Prețuri noul Leapmotor T03 în România: start de la 19.900 de euro

de Tiberiu Safta
Miercuri, 25.09.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noul Leapmotor T03, un model electric de oraș din China, este acum disponibil și în România. Prețul de pornire al noului model este de 19.900 de euro.

La o zi după ce Leapmotor a anunțat startul comenzilor în Europa, inclusiv în România, noua marcă chineză tocmai a dezvăluit prețurile unuia din modelele sale disponibile pe piața noastră. Mai exact, este vorba despre noul Leapmotor T03, un model electric de oraș și un concurent direct pentru Dacia Spring.

Noul model de oraș primește un propulsor electric de 95 de cai putere și 158 Nm, alimentat de o baterie de 37.3 kWh. De aici rezultă o autonomie de 265 de kilometri. Bateria poate fi încărcată la un curent maxim de 48 de kW.

Ca dotări, noul Leapmotor T03 primește un instrumentar digital de 8 inch, un ecran central de 10.1 inch pentru sistemul multimedia și 3 moduri de condus: Comfort, Eco și Sport. Lista de dotări mai include lumini de zi LED și un plafon panoramic. Paleta de culori cuprinde doar 3 nuanțe: alb, argintiu și albastru. Exteriorul este completat de jante de 15 inch.

În România, prețul de pornire al noului Leapmotor T03 este de 19.900 de euro.

Așadar, modelul chinez este mai scump cu 3000 de euro față de Dacia Spring. Dacă alegi toate dotările opționale, atunci prețul urcă până la 23.000 de euro.

via Leapmotor

Comentarii (10)

  • Jian de la Calafat
    E deja pocnită intre faruri ?
    Asta fiindca-mi pare îndesată temeinic intre blocurile optice.

    Ma rog, chiar si un produs condamnat la pieire din frageda pruncie merita sa aiba parte de un prezentare (fotografii oficiale) mai atent pregatita.
    9 4
  • Flavius
    O intrebare:Cat costa Springul cu dotarile similare Leap-ului de 19900? Springul mai ieftin cu 3000 de euro nu are nici aer conditionat , nici incarcare rapida la curent continuu.
    6 2
  • deputy
    are fata de porcusor atomic
    8 2
  • Elektrikkk
    Extrem de scumpă pentru ce oferă. S-au şmecherit chinezii, vor să ia pielea de pe europeni
    6 1
  • @Elektrikkk
    S-au prins că europenii sunt fraieri, așa că...de ce nu?!
    8 2
  • Dongfengu' vinde spring ul in China cu 7000€ și ceva mărunțiș. La noi se vinde cu de trei ori prețul. Prin analogie, chestia asta, dacă iei trenul până în China, o iei muuult mai ieftin. Lăsând gluma la o parte, în concluzie, este foarte scumpă pentru ce vrea să fie.
    5 1
  • Flavius
    Nu mi-a raspus nimeni la intrebare. Din ce am gasit pe net reiese ca varianta de 19.900 are si aer conditionat si incarcare DC la 48KW in seriesi chiar si trapa panoramica de 42" (106-107cm)
    0 0
  • @CSV
    Pretul Springului in China la dotari echivalente cu cele de pe Dacia, e spre 10k eur (baterie mai mare, cateva dotari in plus etc.).
    Buburuza asta de la Leapmotor costa vreo 12k eur in China. Are 1.2 tone deci e alta mancare de peste fata de Spring care are sub 1000 kg.
    Oricum e marisoara diferenta intre China si EU.
    Momentan se fabrica in China dar urmeaza ca modelele europene sa fie fabricate la uzina Stelantis din Polonia
    3 0
  • Ave Megawattului !
    Care este timpul pentru 0-100 si viteza maxima pentru Leapșa de mai sus?
    1 0
  • Mega Deal
    Uite aici pret in China https://zhonghaiev.en.made-in-china.com/product/ixmpIoFvJaRk/China-Safe-Drive-Leap-Motor-T03-200-Km-Electric-Car-EV-Car.html
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru