După o campanie destul de lungă de promovare, Dacia a lansat noul Jogger cu ocazia Salonului Auto de la Munchen. La aproape trei luni de la acel moment, producătorul de la Mioveni anunță acum că acest model va putea fi comandat în România, chiar începând din 1 decembrie.
La noi în țară, noua Dacia Jogger poate fi comandată atât în versiune cu 5 locuri cât și cu 7. De asemenea, clienții au la dispoziție două niveluri de echipare: Essential și Comfort.
Gama de motorizări este compusă din două propulsoare: avem agregatul de 1.0 litri ECO-G (benzină + GPL) cu 100 CP și noua unitate TCe de 1.0 litri cu 110 cai putere. Ambele vin în compania unei transmisii manuale cu 6 trepte.
Cea mai accesibilă Dacia Jogger pornește în România de la 13.990 de euro. Este vorba despre motorizarea 1.0 ECO-G, în nivelul de echipare Essential, cu 5 locuri. Jogger Comfort, cu 7 locuri, costă cel puțin 16.950 de euro.
Încă de la debutul pe piață, clienții din România pot opta și pentru ediția limitată Jogger Extreme.
Motorizările rămân aceleași, iar prețurile pornesc de la 16.800 de euro. Un Jogger Extreme cu 7 locuri costă de la 18.000 de euro în sus.Primele exemplare Dacia Jogger vor fi livrate în martie 2022.
via Dacia
Masina e ff misto. Nu pot sa inteleg de ce?, pentru numele lui Dumnezeu, nu i-au pus cutie automata...
Cred ca se va vinde excelent ca un succesor a lui Dokker (parca asa se numea, nu?).
Varianta cu GPL mi se pare cea de luat. De fapt singura. La o sarcina mai serioasa, motorul pe benzina va inghiti 13 L in oras. Dar cui ii pasa? Trebuie sa protejam planeta, Dieselul e canceros, asa-i? :))
Hai sa fie cu noroc, Dacia! Sa se vanda bine si sa fie o cumparatura reusita pentru cei care vor vota cu contul pe ea!
fără cutie automată, robotizată ??
O idee bună dar implementată prost
:))))))
:))))))
Cine nu vrea să schimbe viteze poate să aștepte hibridul, încă un an și jumătate.
Iar diferența de preț nu se face raportat la Sandero, ci la următorul model cu 7 locuri, care acum probabil e SUV.
Mai pare scump vechiul nou MCV?
Vrea să fie o reiterație a modelului MCV prima generație.....adus la zi, suv-izat etc.
Pe mine alt aspect mă interesează - vă dați seama cam ce profit au pe modelul ăsta....foarte mare din moment ce până la stâlpul B este un Logan/ Sandero.... mă rog Sandero Stepway, tot aia, cu mici artificii de design (capotă, bară față).
Scot profit bun pe Duster și Jogger.
Tot Loganul normal este best buy din punctul meu de vedere (asta dacă se urmărește un raport optim preț/ dotări/ cantitate de tablă primită) ( și evident dacă se vrea musai Dacie, mașină nouă).
E mult prea scump. Pentru români. Va avea un succes limitat. Cum nici MCV (a doua generație) și nici Lodgy nu s-au vândut foarte bine, vă dați seama cam cum se va vinde Joggerul.....
Trebuie să se țină cont de contextul general în care a apărut prima generație/ prețul primei generații de MCV și actualul Jogger. (Chiar dacă lumea sărăcește și clasa de mijloc se duce direct în cap....). Vom vedea în timp succesul modelului.
@ cutia automată va veni odată cu versiunea hibridă în 2023 ....( Dar chiar sunteți dispuși să dați 20 000 de euro sau peste pe așa ceva????.... să fim serioși).
Cât despre discuția cu dieselul....da probabil se preta de minune un diesel arhicunoscut de 1.5, dar astea sunt vremurile. Ce am făcut ca să nu se renunțe la motorizările de genul? Avem ce merităm! Și aici și dincolo, pe lumea cealaltă.....dar deja divagăm....
PMC.... dacă dieselurile ar fi întreținute ca la manual ar fi altceva, dar oamenii fac DPF off, stage-uri etc, etc.... ITP luat la mișto!
Concluzia....e interesantă mașina, dar prea scumpă!
Și asta o spun din postura de posesor de Dacie nouă 2018, luată cash, cu motor anemic de 73 de cai ( Sce) - dar fără start stop și Gpf
Chiar nimic despre faptul ca versiunea de baza, botezata (parca) ironic Essential, nu ofera aerul conditionat in standard, ci optional, pentru 760 (!) de euro?
Dieselul este suprataxat sau interzis deja in unele state mai evoluate.
Dieselurile au fost special softate de smecherii germani, ca sa se zica ca sunt ecologice (doar pe bancul de testare).
Ce zice statul roman conteaza destul de putin avand in vedere ca lasa sa se importe mai multe masini decat sa se cumpere noi. Daca statul ar vrea sa faca ceva, ar ajuta la innoirea parcului auto, ar amenda statiile ITP care trec orice jaf.
Exista multe state care dau subventii la electrice, nu la diesel, pe astea la interzic!