĂRI (selecţie)

Style 2WD: Cutie manuală 6 trepte, Sistem frânare de urgență, Asistent la schimbarea benzii, Cititor de indicatoare rutiere, Senzori de lumină cu aprindere automată a farurilor, Senzori de ploaie, Senzori de presiune în pneuri, Asistent la pornirea din rampă, Asistent la coborârea pantei, Frân de mână electronică, Discuri de frână față-spate, 6 airbag-uri (șofer, pasager, laterale și cortină), Suspensie față cu brațe triunghiulare suprapuse, Suspensie spate cu punte rigidă și 5 brațe, Instrumentar de bord cu afișaj digital de 3.5 inch, Pilot automat, Volan multifuncțional reglabil înălțime-adâncime, Volan și schimbător îmbrăcate în piele, Închidere centralizată cu telecomandă, Ștergătoare de parbriz cu degivrare, Climatizare manuală, Aer condiționat reglabil independent pentru pasagerii de pe rândurile din spate (implicit pentru rândul 3 în versiunea cu 7 locuri), Scaune erogonomice cu tapițerie din stofă, Scaun șofer cu înălțime reglabilă și sprijin lombar, Scaune rând 2 rabatabile 60/40, Scaune rând 3 rabatabile 50/50 (pentru versiunea cu 7 locuri), Cotiere față și spate, Pre-echipare comenzi audio pe volan, Mufe USB față-spate, Jante din aliaj 17 inch (235/70 R17), Kit de pană, Oglinzi exterioare încălzite rabatabile și ajustabile electric, Eleron spate cu stop LED, Stopuri LED, Lumini de zi și semnalizatoare LED, Proiectoare de ceață, Parbriz și geamuri față cu izolare fonică și protecție UV, Bare plafon argintii, Culoare albă.

Clever 4WD.

Echiparea Style + Tracțiune 4x4 nepermanentă cu reductor, Senzori de parcare față-spate, Servodirecția variabilă în funcție de viteză, Volan încălzit, Pachet Keyless Entry+Start, Climatizare automată pe două zone cu filtru activ pentru mirosuri exterioare și ionizare aer interior, Scaune ergonomice cu tapițerie din piele cu încălzire (față-spate) și ventilare (față), Rulou acoperire portbagaj (versiunea cu 5 locuri), Pachet Multimedia cu ecran de 8 inch (Apple CarPlay, Android Auto), Cameră video marșarier, Comenzi pe volan (telefon, audio, radio), Car-kit Bluetooth, jante din aliaj 18 inch (255/60 R18), Lunetă și geamuri spate fumurii și protecție solară.

Premium 4WD: Echiparea Clever + Pachet 9 airbag-uri (genunchi șofer, laterale rândul 3), Instrumentar de Bord cu ecran LCD de 7 inch (vitezometru digital, alegerea sunetului de semnalizare, afișare navigație), Iluminare ambientală LED, Pachet interior Elegant (scaune, portiere, bord cu tapițerie din piele Nappa negru sau bej), Pachet Multimedia cu ecran de 9.2 inch (navigație Europa, Apple Car Play, Android Auto, mediaplayer, funcție Picture în Picture), Pachet iluminare (faruri cu Xenon, proiectoare ceață LED, sistem cornering LED).

Opțiuni suplimentare (selecție): 7 locuri (690 euro), Transmisie automată 7 trepte (1900 euro pe echipările Style și Clever, 2200 de euro pe echipare Premium, unde vine la pachet cu suspensie spate independentă multilink cu 10 brațe), 5 nuanțe metalice de caroserie (Negru Space, Argintiu Fine, Gri Elemental, Albastru Atlantic, Bej Sabbia - 450 euro), Hayon cu sistem senzor de apropiere keyless (890 euro), Jante aliaj 20 inch (255/50 R20 - 590 euro), Monitorizare video la 360 de grade cu 6 camere (1390 euro), Pachet interior Exclusive (tapițerie premium Nappa Cognac, cusătură ornamentală, plafon negru, scaun și oglinzi cu memorie - doar echipare Premium, doar cu automată - 690 euro), Pachet Vigilent (unghi mort, monitorizare trafic perpendicular în spate, asistent la schimbarea benzii - 990 euro), Trapă electrică (690 euro), Prag acces (1150 euro).

 

Noul Ssangyong Rexton G4: MOTORIZĂRI ŞI PREŢURI*

MOTOR PUTERE
CUPLU
5 LOCURI 7 LOCURI
4x2 4x4 4x2  4x4
ECHIPARE STYLE (2WD)
2.2 Diesel 181 CP (Man6)
187 CP (Aut7)
26.169 (Man6)
28.069 (Aut7)
28.069 (Man6)
29.969 (Aut7)
26.859 (Man6)
28.759 (Aut7)
28.759 (Man6)
30.659 (Aut7)
ECHIPARE CLEVER (4WD)
2.2 Diesel 181 CP (Man6)
187 CP (Aut7)
- 32.989 (Man6)
34.889 (Aut7)
- 33.679 (Man6)
35.579 (Aut7)
ECHIPARE PREMIUM (4WD)
2.2 Diesel 181 CP (Man6)
187 CP (Aut7)
- 36.289 (Man6)
38.489 (Aut7)
- 37.979 (Man6)
39.179 (Aut7)

* La ora redactării acestui material, Ssangyong România oferă o promoție de lansare care scade prețul versiunilor din tabel cu sume între 2500 și 3300 de euro, în funcție de echipare.

Noul Ssangyong Rexton G4 vs.
principalii concurenți

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM
MIXT

(l/100 km) 
ACCELERAŢIE
0-100 kmh

(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro cu TVA) 
Ssangyong Rexton G4
2.2 diesel, Premium, 4x4 Aut7, 5 loc
187 8.1 12.0 38.489
Toyota Land Cruiser
2.8 diesel, Luxury, 4x4 Aut6, 5 loc
177 7.4 12.7 66.400
Hyundai Grand Santa Fe
2.2 diesel, Exclusive, 4x4 Aut6, 7 loc
200 7.6 10.3 50.531
Kia Sorento
2.2 diesel, Cosmo, 4x4, Aut6, 5 loc
200 6.8 9.6 39.538
VW Touareg
3.0 diesel, Mountain+, 4x4, Aut8, 5 loc
204 6.6 8.7 45.989
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 

Un nou dealer Ssangyong în București

Cu ocazia lansării interne a noului Rexton G4, Ssangyong România anunță extinderea rețelei de dealeri cu un nou punct de vânzare și showroom în București: Ssangro Cars. deschis în cartierul Militari (Iuliu Maniu nr 181), Ssanggro Cars este al doilea dealer Ssangyong din București și este deschis de Maurizio Bordon, fost concurent al echipa de uzină Ssangyong în Raliul Dakar.

Noul dealership este al șaptelea punct de comercializare deschis în rețeaua Ssangyong România, ceilalți aflându-se în Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov și Constanța.

Comentarii (18)

  • La acești bani chiar este interesant, interiorul mă surprinde plăcut, chiar dacă inspirația consolei centrale este de origine Mercedes.
    18 2
  • Calitate pret absolut imbatabil, plus o fiabilitate peste medie. Daca are si garantie 5 ani atunci cred ca e optiunea nr 1 .
    Singurul minus cred ... e lipsa reprezentantelor in romania.
    16 7
  • De pe ce mercedes tot imprumuta piese ?
    Nu au si ei un motor stabil ? La fiecare generatie pun altul.
    8 4
  • mircea
    @dan
    5 ani / 150.000 km garanție completă de producător.
    7 1
  • La banii astia alegerea e cat se poate de simpla: Kia Sorento
    7 14
  • Chinezarie
    Doamne, luati chinezaria asta de pe site ca ne strica ochii
    3 29
  • someone
    cand am vazut consumul oficial mi-am zis: dupa opel, astia sigur sant sau f prosti, sau f sinceri . dar sant placut surprins ca au oferit un consum mediu "urias" pentru un diesel ca si cifra oficial. si spun asta avand in minte consumul oficial al lui golf VII gti care e undeva intre 6-7 litri la suta
    6 14
  • Pe cat e de mare,pe atat e de urat.In rest e ok,in primul rand pretul,interiorul.
    7 10
  • Mai tineti minte care erau primele noastre ganduri, acum 10-15 ani, cand vedeam o Kia/Hyundai? Eh, uite ce-au ajuns acum.

    Asa si cu marca asta a carui nume nu pot sa-l pronunt corect niciodata. Ii vad in cativa ani ca or sa faca niste masini foarte smechere la preturi decente.
    13 2
  • fOARTE FRUMOS SI ELEGANT INTERIORUL, MATUR EXTERIORUL IAR VECHILE GENERATII NU S-AU FACUT DE RUSINE. VA FI UN SUCCES!
    13 0
  • @Seth: Sorento este cu cca 5-6000 euro mai scumpa si daca ai sezut in vreun Sorento recent nu cred ca ai termen de comparatie intre Rexton si Sorento. Incearca apoi vezi ce parere ma ai :)
    8 4
  • @someone: cat crezi tu ca poate consuma real o masina de 2200 kg cu 4x4, reductor si cutie automata ?
    Consumul real al motorului de 2,2l de la Rexton se invarte la 7,4-7,6 in afara in regim apasat, cu depasiri de coloane pe drumurile din Romania... ceeace nu este deloc urias pt ca foloseste cutia de la MB cu 7 trepte...
    SI sinceritatea nu te duce departe de azi pe maine ci daca te tii de ea pe termen lung... mai tarziu sau mai tarziu oamenii se prind pe cine te poti baza si cine ”povestete”
    6 4
  • chiciu asiatic in toata spendoarea lui :)
    5 15
  • Ioane, asa e, nu e termen de comparatie. Cei de la Kia sunt cu vreo 10 ani mai evoluati. Vezi tabelul pentru consum performante si daca tot esti la tabel mai calculeaza odata diferenta de pret asta in conditiile care Sorento are dotari la care Sangyong nici nu viseaza.
    3 9
  • gigilica
    @seth. ia da niste exemple, ce are Sorent si ti-ar fi necesar la Rexton?
    are neasteptat de multe dotari tinand cont de preturi
    5 1
  • someone
    @ ioan: ai inteles gresit ceea ce am scris eu mai sus: intr-o lume a suv-urilor cu consum oficial de 4-5 l/ 100, sa declari un consum mediu de 7-8 mi se pare exact ce am scris mai sus. si stiu ca in realitate acest consum poate e chiar mai ridicat, caci realitatea e total diferita de ceea ce apare pe hartie.
    si nu baga in ecuatoie reductorul ( caci el nu influenteaza consumul intr-atat incat sa merite sa fie mentionat ) iar cutia automata, de la mercedes cu 7 trepte, ar trebui sa fie mai economica decat o manuala in 6. deci din nou, argumente care ajuta commentul meu si nu pe al tau.
    3 2
  • @someone
    De unde si pana unde cutia automata consuma mai putin decat manuala? Asta in teorie pt ca in realitate cutiile moderne iau cu 1-2 litri in plus fata de manuala. Iar 7Gtronic-ul de la Mercedes nu este prea renumita pentru fiabilitate.
    0 4
  • Raportat la principalii concurenți are cel mai bun preț...dar este și cea mai slabă din toate punctele de vedere.
    3 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru