Presa franceză: Renault şi Mitsubishi ar putea intra în parteneriat

de Mircea Meșter
Vineri, 31.05.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Colaborarea cu Daimler, încheiată acum trei ani, nu va fi singura de acest tip a francezilor de la Renault. Aceştia discută un contract de colaborare cu japonezii de la Mitsubishi.

După ce a stabilit o colaborare interesantă cu germanii de la Daimler în anul 2010, Renault tatonează terenul în privinţa unui partneriat cu una dintre mărcile japoneze de prestigiu. Este vorba de Mitsubishi, companie a cărei colaborare deja existentă cu Nissan - parte a grupului Renault-Nissan - ar putea să faciliteze discuţiile dintre părţi. 

Informaţia a fost publicată în premieră astăzi de publicaţia franceză Le Figaro, care susţine că, în cazul în care Renault şi Mitsubishi ar semna un contract de colaborare, acesta ar fi asemănător cu cel pe care francezii îl au deja cu Mercedes. Colaborarea dintre Renault şi Mercedes a fost realizată cu scopul dezvoltării comune a viitoarelor generaţii Smart Forfour/Twingo şi a unor schimburi în zona autovehiculelor comerciale şi a motoarelor. Primele rezultate ale colaborării dintre cele două părţi sunt apariţia utilitarei Mercedes-Benz Citan - un alter ego al lui Renault Kangoo - şi lansarea unor motoare diesel semnate Renault pe noua generaţie Mercedes-Benz A-Klasse.

Mitsubishi nu se află la prima încecare de colaborare cu un constructor francez.

Marca japoneză a stabilit anterior un contract de colaborare cu PSA Peugeot-Citroen, în urma acestuia fiind dezvoltate în comun modelele Mitsubishi ASX, Peugeot 4008 şi Citroen C4 Aircross. În plus, legătura dintre cele două părţi este vizibilă şi în zona modelelor electrice de ora. acolo unde Mitsubishi i-MiEV a fost "declinat" sub marcile Peugeot şi Citroen în modelele iOn şi C-Zero.

Renault şi Mitsubishi nu au confirmat existenţa discuţiilor, un purtător de cuvânt al constructorului japonez infirmând însă pentru Reuters posibilitatea unei colaborări: "Nu e nimic adevărat", a afirmat oficialul mărcii japoneze citat de agenţia de presă.

via Le Figaro, Reuters

Comentarii (13)

  • Mitica
    Este un pic trist, o alianta intre marci cu potential care au pierdut din teren dar poate iese ceva din Renault-Nissan-Mercedes-Mitsubishi desi, de ani de zile, puteau aborda multe optiuni de ridicare a vanzarilor dar vad ca nu au facut mare lucru...
    8 20
  • In general nu vad utilitatea combinatiilor duble,triple sau mai alambicate:

    PSA produce motoare cu BMW
    PSA a produs modele cu Mitsubishi si Toyota
    PSA a semnat cu GM o colaborare
    PSA produce impreuna cu Fiat utilitare (SEVEL parca se numeste holdingul lor)

    Vorba aia ca acum toata lumea e cu toata lumea se adevereste...
    14 3
  • subversive
    Renault se misca... Pune tunurile pe concurenta?
    27 6
  • inexorabil
    Da, @Andy, dar "ghiveciul" auto parca n-ar fi gustos fara cooptarea versatelor femei numite GM si VAG, care sa-i invete pe novicii astia avizi de "colaborare" o taina elementara a "succesurilor" : "the architecture of the global platform".
    3 16
  • De curiozitate care sunt motaorele alea care le produce PSA cu BMW!!
    3 7
  • Bmw nu mai colaboreaza cu PSA.
    5 1
  • @inexorabil
    Care novici? Renault-Nissan? Cine sa le dea lectii de parteneriate strategice? GM dupa experienta Daimler? VAG dupa experienta Suzuki? Sau esecul GM-Fiat? Sa ne amintim cum a sfarsit SAAB? Nu cred ca sunt ei in masura sa faca asta. Mai ales ca celor de la GMC nu le-a iesit schema sa puna mana pe Carlos Ghosn, omul cheie in toata afacerea asta. Nu degeaba Carlos Ghosn in industria auto e denumit cel mai de succes CEO de pe planeta.
    Renault-Nissan nu-i un grup auto creat din fuziuni sau achizitii, ci se bazeaza pe respectul reciproc, de aceea se numeste Alianta si de aceea functioneaza.
    19 5
  • inexorabil
    @@inexorabil, vai, n-ai sesizat tonul meu ironic - ai perceput mot-a-mot ideea. De fapt, putini si-au dat seama ce am vrut sa zic. Vorba lu' Kant: adapteaza-ti vorbele dupa putinţele fiecaruia. Eu ma refeream la uniformizare, un concept la care "stralucesc" GM si VAG si de aceea ii numeam "novici" (in aceasta privinta) pe alti constructori, dar, daca ar vrea si ei, s-ar putea "inspira" de la cei doi "maestri" mai sus mentionati. Daca am ajuns sa explic ca la gradinita, inseamna ca-i de rau.
    7 8
  • @ala 1.6 THP
    6 0
  • @ ala

    tu nu ai google acasa sa cauti care sunt ?
    intrebi pe aici?
    1 0
  • Eu nu prea vad ce ar putea lua Renault de la Mitsubishi. Si nu ma luati cu fiabilitatea, pentru ca, desi Mitsu e tot undeva sus, nu mai straluceste ca acum 7-8 ani.
    Renault mi se pare ca are suficiente aliante si este "acoperit" indiferent de clase sau tehnica.
    18 4
  • @inexorabil
    Fiecare are drumul lui. Nu-i vorba de nicio uniformizare in principiile pe care se bazeaza Renault-Nissan. Dupa cum am spus, e vorba de a respecta personalitatea celuilalt. Dar nimeni n-o exprima mai bine decat Carlos Ghosn:

    “Have different goals and a common strategy, but remaining different. Diversity within uniformity, commonality with autonomy… and even for the sake of business sense, we do not violate human sense.”

    http://www.youtube.com/watch?v=h-cMpytGmtk

    "diversity is an opportunity for creating value and innovation"
    18 7
  • inexorabil
    @@inexorabil, iarasi m-ai inteles pe dos! Nu-mi dau seama cum ma citesti tu. Normal ca nu-i vorba de nicio uniformizare in cazul lui R-N; tocmai acest adevar l-am exprimat mai sus !! Din tevatura mea ironica, voiam sa pricepi ca nu trebuie urmat exemplul lui GM si VAG, desi foarte putine marci au ramas "puriste" in ziua de azi. A fost o vreme indelungata cand marcile GM faceau schimb de motorizari intre ele pe criterii de necesitate, dar platformele fiecareia erau bine individualizate. Nu se urmarea pe atunci "reducerea costurilor" de cercetare/proiectare/fabricatie, datorita faptului ca functiona la parametri optimi capitalismul, in sens praxiologic, iar premisa fraudelor economice era slab exprimata in toata lumea (insa, cand se schimba brusc atitudinea oamenilor si se fractureaza logica raporturilor consacrate dintre ei, apare inevitabil......"criza"). De fapt, nu-ti spun ceva nou. Si eu subscriu la modus pensandi al lui Ghosn. Renault-Nissan reprezinta, intr-adevar, genul recomandabil de cooperare pe plan auto! Insa @LauCalin are dreptate (ca intotdeauna, maestre, jos sapca :)) : ce rost ar avea ca Renault sa intentioneze a interactiona cu o alta'"japoneza" din moment ce il are pe Nissan in coasta, care oricum este mai bine plasat pe piata decat Mitsu! Si de ce s-a complicat cu Mercedes, cand Renault si Nissan isi au propriile lor aranjamente in domeniul utilitarelor. Dar mi se intampla si mie, ca tehnolog: realizam diverse produse, cu materia prima si auxiliara din dotarea noastra, pentru anumite firme (de fapt, fabrici concurente! --- aiurea, s-a denaturat termenul de "concurenta", tipic capitalismului traditional; acum se exerseaza o noua paradigma: convergenta globalista, lichefierea valorilor, unitate intru......diversitate; pai da, caci la camera de expozitie pentru vizitatori troneaza atat marfa noastra, cat si a celorlate marci de profil) sau pentru hipermarket-uri, respectand ori retetele noastre, ori pe ale lor (in functie de cum vor ei), apoi isi aplica etichetele lor (de fapt, tot ei ni le trimit; noi doar le lipim pe produsele finite), pe care scrie "fabricat in Romania (sau UE) / distribuit de X". Dar si noi derulam procesul......invers (cu exceptia hipermarket-urilor, care se limiteaza la un rol comercial). Regula este insa de fier: fiecare jucator din breasla apeleaza numai la serviciile aceluia care ii ofera o investitie mai scazuta decat in propriile mijloace. Si totul se invarte in jurul cererii de piata, singura realitate "importanta" care, desigur, asigura profitul mult ravnit (pe client il intereseaza numai sa-i placa lui, sa-i satisfaca pretentiile si sa nu-i provoace nicio dauna; de datele de pe etichete tine cont cucu). Crezi ca-mi place o asemenea practica? Unde naiba mai este originalitatea producatorului? De mandria lui nu mai amintesc, caci ea nu poate fi cotata la bursa, saraca......Culmea, si noi, si altii, de obicei operam si ne falim cu "trademark" !? Intrebarea este: as putea eu sa solicit vreunui factor de decizie renuntarea la "intersanjabilitate" ? Mi s-ar indica imediat usa de iesire (din slujba), sunt constient. Ca sa fie tacamul complet, noi si "partenerii" nostri efectuam des unii in curtea celorlalti audit de......calitate. Te tavalesti de ras sa asisti pe viu la comediile astea: hartoage la greu si......atat. Singura calitate apreciata este cea a tonerului de pe actele printate, eventual gradul de atractivitate grafica.
    6 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru