Renault 5 a fost unul dintre cele mai populare modele ale producătorului francez de automobile. În urmă cu doi ani, reprezentanții companiei au prezentat un plan prin care vor să se reconecteze cu trecutul. Și, ca să trezească emoții în rândul pasionaților, a însoțit acest plan cu o serie de concepte inspirate din modele celebre.
RENAULT 5 RENAȘTE CA MODEL ELECTRIC
Acest plan include și renașterea lui Renault 5 sub forma unui model compact, de segment B, complet electric. Pentru a ne face o idee despre el, francezii au prezentat în 2021 un concept aspirațional, denumit sugestiv Renault 5 Prototype.
Acum, Renault a dat startul unei serii de seminarii online care ne vor ajuta să cunoaștem mai bine viitorul model de serie bazat pe conceptul amintit mai sus. Sau, cu alte cuvinte, să cunoaștem viitorul Renault R5 electric.
Noi am participat la primul din această serie și am aflat câteva detaliile tehnice importante ale acestui viitor model emblematic, pe care francezii îl văd deja ca pe propriul lor Mini. Desigur, informațiile nu sunt foarte multe, având în vedere că dezvoltarea viitorului Renault R5 electric este departe de a fi terminată.
Așadar, cu Renault R5 electric vom face cunoștință în 2024 și, așa cum spuneam, vorbim despre un model compact, de segment B, care va avea roți motrice față. Deși am încercat să smulgem cât mai multe informații, reprezentanții Renault nu au vrut să ne spună dacă vor exista și alte versiuni (cu tracțiune integrală sau versiuni de performanță).
ARHITECTURĂ NOUĂ
Modelul cu zero emisii al francezilor va fi dezvoltat pe o arhitectură nouă, modulară, denumită CMF-B EV. De fapt, potrivit reprezentanților Renault, această platformă va sta la baza unei familii de modele despre care vom tot auzi în anii următori.
Arhitectura CMF-B EV împrumută 70% din componentele platformei CMF-B (utilizată de Clio și Captur). Tocmai din acest motiv, costurile de producție sunt cu 30% mai mici, comparativ cu electricul Zoe. Iar asta nu poate fi decât o veste bună, având în vedere că Oe era deja un model accesibil.
Viitorul Renault R5 electric va integra un motor nou, produs și gândit în Franța (fără materiale rare). Unitatea electrică de propulsie, despre care nu știm cât va fi de puternică, va fi cu aproximativ 20 de kilograme mai ușoară decât cea care echipează modelul Zoe.
BATERIE CU 15 KG MAI UȘOARĂ, COMPARATIV CU ZOE
În ceea ce privește bateria, și aceasta este nouă. În loc de 12 module, acumulatorul lui R5 electric va integra 4 module de mari dimensiuni, ceea ce se traduce printr-o arhitectură mai simplă, dar și printr-o greutate mai mică: va fi mai ușoară cu 15 kilograme decât bateria lui Zoe.
Originalul Renault 5 a fost cunoscut pentru manevrabilitatea lui de invidiat. Cu ajutorul arhitecturii CMF-B EV, francezii intenționează să realizeze un arc peste timp și să insufle această manevrabilitate și viitorului R5 electric.
Pentru asta, au pregătit o suspensie multi-link pe puntea spate, o soluție tot mai rară pe mașinile de astăzi. De asemenea, va exista un sistem de direcție precis și un sistem de frânare nou. Mai mult, vor aplica tot ce au învățat de la Megane E-Tech Electric
În prezent, Renault testează în mare secret primele prototipuri care au la bază platforma CMF-B EV. Nu vă imaginați că o să le vedeți pe stradă. Vorbim despre nouă mașini anonime, care au o caroserie de Clio modificată, însă, pe dedesubt, sunt similare cu ce vom vedea pe viitorul R5 electric (din punct de vedere tehnic).
PROGRAM INTENS DE TESTARE
Pentru a se asigura că nu lasă nimic la voia întâmplării, inginerii Renault testează prototipurile la temperaturi care ajung chiar și la -30 de grade Celsius, în Suedia, dar și în centrele tehnice de la Lardy și Aubevoye (Normandia).
Aproape de Cercul Polar, specialiștii monitorizează cu atenție toate sistemele mașinii, inclusiv motorul electric, bateriile, sistemul de climatizare, frânele, amortizoarele și sistemul ESC.
De cealaltă parte, Centrul Tehnic din Aubevoye este capabil să reproducă orice fel de stres la care va fi supusă mașină odată ajunsă pe mâna viitorilor proprietari.
practic, un fel de tortură pentru elementele esențiale ale mașinii.Centrul se întinde pe o suprafață de 613 hectare, are 35 de piste speciale, 42 de linii de testare, două tuneluri aerodinamice și 18 camere unde este simulat efectul de coroziune. Desigur, 217 hectare de pădure țin prototipurile departe de privirile curioșilor.
MAI ACCESIBIL DECÂT ZOE
La final am încercat să aflăm și cât va costa viitorul Renault R5 electric. Nu am obținut o cifră concretă, dar reprezentanții companiei ne-au spus că obiectivul lor este ca viitorul hatchback de segment B să fie mai accesibil decât rivalii din gamă și, foarte important, chiar și mai accesibil decât Zoe.
Că să îți faci o idee, Renault Zoe pornește, în prezent, de la 35.400 de euro, în România. Fără să punem la socoteală bonusul Rabla Plus, care ajunge la aproximativ 10.000 de euro.
Mai multe informații despre viitorul Renault R5 electric vom afla în lunile următoare.
A inceput Honda cu E-ul lor, VW deja si-a scos la iveala replica. Renault nu trebuie sa intarzie. Asteptam si restul....probabil Toyota
Interesant, masinile termice de oras nu erau rentabile dpdv al constructorilor. Inseamna ca astea electrice sunt/vor fi?
Pai zoe e scump ca porcu, nesimtit de scump pt ce prezinta. Un Renault cu tehnologie electrica slaba calitativ. Dar cand chinezismu ordinar de Spring vandut la prostii de europeni cu +20.000 euro ce sa te astepti la politici comerciale corecte pt zoe. 22k euro era pretul corect pt zoe, nu pt spring. Spring este 10.000 euro pret corect.
Vinde VW cu Id2 la 25.000 euro, cine dracu sa se uite la stifturile frantuzesti de zoe si r5
"decat" in visele tale. Cel putin la momentul vorbirii.