Prețuri Mazda CX-30 în România: cel mai nou SUV al mărcii pleacă de la 21.200 de euro

de Daniel Popescu
Marti, 13.08.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noul SUV Mazda CX-30 poate fi achiziționat de pe piața din România și are un preț de pornire de 21.190 de euro pentru versiunea cu motor pe benzină SkyActiv de 2.0 litri și 122 de cai putere.

Mazda a anunțat disponibilitatea pe piața internă a celui mai nou SUV al mărcii, CX-30, care a fost prezentat oficial la Salonul Auto de la Geneva din luna martie.

Noul SUV este poziționat în gama japonezilor între CX-3 și CX-5, are o lungime de 4.395 de mm și o lățime de 1.795 de mm, în timp ce ampatamentul ajunge la 2.655 de mm, iar volumul portbagajului la 430 de litri.

Gama de motorizări este una variată și a fost preluată de la noua Mazda 3, care a devenit disponibilă în România din luna februarie a acestui an.

Astfel, cel mai accesibil Mazda CX-30 este echipat cu motorul pe benzină SkyActive de 2.0 litri și 122 de cai putere, iar prețul de pornire pentru varianta echipată cu transmisia manuală cu 6 rapoarte este de 21.190 de euro cu TVA.

MOTORIZĂRI
NIVEL DE ECHIPARE
(euro, TVA inclus)
Motor Putere
(CP)
Transmisie Standard Plus GT GT Plus
SkyActiv-D 1.8 Diesel
116 CP
Man6
Aut6
4x4, Man6
4x4, Aut6
23.290
-
-
-
24.990
27.490
27.490
29.990
-
-
-
-
-
-
-
-
SkyActiv-G 2.0 Benzină
122 CP
Man6
Aut6
4x4, Man6
4x4, Aut6
21.190
-
-
-
22.890
25.390
23.390
27.890
-
-
-
-
-
-
-
-
SkyActiv-X 2.0 Benzină
180 CP
Man6
Aut6
4x4, Man6
4x4, Aut6
-
-
-
-
-
-
-
-
24.490
-
-
-
26.090
28.590
28.590
31.090

La fel ca și în cazul noii Mazda 3, CX-30 este disponibil cu nivelurile de echipare Standard și Plus.

Începând cu nivelul de echipare Plus, clienții au la alegere patru pachete de dotări destinate să crească și mai mult confortul și siguranța noii Mazda CX-30: Sound Pack, Style Pack, Luxury Pack și Safety Pack.

Echiparea Standard include, printre altele, jante de aliaj de 16 inch, faruri LED cu spălător, semnalizare LED, stopuri LED, oglinzi electrice, încălzite și rabatabile automat, ecran de 8.8 inch, aer condiționat manual, volan și schimbător îmbrăcate în piele sau geamuri electrice față și spate. De asemenea, nivelul Standard include numeroase sisteme de siguranță, printre care sistem asistență la plecare din pantă, asistent inteligent de frânare în oraș (SCBS) inclusiv pietoni, sistem monitorizare unghi mort (BSM), sistem asistență menținere bandă (LKA), pilot automat adaptiv (MRCC), sistem inteligent de asistență la viteză (ISA), sistem inteligent de frânare (SBS), sistem recunoaștere semne trafic (TSR), sistem control automat fază lungă (HBC) sau sistem alertă șofer (DAA).

Între timp, nivelul de echipare Plus include, pe lângă dotările Standard, jante de aliaj de 18”, scaune față și volan încălzite, climatizare automată pe două zone, sistem de acces fără cheie, senzori de parcare față, cameră video marșarier sau hayon acționat electric.

Livrările noului Mazda CX-30 pe piața locală vor începe în luna septembrie.

Comentarii (17)

  • Ca de obicei omuletii din Hiroshima nu se iau dupa "cutumele" pietei auto si vin iar cu ceva ciudatenii la lansarea acestui model. De la inceput te baga in ceata cu denumirea - CX30 si dupa ce te prinzi (dupa o vreme ) ca nu e vorba de o noua generatie CX3 , nu ai cum sa nu ramai cu intrebarea - totusi de ce CX 30 ?...ca e clar ca nu vrea sa inlocuiasca pe CX3 , e clar ca sunt acolo dimensiuni superioare, e o clasa superioara, si atunci...de ce nu CX 4 ..nu era mai natural daca tot se situeaza intre CX 3 si CX 5 si e clar aceeasi linie de design ? Nu ai cum sa nu te intrebi daca o urma si un CX 4 totusi .
    Apoi la nivele de echipare/preturi , iata ca avem un producator ce ofera 4x4 pe motoarele "entry level" de 116 sau 122 cai !!?? Ma rog , depinde ce intelege Mazda prin "4x4" , dar totusi...e ceva sa ai 4x4 pe motorizarea entry level, nu ? Sau nu e ? Nu-i asa ca nu mai stiti cum e mai bine/normal ? Oare acum 10-15 ani ne-am fi pus intrebarea asta in cazul unui SUV ( sau ma rog, cu aspect de SUV) ? Dar apoi vine ciudatenia "made in Hiroshima/Mazda" , pe varianta cea mai potenta de 180 cai ...upss..nu mai avem 4x4 ! Ok, e posibil sa fie ceva de moment, dar totusi e ciudat ! Sau pretul pt. GT-ul X-180 cai care e mai mic decat Plus-ul inferior de pe Dieselul de 116 cai !
    Ciudatei, asa cum am spus de la inceput, baietii din Hiroshima , dar poate ca tocmai de asta au parca "priza" din ce in ce mai mare la public. Eu personal vad acum peste tot Mazda pe strazi prin Bucuresti si as minti daca as spune ca ochii mei nu se bucura. Oricum parcul auto s-a schimbat mult in ultimii 5 ani prin Bucuresti si Mazda si-a tras si ea o bucatica frumoasa din placinta asa zice.
    17 10
  • la preturile astea poate fi o alternativa si la variantele superioare ale dacia duster
    Mi se pare foarte ok la pret, cel putin in anumite combinatii
    2.0 cu 4x4 si dotari foarte ok la 23 mii e foarte ok
    7 3
  • Florin
    @pipo
    Intra si tu pe site-ul Mazda si o sa vezi cum au de toate din cele ce zici ca n-au.
    Cât despre cx-4 îl au de ceva vreme, dar nu la noi.
    Cx-30 - e altceva
    7 0
  • someone
    pipo: nu e cx-4 pt ca mazda foloseste denumirea deja asta la un alt model vandut in china si asia, si acela e f diferit de cx-30 ( aduce putin a suv coupe )
    15 0
  • @someone : merci, habar nu aveam , ca nu sunt chiar fan Mazda si in nici-un caz nu stiu ce se petrece pe piata chineza . Dar intrebarea tot ramane , fiindca nu cred ca Mazda nu putea folosi denumirea si in Europa chiar daca sunt usor diferite la caroserie , se mai practica si la altii.
    8 0
  • @pipo inteleg din descriere ca pe gt plus are 4x4 pe versiunea de 180 cp , 28590 pt manuala si 31090 automata
    5 0
  • @Nica : nu inteleg, de unde reiese asta din descriere ? GT Plus inseamna 4x4 inclus sau ...?
    0 6
  • @pipo sunt 4 preturi, iar prin analogie cu plus care are 4x4 , ultimele doua preturi sunt pt 4x4. Poate gresesc, dar asa inteleg
    3 1
  • @Nica : eu nu vad analogia atata timp cat echiparea Plus este si fara 4x4 , cele cu 4x4 sunt semnalate distinct cu .."4x4" ! In sfarsit, ma dumiresc eu, doar ca nu am timp acu' sa cercetez....Normal ar fi sa vina AM cu niste lamuriri !
    3 1
  • E o greseala in tabel: 2.0 4x4 MT nu costa 23.390, ci 25.390 Euro (verificati site-ul Mazda).
    Iar GT Plus Skyactiv-X intr-adevar are 4x4 la preturile de 28.590 pt MT si 31.090 AT (exact cum zicea @Nica mai sus)
    9 0
  • @Nica/Obbie : aha...stai asa ca acu' m-am prins ...nu aveau de ce sa fie altfel 4 preturi acolo la coloana lui GT Plus ! Ultimele 2 ar trebui sa fie pt. 4x4 ! OK, logic, merci ! Celor de la AM le-a fost lene sa mai scrie iar "4x4".
    7 1
  • Slv_83
    Pe varianta Skyactiv-X cu AWD și cutie manulă e cam 28500€!

    Nu consider că e prețul mare, având în vedere acest prim motor pe benzină cu aprindere prin compresike din întreaga industrie....

    Dacă motorul ăsta se dovedește bine făcut (l-au tot testat de ceva ani) ar fi posibil să fie viitoarea mea mașină.

    Despre design......totul la superlativ, interiorul la fel!!!


    P.S. Poate-mi poate spune cineva câte ceva despre sistemul AWD pe Mazda. Știu că nu e la nivelul celui Simetrical AWD de pe Subaru, dar sper că e decent!
    7 0
  • Parere
    Ff scumpa pentru ce ofera. Iar legat de vanzari...ma abtin. Variantele anterioare (3, 6 , Cx5) aveau un raport calitate-pret bun. Actualele insa depasesc limita bunului simt.
    1 7
  • @all: Preturile sunt corecte, dar in varianta initiala a articolului am uitat sa adaug versiunile "4x4, Man6" si "4x4, Aut6" la transmisii. Multumesc pentru sesizare.
    2 3
  • Eu vad 3 probleme cu acest model:
    1. Motorul Skyactive-X de 180 CP are cuplu cam mic, de 224 Nm pt. un motor de 2 l. De exemplu, Jeep scoate din 1.3 l 180 CP si 270 Nm.
    2. Ecran central fara touch.
    3. Daca vrei sa adaugy Safety Pack-ul (camere periferale si tot felul de alti senzori) te obliga sa adaugi Sistem de sunet Bose (600 E) si tapiterie piele (1500-1700E)

    PS: GT-ul Skyactive-X 180 CP 4x4 AT6 cu emisii de 128 g CO2/km se incadreaza la Rabla si la Hybrid ?
    4 9
  • someone
    @ kim: pentru un motor fara turbo, cuplul e excelent, nu crezi? la celelalte 2 reprosuri ai dreptate
    8 1
  • @kim eu cred că se încadrează la Rabla, din câte știu maximul e 140g CO2/km pentru mașinile omologate WLTP.
    3 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru