Premieră mondială: Mitsubishi va lansa noul Outlander pe Amazon Live

de Florin Ardeleanu
Marti, 09.02.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noul Outlander urmează sa fie prezentat lumii întregi prin intermediul platformei de streaming Amazon Live. Mitsubishi este primul constructor care apelează la această metodă de lansare a unui model.

În urmă cu ceva timp, prezentările noilor modele online nu erau foarte populare printre constructorii de automobile. Majoritatea preferau Saloanele Auto sau evenimentele proprii pe care le organizau în diverse locații și cu public restrâns.

Pandemia de coronavirus a făcut imposibilă organizarea acestora, astfel ca producătorii au fost nevoiți să își îndrepte atenția către World Wide Web. Sau internet, pe înțelesul tuturor.

Acum, Mitsubishi vrea să ducă lucrurile puțin mai departe. Tocmai de aceea, japonezii și-au unit forțele cu americanii de la Amazon și plănuiesc să lanseze noul Outlander pe platforma Amazon Live. Evenimentul va avea loc în 16 februarie.

Amazon Live este asemeni unui magazin online, unde produsele sunt promovate in stilul programelor de teleshopping. Mitsubishi este primul constructor care alege să lanseze un model nou în acest fel.

Totodată, compania asiatică intenționează să organizeze un "giveaway", în urma căruia un participant norocos are posibilitatea să câștige un Outlander nou.

Primele exemplare ale noii generații Outlander au părăsit deja linia de asamblare și au plecat spre Statele Unite ale Americii.

Chiar dacă este dezvoltat pe aceeași arhitectură ca X-Trail, Mitsubishi susține că designul este inspirat de celebrul Pajero și reprezintă o nouă direcție pentru companie.

via Mitsubishi

Comentarii (1)

  • Posibil să rămână doar cu lansarea.
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru