După o lungă campanie de promovare, Mercedes-Benz a publicat primele imagini și informații despre conceptul electric Vision EQXX. Este încă incert dacă "cel mai eficient model din istoria mărcii" va intra în producție în forma actuală, dar cu siguranță tehnologia care stă la baza lui va fi preluată de alte modele ale producătorului din Stuttgart.
BATERIE DE 100 kWh
Mercedes-Benz nu a oferit chiar toate detaliile, dar știm că Vision EQXX este construit pe o arhitectură de 900V. Bateria are o capacitate de 100 kWh, însă este cu 50% mai mică și cu 30% mai ușoară (cântărește 495 de kilograme) decât cea a limuzinei electrice EQS.
Autonomia electrică este de 1.000 de kilometri, iar germanii susțin că mașina are un consum de energie de 10 kWh/100 de kilometri. Echivalentul unui consum de 1 litru de combustibil la 100 de kilometri parcurși.
Avem apoi un motor electric de 203 CP, care a fost dezvoltat împreună cu inginerii echipei de Formula 1 Mercedes-AMG Petronas.
MASĂ PROPRIE DE 1.750 KILOGRAME
Pentru o masă proprie cât mai redusă (mașina cântărește 1.750 de kilograme), Mercedes a folosit jante din magneziu, discuri de frâna din aluminiu, iar portierele sunt confecționate dintr-un amestec de carbon și plastic ranforsat cu fibră de sticlă.
Plafonul integrează 117 panouri solare, ceea ce asigură o autonomie suplimentară de 25 kilometri.Conceptul electric Vision EQXX are un coeficient aerodinamic Cx 0.17, mai mic chiar decât al lui EQS (0.20).
La interior regăsim un ecran uriaș, de 47.5 inch și rezoluție 8K, care se întinde pe întreaga lungime a bordului, dar și o mulțime de materiale sustenabile. Spre exemplu, scaunele sunt confecționate din Dessertex, un material derivat din cactuși, iar, pentru detalii, nemții au folosit piele vegană.
via Mercedes-Benz
Dincolo de NLP însă (programări neuro-lingvistice -- n.b.: Orwell nu degeaba zicea că cine controlează limbajul stăpânește și mințile), triadiștii au început să-și dea seama că eco-electrocutarea nu rimează neam cu puteri amețitoare -- de unde și cei ”numai” 204 cai.
CX-ul-record îmi place și el, dar nu și compromisurile inerente obținerii lui.
Vorbim de estetica proporțiilor -- clar scuzabile la un concept-car, însă inacceptabile la vânzarea-n lumea reală, fie și unor încălziriști înfocați.
Am auzit că se pregăteşte şi Audi, cu Xqxeyx!
Lăudabilă totuși densitatea energetică de +200 Wh/kg adică 4,95 kg/kWh, bateria (coreeană) de 1 kWh a trocaletei mele cântărind de ex. vreo 8 kile.
Vb. de Li-Ion, că soluția LiFePO4 la care a ”retrogradat” recent și Tesla e mai greuceană.
La fel, masa proprie de 1,75 tone e OK pt un BEV cu ampatament de 2,80 m, dar discurile de frână din (aliaj de) aluminiu îmi par o mangleală de marketing -- s-a mai încercat, decelerează mediocru și scârțâie infernal chiar pe mountain-bikes.
A, și 10 kWh ICE-made necesită 3-4 l de benzină/motorină, nu doar unul.
În rest, mă așteptam la mai multe pălmi roșii -- prea răsfirați păreți azi, băieți... :-)
Poate ar fi fost mai bine să fi pus pancartă lângă ea pe care să scrie ceva de genul: „Am făcut acest concept doar pentru a ne lăuda că am reușit un cx foarte mic. E o mașină făcută de ingineri, nu de designeri, așa că vă rugăm să aveți multă indulgență față de estetica acesteia.”