Premieră absolută: o mașină 100% electrică a reușit să termine Raliul Dakar

de Mircea Meşter
Vineri, 20.01.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Compania spaniolă Acciona a reușit să termine cel mai dur rally-raid din lume cu o mașină 100% electrică. La precedentele două încercări, în 2015 și 2016, aceasta a fost nevoită să abandoneze din cauza problemelor tehnice.

Raliul Dakar, cea mai dură competiție de rally-raid din lume, le-a oferit în acest an concurenților condiții foarte dificile de concurs, multe dintre probele speciale zilnice organizate la peste 3500 de metri în munții Anzi fiind anulate sau scurtate din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Chiar și așa, cu multe critici venite dinspre participanți, competiția s-a încheiat la Buenos Aires, iar Peugeot a reușit să adune laurii ediției 2017 a Raliului organizat în America de Sud, ocupând toate cele trei poziții ale podiumului final prin Petehansel, Loeb și Despres. 

O electrică face istorie

O informație ceva mai puțin mediatizată vine însă din partea opusă a clasamentului general din Dakar 2017: o mașină 100% electrică a reușit să termine concursul pentru prima dată în istorie. Este vorba de un model construit custom de compania spaniolă Acciona, specializată în dezvoltarea energiilor regenerabile, care a concurat în Dakar pentru a treia oară, Primele două încercări au fost întrerupte de probleme tehnice care au dus la abandon.

De această dată, Acciona a reușit să termine Raliul Dakar trecând linia de finish de la Buenos Aires după 9000 de kilometri.

"Este prima mașină din istorie care termină Raliul Dakar fără să consume nici măcar o picătură de combustibil și fără să emită o singură moleculă de CO2", au anunțat spaniolii la finalul competiției.

Mașina care a reușit performanța de a termina Dakarul s-a clasat ultima în categoria Auto la finalul competiției, însă asta a însemnat prea puțin pentru Ariel Jaton, pilotul care a stat în spatele volanului ineditului model. "Odiseea s-a terminat. Această ediție a Dakar-ului a fost foarte dură, cu etape intense și complicate de condițiile meteo, dar și cu altitudinea ridicată din Bolivia. Este cea mai grea cursă care a avut loc în America de Sud, deci suntem foarte fericiți că am reușit să trecem peste linia de finish, mai ales că am făcut-o într-o mașină electrică", a spus acesta.

Performanța echipei spaniole este cu atât mai valoroasă cu cât o treime dintre concurenții care au luat startul în Dakar 2017 au fost nevoiți să abandoneze.

Opriri pentru încărcare

Mașina electrică din Raliul Dakar a fost propulsată de un moto electric de 250 kW (340 CP) și de un sistem modular de baterii format din șase pachete Litiu-Ion cu o capacitate totală de stocare de 150 kWh. Cele șase pachete au putut fi încărcate separat între etape, pentru a grăbi procesul de alimentare.

"Generatoarele" au fost câteva camioane care au transformat biodiesel în energie electrică, acestea fiind prezente pe traseul probelor speciale care nu au putut să fie bifate cu autonomia de 200 de kilometri în regim de cursă pe care o are mașina de competiție. 

Comentarii (6)

  • Marian
    Si biodieselul ars pentru incarcarea bateriilor nu s-a transformat in CO2, au crescut panselute pe teava camioanelor care incarcau bateriile. Intr-adevar nu a iesit CO2 din masina de concurs dar undeva tot s-a produs pentru a avea curent in baterii.
    16 4
  • Marian
    Totusi ce este interesant la masina asta este ca au cutie de viteze, restul masinilor electrice parca au o singura treapta.
    6 1
  • _steli
    @Marian
    Biodieselul a fost ars pt. a alimenta in timpul etapelor cand acestea aveau lungimea mai mare decat autonomia, iar daca aceasta cursa s-ar fi desfasurat in zone populate se putea evita acest lucru (sa se arda comb. fosili). Iar energia necesara se putea lua din surse regenerabile (gen eoliene) in acest caz.
    Masinile electrice au cutie de viteze, dar multe opteaza pt. cutie cu variatie continua (CVT).
    Oricum din partea mea, "respect" pt. reusita lor.
    6 5
  • @_steli
    ma indoiesc ca exista o singura masina pur-electrica pe planeta asta cu transimisie CVT
    5 1
  • biodieselul (chiar nu cea mai eco alternativa, dar mai buna decat una gen benzina/motorina/etc) e produs din materie a carui ciclu de viata este extrem de scurt gen culturi anuale. Rezulta deci ca ceea ce a stocat materia organica anul trecut s-a emis in perioada Raliului.

    In comparatie, combustibilii clasici sunt CO2 stocat pe parcursul a milioanelor de ani si eliberat in mai putin de 100.

    dar tu stiai asta....

    PS. una peste alta biodieselul are si el destule bune'n cap incat nu poate fi privit decat ca o alternativa temporara si palida la ceea ce ar tb sa fie un combustibil eco cu adevarat
    8 1
  • super tari spaniolii. din primul an au terminat competitia.

    sper sa concureze masinile electrice la toate competitiile printre benzinare si sa le dea.. scurt. :)
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru