Propunerea lui Louis Camilleri în calitate de nou CEO al Ferrari s-a bucurat de susținerea acționarilor, cu un vot favorabil în proporție de 98%, la ultima întâlnire a investitorilor. Totodată, președintele John Elkann crede că Louis Camilleri este omul potrivit să continue munca lui Sergio Marchionne, cel care a încetat din viață în luna iulie.
“Sergio Marchionne a întărit fundațiile Ferrari și acum putem să construim un viitor strălucit pe aceste baze,” a declarat John Elkann, președintele Ferrari.
Acesta crede că, sub conducerea CEO-ului Louis Camilleri, Ferrari are puterea să construiască un viitor cel puțin la fel de bun ca trecutul.
Sub comanda lui Camilleri, Ferrari va lansa primul său SUV, model ce urmează să apară în cel mult doi ani. SUV-ul Ferrari face parte din planurile producătorului pentru următorii cinci ani. Italienii vor să-și dubleze profitul până în 2022, iar un SUV ar juca un rol determinant în atingerea acestui obiectiv.
Via Reuters
Comentarii (0)