BMW Seria 2 Gran Tourer, primul monovolum cu şapte locuri oferit vreodată de BMW, este disponibil pentru comandă şi pe piaţa din România. Primele unităţi vor fi livrate în vara anului curent, iar tot atunci vor fi prezente în showroom-urile mărcii şi exemplarele de demo. Noul Seria 2 Gran Tourer se adresează unui segment nou pentru marca BMW şi este al doilea model din oferta nemţilor oferit vreodată cu tracţiune faţă, fiind construit tot pe platforma UKL comună cu cea a noii generaţii MINI şi a lui Seria 2 Active Tourer. Cea mai ieftină variantă a lui Seria 2 Gran Tourer pleacă de la 29.570 de euro cu tate taxele incluse, în timp ce versiunea diesel cu cel mai mic preţ pleacă de la 30.380 de euro cu TVA inclus.
BMW Seria 2 Gran Tourer: primul monovolum cu şapte locuri din istoria mărcii
Seria 2 Gran Tourer are o lungime de 4.556 milimetri, o lăţime de 1.800 milimetri şi o înălţime de 1.608 milimetri. Portbagajul său oferă între 645 şi 805 litri, în funcţie de configuraţia aleasă pentru bancheta din spate, iar plierea acesteia poate să ducă la un volum maxim de încărcare de 1.905 litri. Al treilea rând de scaune este disponibil opţional şi poate fi rabatat complet în podeaua portbagajului.
Între timp, bancheta spate are un sistem de culisare înainte-înapoi şi este rabatabilă fracţionabil 40:20:40 la apăsarea unuiu buton şi are sistem de prindere ISOFIX standardizat pentru trei scaune de copii, o premieră în segmentul monovolumelor.Preţuri BMW Seria 2 Active Tourer în România: primul monovolum al mărcii pleacă de la 27.800 de euro
MOTOR |
PUTERE CUPLU |
NOUL BMW Seria 2 Gran Tourer |
||
PREŢ (€ cu TVA) |
cu Automată | cu xDrive | ||
ECHIPARE Standard |
||||
218i |
136 CP 220 Nm |
29.574 | 31.606 | - |
220i |
192 CP 280 Nm |
32.054 | 34.242 | - |
216d |
116 CP 270 Nm |
30.380 | - | - |
218d |
150 CP 330 Nm |
32.240 | 34.428 | - |
220d xDrive AT |
190 CP 400 Nm |
- | 39.556 |
5 accesorii BMW pe care nu te-ai gândi că le poţi găsi în oferta mărcii germane
Via BMW
Dacă pe o piață ca a noastră unde monovolumele aproape că nu există au apărut deja câteva, cred că va avea succes în Europa și se va simți la nivelul de vânzări al BMW.
Uitându-mă la preț, 30-32.000 Euro (varianta medie) nu mi se pare foarte scumpă pentru un monovolum premium.