Preşedintele Băsescu se opune accizei de 7 eurocenţi propuse pentru carburanţi

de Sebastian Toma
Joi, 21.11.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Preşedintele României a criticat propunerea Guvernului de a introduce o acciză de şapte eurocenţi pe litru în preţul carburantului. Traian Băsescu susţine că va respinge Bugetul pentru 2014 dacă acesta va include acciza respectivă.

Esential 50 de bani pe litru este creşterea minimă estimată a preţului carburanţilor în urma aplicării acestei accize.
Traian Băsescu susţine că va respinge Bugetul pe 2014 dacă acesta va include acciza de şapte eurocenţi pe litru pentru carburanţi, informează HotNews. Declaraţia a venit în cadrul unei emisiuni difuzate pe 20 noiembrie, la postul B1 TV, în cadrul emisiunii "Sub semnul întrebării". Şeful statului a avertizat guvernanţii că le va trimite bugetul înapoi pentru o nouă propunere. Motivaţia din spatele acestei declaraţii, spune Preşedintele României, este eşecul Guvernului de a absoarbe fonduri europene, Uniunea Europeană oferindu-ne aproximativ trei miliarde de euro pentru construcţia de drumuri şi infrastructură, dar suma n-a putut fi accesată.

Între timp, Premierul României a răspuns la declaraţia Preşedintelui şi a arătat că proiectul de buget pe anul 2014 nu intră în atribuţiunile preşedintelui, deoarece propunerea aparţine Guvernului, iar decizia finală revine Parlamentului, după cum notează colegii de la Mediafax.

Prim-ministrul susţine că acciza de 7 eurocenţi pe litru a fost negociată cu FMI şi CE, iar preşedintele Traian Băsescu a semnat acordul respectiv cu aceste intenţii, deşi putea să nu-l semneze.

Urmareste Automarket
Accizarea benzinei şi a motorinei, cu suplimentare prin taxarea traficului greu, este propunerea guvernanţilor pentru a obţine 26 de miliarde de euro, sumă necesară construcţiei a 4.000 de kilometri de autostradă în România. Măsura ar duce la creşterea preţului carburanţilor cu aproximativ 50 de bani pe litru, cu toate că Guvernul nu a cheltuit încă suma alocată din bugetul naţional şi prin programul european pentru construcţia de autostrăzi.
Guvernul a decis să introducă acciza de şapte eurocenţi pe litru în preţul carburanţilor începând cu anul viitor. Prin aplicarea acestei accize, autorităţile se aşteaptă ca şoferii români să nu-şi schimbe comportamentul şi să crească şi în 2014 consumul de carburant la nivel naţional, lucru care ar duce la finanţarea proiectelor de infrastructură anunţate de guvernanţi.

Via HotNews | Mediafax

Comentarii (27)

  • Scrooge
    respinge bugetul dar a semnat acordul cu FMI care include respectiva taxa. Roman tipic, umil cu stapanii si tare-n gura cu "restul".
    28 24
  • acu vreo 3 ani la o intalnire a oficalitatilor europene umbla pe langa "ai mari" ca o javrutza pe langa macelarie. Mi-e greata de bipedu' asta....ce ar trebui sa fac acum? sa sar in sus de bucurie ca el nu e deacord cu taxa pe carburanti? Taierile INUTILE din venituri au fost bune...

    ...un nebun cu coroana pe cap...
    24 29
  • "Prim-ministrul susţine că acciza de 7 eurocenţi pe litru a fost negociată cu FMI şi CE"

    Pai pe FMI nu-l intereseaza daca isi face Romania autostrazi sau nu, il intereseaza sa-si recupereze miliardere imprumutate Romaniei, iar plagiatorul nostru garanteaza cu cei 7eurocenti/litru. Niciodata nu or sa faca autostrazi din acesti bani.
    48 9
  • Scrooge,dar tu chiar ca il crezi pe sPONTAnul asta.S-ar putea ca tata Ilici sa participle din nou la alegeri.Punem pariu ca o sa iasa presedinte?
    Dsteapta-te romane,nu mai dormi ca boulk pe coada asteptand sa pice ceva din cer.
    21 11
  • Ati ajuns sa faceti politica aici? WOW ce comentatori de soi! Sa inteleg ca nivelul vostru de trai s-a schimbat in bine in ultimii 2 ani in urma unor decizii politice extraordinare! Ce injurau astia ieri se fac c-au uitat azi .... politica se face la televizor pt carciumari
    17 7
  • @lache
    precis ai "fumat" ceva inainte sa scrii postul.
    5 14
  • @lache...pe tine '89 te-a marcat profund. Te bantuie vechi cosmaruri, ies la iveala refulari.

    Vrei "o noua rivolutie!" :))))
    3 13
  • @vianu
    In mare sunt de acord,dar cam mirosi a antenist inflacarat,numai ei dadeau imaginea,insa celelalte imagini cu liderii mondiali cand stateau la masa cu el nu prea le comentezi.Lasa politica deoparte pe un site auto!
    13 2
  • Nu stiu cine mai crede ce spune POANTA asta, ca eu nu mai cred un cuvant din declaratiile lui ... Sunt curios acuma ce se intampla, daca Basescu chiar poate sa respinga bugetul.
    Cert e ca POANTA pune din ce in ce mai multe taxe si le mareste pe cele existente ... dupa ce ca avem un nivel de trai de tot rahatul, ne mai si taxeaza extra pentru el ...
    17 3
  • Era mai bună coroana, pînă una alta eu țin cu nebunul că dacă nu le mai dă el la cap nu știu unde naiba ajungem.
    Oricum, taxa asta și majorările de acciză la benzină și motorină trebuie să cîrpească pomenile electorale de anul viitor iar mitomanul miștocar are probabil target de la Dragnea să producă finanțare pentru la anul pentru autobuzele cu cei mai inteligenți votanți ai țării.
    15 2
  • Scrooge@@vianu
    daaa e plin de imagini cum statea Basescu la masa cu liderii mondiali (auzi si la asta lideri mondiali, poate cu Bercea Mondialu' vroiai sa zici) , ba le ma si turna vin in pahar si ii servea cu tigari din pachetul propriu. Ce ma enerveaza cel mai tare la natzia asta de basisti este ca daca nu esti de acord cu ei automat te eticheteaza ca antenist.
    6 15
  • Ne meritam soarta suntem un popor de lasi nimeni nu spune nimica.pai daca am un tractor cu care lucrez pe camp cumpar motorina si platesc pt autobanda.Am un scuter o drujba un generator cu care nu am ce cauta pe autobanda dc platesc?Votati USL asa va trebuie.Urmeaza Sfarsitu Lumi(USL)
    14 2
  • Si nu uitati taxa de acces pentru viitoarea autostradă Comarnic - Braşov va fi de 3 euro pentru 100 de kilometri, anunţă Dan Şova, Ministerul Marilor Proiecte. Dupa ce le termina mai cotizam.
    15 1
  • ooooooo,stati un pic ca nu stiti totul...cica base zice ca respinge un proiect a lu ponta,care prevede faptul ca smecherii astia de la stat pot sa-si faca salarii si diurne de sedinta uriase(dupa cum au furat ai lu base banuiesc ca astia au in vedere niste scoruri de alea de zeci de mii de euro...bine ca se duc dupa aceea cu cota parte la ponta ..scuze partid... asta-i parte a 2-a....BA ,voi nu v-ati saturat sa fiti pusi de 25 de ani sa alegeti intre 2 RELE,intre 2 gasti de mafioti.....base se cufureste acu ppe taxa de benzol...eu l-am votat acu 8 sau 9 ani sau cind dracu l-am ales prima oara, tocmai pt a ne scapa definitiv de vampiri de astia nenorociti si el s-a folosit de securitate pt santaje si alte chestii sa domneasca la tron...mi-i scirba de toti
    4 5
  • @@vianu...daca vrei sa ma mirosi, ti-as spune si unde. Dar pe un alt site :)

    Acum serios. Observ o incapacitate de a respecta o alta opinie....e boala veche a natiei romane. De la fanaticii echipelor din circul cu mingea (ce-i zice miutza), la masini (adica troacele populare) si pana la politica (sau porcaiala pe teme serioase).

    o viata frumoasa
    3 12
  • @vianu: nu neaparat sa sari in sus de bucurie, dar nici nu inteleg de ce te ataci asa? Pana la urma impotrivirea asta a lui Basescu menita sa te ajute pe tine ca cetatean nu e buna doar pt ca vine din partea lui, sau cum? Inca ii porti pica pt taierile din 2010? De unde stii ca au fost inutile? Inca crezi ca ti-a furat Basescu banii? Daca da, probabil cel care te-a stampilat "antenist" mai sus a avut dreptate.

    Eu nu pot ma sa-i inteleg pe astia ca voi, care stau cuminti si asteapta senini sa fie calariti de USL sau de oricine altcineva care este declarat impotriva lu' Basescu. Pune uslashul birurile pe rumani, iar ei le primesc cu bucurie atata vreme cat uslashu' nu uita sa injure la Base cand semneaza OUG-urile de mariri de taxe. Deocamdata merge ca unsa treaba, atata vreme cat "boul" de care pomenea @Lache e tinut in semiintuneric, la palpaiala tv-ului pornit pe Antena3 si cu un snop subtire de paie sa nu cumva sa inceapa sa dea din copite de foame.

    @vianu: Profit de ocazie sa-ti mai spun ceva. Cand ai aparut pe forum, eu am fost singurul care, in contra parerii celorlalti co-forumisti, te-am creditat ca fiind un bun partener de discutii, probabil din cele cateva posturi initiale. Incep sa cred ca m-am pripit. De ce spun asta: esti permanent mult prea iritat, violent in exprimare si gata sa sari la gatul oricui pentru nimicuri, iar la orice articol gasesti un nod in papura, indifferent de subiect. Emani pesimism si negativism omule - aceeasi senzatie transmisa de anumite posturi tv, printre care cel numit mai sus, care traiesc in spiritul negativismului si al incrancenarii. Nu-ti zic asta ca sa-ti fac observatie sau ca poate te vei schimba - e greu, stiu. O fac mai mult pentru mine, ca sa recunosc ca m-am inselat initial, dar acum dupa mai multe interventii ale tale pe forumul AM exista un fundament pentru a-mi forma o alta parere, mai degraba nefavorabila.

    Si ca sa inchei tot referitor la acciza asta de 7 centi, era un interviu pe "televizuina" RTV cu parerea unui asa-zis om din popor, in fapt o regizare infecta de spalare a imaginii lui Ponta pt taxa asta de 7 centi. Ce zicea "omul din popor", negru la fata si impungand cu privirea: este foarte bine ca baga taxa de 7 centi, trebuia sa fie si mai mare, nu vedeti ca cei care se tooot plimba zi lumina cu masina sunt numai basistii? Ei stau in masini la caldura relaxati si zambitori ca le merge bine la cat au furat cu clica lui Basescu, iar noi restu' facem frigul si foamea si ne omoara grijile zilei de maine. Au bani si masini de lux nu vedeti, trebuie taxati sa-i usture, sa simta si ei cat de greu o ducem noi.
    Citat aproximativ.

    Ce vreti mai mult? E reprezentativ. E clar acum de ce acciza de 7centi o sa fie imbratisata de cireada cu larga majoritate, desi ulterior, la cateva zile, cireada va manca parizer pe margarina cu 7centi mai scump?
    10 1
  • @mntsn

    atunci am uitat sa-ti multumesc pentru comentariul favorabil, o fac acum...THX!

    ...in ceea ce priveste pesimismul meu? Vad prea multa prostie, ignoranta, foarte multi indivizi ce au impresia ca singura idee buna este a lor. "ma atac" incercand o corectare a unor erori pe care le vad din rea-credinta, ignoranta, prostie...etc. Sunt f multi kids pe aici, care vocali fiind, formeaza o imagine generala stramba de cele mai multe ori. Si culmea e ca, taxati fiind prefera apoi sa atace pe mod silent. Inca o dovada a incapacitatii de dialog. Chiar si de pe pozitii complet diferite. Dar dialog sa fie. Chiar si mai ascutit. Nu pot sa cant in struna unuia sau altuia. Parerile mele sunt ale mele si punct.

    Pe basescu nu l-am inghiti ever. Sunt destul de matur sa citesc un nebun sau un bun iar optiunile mele politice au fost mai mult decat contra puterii. A oricarei puteri. Asa ca pe basescu nu-l voi ierta ever. Indiferent ce va spune (ca imi tine partea - asta e cea mai mare gogomanie, sau nu) basescu ramane aceeasi lichea.

    A si inca o chestie. Pesonal taierile anuntate de el (asta ar fi trebuit sa o faca prim-minstrul de atunci) nu m-au afectat in nici un fel. N-am lucrat niciodata pentru sau cu statul. Dar realitatea din jurul meu spune altceva...

    ma opresc aici astfel de discutii fiind ABSOLUT inutile. Nu vad de ce trebuie sa-mi justific optiunile politice. Conteaza atat de mult? Daca da atunci nu vad o diferenta prea mare intre "oponentii" mei deacum si de aici si comunistii de dinaninte de '89 cu care am avut oarece contacte indirecte "pe vremea aia".

    Istoria se uita extrem de repede.....

    PS. putem reveni la masini?
    1 9
  • @vianu
    Esti un marlan prin raspunsul cu mirosul.Nici nu ma intereseaza dialogul cu asa om.Ti-am spus ca in mare sunt de acord cu tine,dar partea cu secventa de pe antena nu-si avea rostul in discutie,puteai da alte ex. mult mai elocvente,nu ce arata doar antena,daca te dai corect si impotriva puterii.Si iti dau doar un ex. cand statea impreuna cu liderii mondiali:summit-ul NATO 2008,Bucuresti,plus zeci de intalniri la CE cu Merkel etc.,vizita lui Bush si multe altele,care nu vreau sa le enumar aici,ca nu-i site politic.Si nu sunt deloc basist,ci doar corect,nu-l prea mai inghit de cand cu taierea salariilor si altele.
    10 0
  • @vianu:
    Eu iti spun sincer ca pe AM caut sa ma simt bine, sa ma informez si sa ma relaxez in acelasi timp, caut oameni placuti cu care pot empatiza, glumi si schimba idei prieteneste, fara sa cant nici eu in struna nimanui. Si ma bucur mult ca exista acei oameni pe aici. Putini, dar exista. Ei sunt motivul principal pt care citesc sectiunea de comentarii si-i astept cu interes sa scrie una-alta. Tie poate ca asa ti-e firea, poate esti mai trecut prin viata si mai harsit prin cele cotidiene, dar te-as ruga sa nu ne mai amarasti si tu cu pesimismul tau, lasa macar acest colt de lume virtuala liber de tristele realitati romanesti. Dupa ce ca lumea din jur e asa cum spui tu ca este, macar aici sa avem un refugiu, daca putem. Si aici e greu deocamdata... pana nu dispare infectia site-ului...stii la cine ma refer.

    Referitor la dialog, la pareri si afinitati personale: normal sa le avem fiecare, dar spuse pe un ton calm, ne-agresiv si poate si cu un motiv - doua...altfel suna.

    Basescu: punctul divergentelor, de aici se rupe tot: nu e vorba de inghitit sau de justificat optiuni politice, e vorba de a fi corecti si de evaluat activitatea lui in calitate de presedinte al Romaniei. Eu personal nu cred ca a gresit pana acum, nu am chestii serioase sa-i reprosez. Nu vreau sa intru in detalii, ca ne lungim prea mult. Vreau doar sa spun ca atata vreme cat este apreciat in cercurile catre care aspiram si noi cu ardoare si pe care ca popor le apreciem (EU si US, mai pe sleau) si vrem sa fim ca ei, sa fim printre ei, pentru mine spune tot. Nu as fi vrut un presedinte care sa se coboare la nivelul cirezii, a carui singura activitate ar fi fost sa stea in tarc si sa le caute in coarne la toti si sa le mai dea cate 100 lei cand incepeau mugetele. De-astia am mai avut si n-a fost ok. Am vrut un presedinte care sa ne asaneze vietile, sa ne ofere deschidere, viziune si sa ne aduca la zi cu lumea civilizata. Pana la un punct aproape a reusit, dupa care rezistenta cirezii s-a dovedit mai puternica - sau a bizonilor influenti care controleaza cireada.

    Deci optiunea politica nu trebuie justificata, in sensul de a da raportul cuiva, dar argumente se pot aduce pentru o anumita optiune, doctrina, curent. Nu e chiar locul potrivit, pe un site auto, recunosc. Dar stanga + dreapta la un loc ....asta nu e o optiune, e ceva necurat la mijloc. N-are cum si bun si rau in acelasi timp, si alb si negru, si curat si murdar. Merge poate doar daca nu exista coloana vertebrala.

    Inchei aici si desigur, revenim la masini ....cand o sa avem articol despre masini. Asta e despre taxe pe benzina, Basescu, Ponta, fonduri EU, Guvern si 4000 km de autostrazi visate de Guvern.
    11 1
  • si eu m-am simtit jignit la faza cum ca as fi antenist. Asa suntem chit. Doar ca tu nu ai acceptat o gluma fara perdea.
    1 7
  • erata: 4000 km de autostrada visati de Guvern.
    9 1
  • revin

    @mntsn...clar politic suntem pe alte baricade. Din pc meu de vedere discutia se incheie aici fara sa port pica nimanui.

    PEACE!
    1 6
  • @@vianu

    thumb up :))...asa trebuia sa sune replica ta.....:)
    1 7
  • Da,Robert asa este.Decembrie '89 m-a marcat.Daca tu consideri ca aia a fost "revolotiune".......Ca sa faci o revolutie ai nevoie de "balls",ceea ce nu-i cazul romanului. Poate ca am fumat ceva inainte sa scriu,dar e posibil ca multi dintre voi sa nu stingeti niciodata tzigara aia.Cum asterni asternutul,asa dormi.Vine iarna. O sa va incalziti cu ce va da pontacul.
    6 1
  • La mine in familie USL -ul e la mare pret. Socrul si mama sint cei mai inversunati aparatori ai lui Ponta. Iar simpatia asta se trage foarte mult din ura care o au ei impotriva ”chiorului”, cum zi ei.
    Insa nu pot sa-i inteleg. Nu pot sa inteleg acele 7 milioane de romani care il sustin, neindirect, pe Voiculescu, Vantu, Patriciu, Becali (si da merita puscarie pentru ca a furat statul cu cateva milioane bune), Nastase, Hrebenciuc,Mazare, Mitrea, Mischie, Oprisan si care or mai fi. E de ajuns sa citesti presa, aia independenta, nu B1 sau antenele ca sa iti faci o parere cat de cat obiectiva.
    @vianu: spune-mi langa cine sta Ponta cand merge la Brussel si langa cine sta Basescu.
    Spune-mi cu cine s-a intalnit Ponta cand a fost in state si cu cine s-a intalnit Basescu.

    Cineva imi spunea ca Basescu le-a bagat limba in ureche la aia de la UE. Dar chiar asa isi imagineaza cineva ca oameni atat de puternici, sus pusi nu au consilierii lor, observatori, ambasadori si cate si mai cate, incat isi formeaza o parere dupa o singura discutie? Cat de infantil trebuie sa fi sa crezi asa ceva?

    De ce in acelasi dosar de coruptie, PDL-ul a dat drumul la urmarirea penala impotriva lu Videanu iar aia de la USL au oprit in parlament inceperea urmaririi lu Varujan Vosganian? Chiar nimeni nu vede lucrurile astea?

    De ce Sova face autostrada spre Brasov cu 10 milioane $ pe kilometru, cand a avut oferta de 3 milioane. ?

    @vianu: Vrei sa ai USL? Crede-ma ca o sa ai din belsug, si tu si cei 7 milioane (asta daca nu cumva a mai umblat Dragnea cu cifrele - vezi ce a vb Ioan Rus - psd-ist - la telefon inainte sa-l demita Ponta).
    6 1
  • Avem cel mai capabil premier din istorie.Dar nimeni nu stie de ce este capabil.S-a dat de gol ca prostul pentru ce ii trebuiesc cei 7 eurocenti.Vrea sa readuca flota innapoi? Nah!
    4 0
  • ma minunez ce discutii lungi si inutile vad aici;din pacate majoritatea sunt paraleli cu realitatea politica insa fac eseuri interminabile dand vina pe un politician sau altul de parca astia au venit dintr-o constelatie indepartata cu rol sa ne extermine! sa fim seriosi! totul tine de constiinta fiecaruia in parte, care fie vorba intre noi nu prea exista;si-atunci ne meritam soarta!
    1 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru