Preţuri BMW X5 M şi X6 M în România: SUV-urile de 575 CP pleacă de la 124.000, respectiv 127.000 de euro

de Sebastian Toma
Miercuri, 21.01.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Importatorul BMW în România a anunţat preţurile noilor X5 M şi X6 M în ţara noastră. Cele două variante de performanţă costă peste 120.000 de euro cu tot cu TVA şi taxa de lux şi primii clienţi le vor primi în aprilie.

BMW X5 M şi X6 M sunt disponibile pentru comandă pe piaţa din România. Cele două modele au primit simultan o nouă generaţie în toamna anului 2014, iar ele vor debuta în România concomitent în luna aprilie a anului curent. Până atunci, clienţii interesaţi pot să achite preţul de 123.870 euro aferent lui X5 M, respectiv de 127.280 de euro pentru X6 M, cu TVA inclus şi acciza de lux pentru cilindree. În raport cu generaţia precedentă, preţul acestor modele nu s-a modificat semnificativ în raport cu valoarea totală, cu toate că acciza mai sus menţionată aduce în mod inevitabil un cost suplimentar de 5.450 de euro cu TVA inclus. În mod ironic faţă de reglementările româneşti, taxa auto este zero la momentul înmatriculării în ţara noastră, pentru că motorizările respectă normele Euro 6.

BMW X5 M şi X6 M primesc o nouă generaţie: 575 CP şi 0-100 km/h în 4.2 secunde

Indiferent că vorbim despre BMW X5 M sau despre X6 M, motorizarea este aceeaşi, după cum este şi cazul transmisiei sau al sistemului de tracţiune integrală. Vorbim despre un V8 twin-turbo de 4.4 litri şi 575 CP. Acesta anunţă un consum mixt de 11.1 litri la sută şi asigură un cuplu maxim de 750 Nm. Cuplul maxim este disponibil pe o plajă generoasă, între 2.200 şi 5.000 rpm. Motorizarea este cuplată unei transmisii automate M Steptronic cu opt trepte şi Drivelogic, care angrenează cele patru roţi motrice prin intermediul sistemului de tracţiune integrală xDrive.

Indiferent că vorbim despre X5 M sau X6 M, acceleraţia de la 0 la 100 km/h este realizată în 4.2 secunde.

BMW: „Noul X6 M ne-a dovedit deja că este cel mai rapid SUV din lume pe Nurburgring”

Date tehnice BMW X5/X6 M
  • Motor / cilindri V8
  • Cilindree cmc 4.395
  • Putere (CP) 575/6.000-6.500
  • Cuplu (Nm) 750/2.200-5.000
  • Vmax (km/h) 250(lim.)/280
  • 0-100 km/h (s) 4.2
  • Tractiune Integrală
  • Cutie viteze AT8
  • Rezervor (litri) 85
Puterea suplimentară cu care au fost echipate X5 M şi X6 M a venit alături de o reducere de 20% a consumului mixt în ciclul NEDC, la fel cum a fost cazut emisiilor CO2.
Timpul de acceleraţie a sczăut, cuplul maxim a crescut cu 70 Nm şi cele două modele gemene printre cele mai rapide modele de pe piaţă. Singurul ghimpe din coasta lor se numeşte noul Porsche Cayenne Turbo S, care are un timp 0-100 km/h de 4.1 secunde, cu 0.1 secunde mai mic, şi o viteză maximă de 284 km/h, superioară chiar şi vitezei maxime constructive ale celor două crossovere BMW cu 4 km/h. Până la disponibilitatea comercială a facelift-ului din gama Cayenne Turbo S, cele două modele BMW se vor putea mândri în continuare cu "coroniţa" celui mai bun timp 0-100 km/h din segment pentru un model oferit în prezent la vânzare.

BMW prezintă primele imagini ale pachetului Individual pentru X5 M şi X6 M

Noul BMW X5 M vs. concurenţa directă

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
BMW X5 M
4.4 V8 AT8 xDrive
575 11.1 4.2 123.870
Mercedes-Benz ML63 AMG
5.5 V8 4Matic
525 11.8 4.8 114.235
Porsche Cayenne Turbo S
4.8 V8 AT8
570 N/A 4.1 N/A
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 

Via BMW

Comentarii (3)

  • infime... :)
    7 2
  • Norbert
    Nu m-am hotarat daca sa fie 5 sau 6. Dar ca sa nu am regrete le comand pe ambele. Ho Ho Hoooo
    16 3
  • hazard
    Iata ce se va da spaga printre procurori, judecatori , oameni de afaceri, politicieni. Nice!
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru