Povești auto: Vauxhall, alter ego-ul britanic al mărcii Opel

de Dragoș Băltățeanu
Vineri, 13.03.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În toată Europa, produsele General Motors sunt vândute sub marca de tradiție germană Opel. Mai puțin în Marea Britanie, unde aceleași modele poartă numele Vauxhall. Astăzi săpăm în istoria mărcii britanice pentru a afla motivele.

Urmareste Automarket
Oricine a călătorit în Marea Britanie sau cunoaște un pic de cultură auto știe că acolo automobilele Opel poartă o altă siglă. Emblema roșie cu grifon este simbolul mărcii Vauxhall, un brand cu tradiție în Regatul Unit. Face parte din grupul General Motors încă din 1925 și are o rezonanță deosebită în inima clienților din Marea Britanie. Interesant este că General Motors îți vinde produsele sub marca Vauxhall doar în Marea Britanie. În Irlanda, de exemplu, este folosită marca Opel. 

Originile Vauxhall

Spre deosebire de alte mărci auto care s-au născut la începutul secolului, Vauxhall nu își trage numele după cel al proprietarului. Marca s-a născut în 1857 în cartierul Vauxhall din Londra, acesta fiind singurul motiv pentru care poartă acest nume. Cartierul londonez Vauxhall face acum parte din zona North Lambeth și este celebru pentru clădirea impozantă a serviciului secret MI6, amplsasată pe malul Tamisei.

Înființată de către inginerul scoțian Alexander Wilson, compania a purtat inițial numele Alex Wilson and Company și se ocupa cu fabricarea de pompe și motoare marine. În 1897, denumirea a fost schimbată în Vauxhall Iron Works, iar 1903 era construit primul automobil. Avea un motor cu un singur cilindru ce producea 5 cai putere și vira cu ajutorul unei manete. 70 de exemplare au fost fabricate, iar în 1904 modelul era îmbunătățit prin adăugarea unei trepte pentru mersul înapoi. Un singur exemplar al acestui model inițial a supraviețuit până în zilele noastre.

Vauxhall 5 HP 1903

Pentru a se putea extinde, compania s-a mutat în Luton, un oraș apropiat de Londra, iar din 1907 a adoptat numele Vauxhall Motors. Succesul inițial avea să vină datorită lui Laurence Pomeroy. S-a alăturat companiei în 1906 la doar 22 de ani.

Avea să profite de plecarea designerului șef într-o lungă vacanță și proiecta un motor pentru una din cursele de mașini populare la acea vreme. Automobilele dotate cu motorul lui Pomeroy aveau să fie atât de performante, încât acesta a fost promovat.

Între 1903 și 1923, Vauhxall a produs o serie de modele ca A-Type, automobil derivat din mașina de cursă desenată de Pomeroy, ce avea să bată recordul de viteză stabilit de Rolls-Royce pe o distanță de 200 mile, sau Prince Henry (C-Type), ușor de recunoscut datorită radiatorului în formă de săgeată.

Vauxhall C-Type Prince Henry

În timpul primului Război Mondial, Vauxhall a reușit să mențină producția, fabricând modelul D-Type pentru forțele Britanice. După armistițiul din 1918, Vauxhall producea două modele, însă Pomeroy a decis să plece în Statele Unite. În ciuda produselor de bună calitate pe care le fabrica, compania britanică a intrat în probleme financiare și avea nevoie de un partener strategic.

Vauxhall D-Type pentru cadrele militare

General Motors

Urmareste Automarket
În 16 noiembrie 1925, compania Vauxhall a fost achiziționată de către grupul american General Motors pentru 2.5 milioane de dolari, iar primul model construit de Vauhxall sub noua stăpânire era 21 HP Short Wheel Base. Însă imaginea companiei avea să fie schimbată treptat: GM renunța la automobilele sportive și se orienta către mașini accesibile. Vauxhall Cadet a fost primul model de acest gen, lansat la începutul anilor 30, urmat de camioneta Bedford, bazată pe un model Chevrolet. Un Cadet costa 280 de lire și a fost primul automobil britanic care a folosit o cutie de viteze cu trepte sincronizate.

Vauxhall Cadet

Al doilea Război Mondial avea să întrerupă producția de mașini, iar în această perioadă Vauxhall construia tancul Churchill și camioane.

Activitatea a fost reluată în 1945, iar în 1948 erau lansate modelele Velox cu șase cilindri și Wyvem cu patru cilindri. Anii '60 aveau să aducă modelul Viva, unul dintre cele mai importante automobile produse de Vauxhall. Lansat în 1963, era de fapt versiunea britanică a modelului Opel Kadett, prima alăturare oficială dintre cele două mărci. Viva avea să fie produs în cantități record. Timp de trei generații, între 1963 și 1979, Vauxhall Viva a fost construit în 640.000 exemplare. A fost și perioada în care Vauxhall și-a atras nemulțumirea clienților, automobilele sale ruginind prea repede. 

Vauxhall Viva

Vânzările Vauxhall au început din nou să crească în 1975, odată cu introducerea modelului Cavalier, cunoscut în Europa sub numele de Opel Ascona și Opel Manta. De aici înainte, toate modelele Vauxhall au avut un corespondent în gama Opel, fiind practic reiterări ale acelorași mașini, dar cu volan pe partea dreaptă și emblemă Vauxhall. Ulterior, Vauxhall își pierdea și ultima urmă din personalitatea originală și renunța și la numele de model diferite. Din anii '80-'90, toate modelele Vauhxall poartă același nume ca și variantele germane. Totuși, GM a păstrat marca și logo-ul, cauza fiind legată de percepția publicului din Albion asupra unui brand privit ca un bun național în Marea Britanie.

O excepție recentă: noul Opel Karl, model de clasă mini a brandului german care va fi lansat în acest an pe piața europeană se va numi Vauxhall Viva pe piața britanică. Un alt element propriu gamei Vauxhall este faptul că versiunile de performanță OPC ale modelelor mărcii Opel sunt redenumite VXR în gama Vauxhall.

Opel Astra OPC în Europa, Vauxhall Astra VXR în Marea Britanie.


Se transformă Vauxhall în Opel? 

Deși spre finalul deceniului trecut începuseră să apară informații conform cărora GM își dorește o unificare a brandurilor, vizând transformarea modelelor Vauxhall în Opel, acest lucru a dispărut din planurile șefilor mărcii. Motivul: o strategie asemănătoare a vizat lansarea mărcii Opel în Australia și rebrandingul unor modele din gama Holden, marcă originală din această țară, însă strategia a fost un eșec total, iar Opel a ieșit după doar trei ani de pe piața australiană.

Comentarii (8)

  • mishazaitev
    Felicitari pentru articol. Extrem de interesant. Bravo!
    28 4
  • legionarul
    bun articol dar interesant ca despre Monaro VXR sau VXR8 nu ati scris nimic doua modele interesante nederivate din Opel ci daca nu gresesc din marca Holden (HSV)
    3 4
  • Tembelus Rex
    Super articol cu o mentiune.......Vauxhall mai are o masina in plus/ in gama care nu are corespondent Opel si anume......VXR8.....o bruta "mica" cu motoras de 6,2 litri V8....corespondent in gama Holden Australia......si care se pare ca are motor de Corvette ........ o masina pentru BARBATI!

    Si o mica rugaminte la RAR Romania....chiar nu puteti trage niste sfori sa interziceti circulatia masinilor cu volan pe dreapta in Romania? (evident nu cele aflate in tranzit sau istorice - aia e alta discutie....ma refer la cele obisnuite detinute de cei care au vrut sa dea cu o 1000 de euro mai putin si le-au luat din UK in loc sa le ia din tari cu volan pe stanga. O sa ne tot familiarizam in ritmul asta cu Vauxhall de o sa ne iasa pe nas.....

    Offtopic....imaginati-va.....propulsie, volan dreapta, numere de Bulgaria, folii pe geamuri, eventuale probleme tehnice la masina, cetateni dubiosi (stiti voi de care) cam nasol.....cand veti avea familie cu copii bineinteles......o sa vedeti ca instantaneu veti deveni mult mai atenti la trafic cand veti vedea specimenele respective in trafic..........
    23 2
  • Catalin
    RAR si Politia Romana comit abuzuri cat casa atunci cand acrediteaza la inmatriculare cu volan dreapta. Eu nu cred ca mi-as putea inmatricula masina in UK cu volan stanga. Ce spuneti ?
    9 0
  • De ar fii avut , macar soarta Vauxhall-ului si marci romanesti precum Aro, Oltcit sau Malaxa
    6 0
  • Adica sa vanda masini cu alt logo, asa-i?
    1 4
  • @Catalin
    Se pot inmatricula masini cu volan pe stanga in UK, dar cu anumite conditii:

    -masina trebuie sa indice viteza in mile/h
    -farurile trebuie ajustate pentru mersul pe stanga( farul din stanga sa bata mai departe decat cel din dreapta )
    -farul de ceata de pe spate sa fie pe dreapta

    Daca sunt indeplinite conditiile astea, atunci se poate inmatricula fara nici o problema.
    3 2
  • @lorinczi.thomas
    Adica sa fabrice ceva, nu sa ajunga maidan de unde sa fure tiganii fier...unii cu cat sunt mai noobi cu atat incearca sa para ca au capul mai mare...
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru