Mercedes-Benz a prezentat în vara anului trecut versiunea electrică a monovolumului Clasa V, care a primit numele EQV.
La un an distanță, noul model electric al constructorului german este disponibil în cele din urmă și pe piața din România.
Cu un design și un interior similar cu al Clasei V, noul Mercedes-Benz EQV este disponibil în două versiuni în funcție de lungime: 5.140 mm sau 5.370 mm. Indiferent de alegere, la interior există 6 locuri, câte două pe fiecare rând, iar volumul portbagajului este de asemenea același: 1.030 litri.
Practic, avantajul versiunii mai lungi este ampatamentul mai mare de 3.430 mm, comparativ cu cel de 3.200 mm al variantei mai scurte.
Din punct de vedere tehnic, EQV este echipat cu un motor electric montat pe puntea față care generează 150 kW, echivalentul a 204 cai putere, în timp ce cuplul este de 362 Nm. Viteza maximă menționată de producător este de 140 km/h.
De asemenea, Mercedes-Benz EQV este echipat cu un acumulator de 100 kWh care oferă o capacitate netă de 90 kWh.
Consumul mediu mixt menționat de producător este de 26.3 kWh/100 kilometri, în timp ce autonomia oficială este indicată la 405 kilometri.Bateria suportă viteze de încărcare de până la 11 kW în cazul încărcării cu curent alternativ și de până la 110 kW în cazul utilizării unor stații de încărcare rapidă cu curent continuu.
Standard, Mercedes-Benz EQV are volan îmbrăcat în piele cu reglaj pe adâncime și înălțime, scaune față încălzite, oglinzi exterioare încălzite și ajustabile electric sau ștergătoare cu senzor de ploaie. La interior, EQV este disponibil cu sistemul de infotainment MBUX, însă acesta are un ecran cu diagonală de 10 inch.
Pe piața din România, Mercedes-Benz EQV are un preț de pornire de 73.878 de euro pentru versiunea cu o lungime de 5.140 mm și de 74.643 de euro pentru varianta de 5.370 mm.
Mercedes-Benz EQV este primul monovolum premium, astfel că în prezent nu are niciun rival pe piață.
Sa se vanda prin Olanda, Danemarca, Norvegia, ca aia sunt mai fraieri si nu au bani :))
Romanul chiar de are 100000 de Euro, tot pe un BMW Diesel ii cheltuie, ca asa e mai smecher:))
Brasov-Otopeni? Poate, daca ne gandim ca se merge cu 20km/h bara la bara pe DN1. Daca mergem pe DN1A, la limita, risti sa ramai la intoarcere prin Sacele.
Mototina o fi putind ea (daca stai cu nasul in teava), da iti faci treaba si e si mai ieftin. Masina asta nu e potrivita pentru genul asta de afacere decat pentru distante mai mici de 150km. Unde mai pui ca dupa un dus intors trebuie sa stea cateva ore bune sa se incarce. Nu poti pleca in alta cursa imediat. Total nepractic si neeconomic. Iata de ce nu va avea succes.