Premieră pentru Porsche: vânzările lui Macan facelift vor începe întâi în China, apoi în restul piețelor

de Paul Cosma
Duminica, 12.08.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Porsche a anunțat că vânzările lui Macan facelift vor începe în China, iar apoi în restul piețelor pe care activează. Mișcarea reprezintă o premieră pentru Porsche, dar și pentru constructorii germani.

În mod obișnuit, producătorii auto europeni își lansează noile modele în țara de origine sau pe Bătrânul Continent, iar mai apoi vânzările încep și pe celelalte piețe.

Însă, în ultima perioadă, tot mai multe mărci aleg China ca primă destinație pentru începerea vânzărilor. Este și cazul celor de la Porsche, care au anunțat că vânzările lui Macan facelift vor începe întâi pe cea mai mare piață auto din lume, iar mai apoi în restul regiunilor. Anunțul reprezintă o premieră pentru Porsche, dar și pentru constructorii germani.

Clienții europeni vor putea să lanseze primele comenzi pentru Macan facelift începând de luna viitoare, în timp ce livrările noului model în State Unite vor începe cu primul trimestru din 2019.

China este în prezent cea mai mare piață pentru modelele Macan și Cayenne, iar în curând ar putea deveni cea mai importantă și pentru vânzările totale de la Porsche, depășind Europa.

Via Automotive News

 

Comentarii (2)

  • SIMPLE MINDS
    Sa fie vorba de versiunea EWB a lui Macan ? Nu de altceva dar marele "prieten" de la rasarit are o slabiciune pentru ampatamente marite...:-)
    11 1
  • SIMPLE MINDS
    ........un elfer EWB in versiunea GT3 chiar ar fi de neconceput?Da de unde atatea preconceptii atunci cand profiturile companiilor trebuie sa inregistreze recorduri peste recorduri, Porsche fiind aproape de borna 300 000 unitati/an.Parca-i o valoare similara cu productia Dacia de la Colibasi.*Sa traiesti vremuri interesante* mentiona un proverb chinezesc.Chiar le traim.
    7 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru