Poveşti auto: Simca şi destinul încâlcit al unei mărci-simbol a Franţei

Simca este un nume cunoscut din copilărie. De atunci când încercam, mic copil fiind, să fac lumină între mărcile auto pe care le vedeam pe stradă şi cele câteva machete pe care le aveam. În acest proces de "triere" şi organizare, mă loveam uneori de marca Simca. Era vorba de o decapotabilă din plastic portocaliu, una dintre puţinele jucării de acest gen din cei 10 ani de comunism pe care am apucat să-i trăiesc. Pe spatele machetei scria Simca Oceane, dar eram contrariat că nu vedeam aşa ceva pe stradă în marea de Dacii, Lada, Skoda şi Moskvich-uri care alcătuiau peisajul auto de până în 1989. Am pus-o pe seama faptului că ar putea fi un model prea vechi şi am uitat apoi de Simca cea portocalie.

Am redescoperit marca datorită meseriei şi am vrut să fac un pic de lumină asupra acestei mărci dispărute demult din peisajul auto internaţional.

Începuturile: Un italian la Paris

Simca este un nume pierdut în istoria auto. Cu toţii am auzit de el, dar puţini ştiu ce a reprezentat cu adevărat. Simca este un acronim şi reprezintă iniţialele Societé Industrielle de Mecanique et Carrosserie Automobile, o companie franceză înfiinţată de un italian, Henri Pigozzi, cu ajutorul mărcii Fiat. Pigozzi a înfiinţat societatea în noiembrie 1934 pentru a vinde Fiat-uri asamblate în Franţa, profitând de faptul că era reprezentantul mărcii italiene în Hexagon. Născut în Italia ca Enrico Teodoro Pigozzi în 1898, omul nostru avea să devină cunoscut cu numele său adaptat de francezi: Henri Theodore Pigozzi. 

Pigozzi a intrat în lumea auto în 1920, când l-a cunoscut pe fondatorul Fiat, Giovanni Agnelli. Cei doi au început să facă afaceri împreună în 1922, Pigozzi fiind comerciant de fier vechi. Cauta automobile vechi, le cumpăra şi le trimitea la Fiat pentru reciclare. Doi ani mai târziu, Pigozzi devenea reprezentantul Fiat în Franţa, urâmând ca apoi, în 1926, să ia fiinţă SAFAF (Societé Anonyme Française des Automobiles Fiat). În 1928, SAFAF începea asamblarea de automobile Fiat în Franţa în uzina de la Suresnes, de lângă Paris, iar noua companie reuşea să vândă până în 1934 peste 30.000 de Fiat-uri asamblate în Franţa. Numele lui Pigozzi este legat şi de cel al lui Amédée Gordini, cei doi asociindu-se în 1934. Gordini s-a ocupat de prepararea motoarelor şi de exemplarele mai sportive din gama Simca până după război, dar avea să se despartă de Simca şi Pigozzi în 1956, când a plecat la Renault. 

Era Fiat

În 1935, Fiat avea să înfinţeze marca SIMCA (Societé Industrielle de Mecanique et Carrosserie Automobile). Italienii cumpărau fosta uzină Donnet din oraşul Nanterre şi începeau să asambleze maşini sub noua marcă. Primele modele asamblate au fost Fiat 508 Balilla şi Fiat 518 Ardita, dar acestea arborau sigla Simca-Fiat şi nume diferite: 6 CV, respectiv 11 CV. Simca-Fiat 11 CV folosea un motor de 1.944 cmc care dezvolta 45 CP, compania construind în Franţa 2.200 exemplare. În 1936, avea să intre în producţie şi Simca Cinq sau 5CV, de fapt un Fiat Topolino cu siglă Simca.

În 1937 era adăugat un nou model în producţie: Simca Huit sau 8CV, interpretarea franţuzească a modelului Fiat 508C 1100. Spectrul războiului mondial avea să oprească producţia modelelor 6 CV şi 11 CV, doar 5 şi 8 rămânând încă o perioadă în producţie.

Totuşi, în ciuda ocupaţiei naziste, uzina Simca din Franţa a continuat să producă maşini în serie mică. La finalul confruntărilor, uzina de la Nanterre era singura care nu suferise avarii cauzate de bombardamente. Deşi nu a fost niciodată confirmată oficial, povestea spune că relaţia strânsă dintre Henri Pigozzi şi familia Agnelli a atras un tratament favorabil pentru Simca în anii în care Franţa a fost ocupată de Germania Nazistă.

Se ştie că familia Agnelli avea o influenţă puternică în politică şi legături cu Benito Mussolini.

În 1946, producţia a fost reluată cu modelele 5CV şi 8CV, iar în 1948 intra în producţie un nou model: Simca 6, cu motor de 570 cmc. Pentru prima dată în istorie, modelul Simca intra în producţie înaintea echivalentului Fiat. 

Primul model independent

După alţi trei ani, independenţa de gamă a celor de la Simca prindea contur: în 1951, compania franceză avea să lanseze primul automobil care nu era bazat pe un model Fiat. Acesta se numea Simca Aronde şi folosea un motor de 1.2 litri. A fost, de altfel, şi primul model de succes pentru marca franceză, Aronde depăşind 100.000 de unităţi produse anual.

Pentru a putea face cererii, Simca începea să se extindă şi avea să achiziţioneze mărcile Unic şi Saurer, producători de autocamioane, dar şi uzina Poissy, care le aparţinea celor de la Ford SAF (Ford France), în schimbul unor acţiuni. Uzina de la Poissy era mult mai amplă şi permitea extinderea, Simca renunţând apoi, în 1961, la vechea fabrică de la Nanterre. Anii '50 avea să fie o perioadă de creştere pentru Simca, la finalul decadei Simca producând mai multe maşini decât Peugeot sau Citroen. Mai mult, achiziţia uzinei Ford avea să aducă şi modelul Ford Vedette în gama Simca. Modelul a fost produs în continuare sub diverse nume şi sub sigla Simca. Versiunea Ariane, produsă în 1957, a devenit deosebit de populară printre şoferii de taxi datorită volumului de încărcare foarte generos.

Pentru a continua extinderea, Simca avea să cumpere marca de tradiţie Talbot-Lago în 1958. Deşi Talbot era un nume important în industria auto franceză, Simca nu l-a gestionat prea bine. Marca Talbot avea apoi să fie moştenită de grupul PSA.

Era Chrysler

Extinderea Simca avea să atragă atenţia americanilor de la Chrysler. Marca din Detroit dorea să intre pe piaţa europeană, iar primul pas a fost făcut prin achiziţionarea acţiunilor Simca pe care Ford le deţinea (15%). A fost începutul sfârşitului pentru marca franceză.

La un an după ce Simca lansa modelul 1000 în Europa, Chrysler prindea curaj şi achiziţiona 63% din marca franceză. Intervenţia Chrysler a coincis cu decesul lui Henri Pigozzi, fondatorul Simca, astfel că americanii controlau acum marca franceză. În 1967, Chrysler îşi mărea participaţia la 77%. Tot atunci, Simca lansa încă un model de succes: 1100. Iar un an mai târziu prelua controlul diviziei auto a companiei Matra. Însă americanii aveau alte planuri. În 1970, compania Simca înceta oficial să mai existe, Chrysler deţinând acum controlul total asupra companiei cu 99.3% din acţiuni. Numele avea să fie schimbat în Chrysler France, iar modele purtau acum sigla Chrysler Pentastar alături de sigla Simca.

Chrysler a mai achiziţionat şi concernul Rootes din Marea Britanie pentru a pune bazele invaziei europene şi a forţat apoi un mariaj între cele două baze ale sale din Europa. Obiectivele americanilor nu aveau însă să fie atinse şi în 1977, atunci când Chrysler s-a retras din Europa lăsând în urmă un mic mare dezastru. Rămăşiţele mărcii Simca aveau să fie vândute către Peugeot.

Peugeot ignoră însă Simca şi preferă să investească în marca Talbot, rebotezând astfel modelele produse până atunci de Chrysler sub brandul Simca. Acestea deveneau Talbot-Simca, iar alte modele care fuseseră dezvoltate de către Matra împreună cu Simca primeau acum denumirea de Matra Talbot, ca de exemplu celebrul Rancho, un model care a ajuns și pe meleagurile noastre.

Modelele produse în Marea Britanie aveau să fie repede "ucise". În acelaşi timp, modelele europene 1307 şi Horizon aveau să se mai menţină o vreme la vânzare. Ultimul model care a purtat sigla Simca a fost Solara (1980). În 1981, acesta devenea Talbot Solara, marca Simca dispărând de atunci definitiv din peisajul auto european. Chrysler avea să păstreze peste ocean un model bazat pe o platformă Simca până în 1990 sub numele Dodge Omni.

Finalul

Peugeot avea să abandoneze într-un final şi marca Talbot, iar ultimul model produs pe o platformă Simca avea să fie lansat sub denumirea Peugeot 309. Peugeot 309 a folosit motoare Simca până în octombrie 1991, ulterior fiind înlocuite cu propulsoare PSA. Simca rămâne însă în istorie ca o marcă extrem de importantă în Franța anilor 60 și 70, iar desfăşurarea evenimentelor ne arată că astăzi puteam să punem Simca cel puţin la nivelul mărcilor Citroen, Peugeot sau Renault dacă destinul potrivnic nu ar fi dus la dispariţia sa.

La egalitate cu Nissan, Audi şi Toyota

De-a lungul agitatei sale istorii, Simca a reuşit să impresioneze juriul European Car of the Year de două ori. Prima dată când un model Simca a a obţinut prestigiosul titlu a fost în 1976, cu modelul Simca 1307/1308. Modelul cu influenţe Chrysler avea să obţină 192 de puncte din partea jurnaliştilor din juriu, devansând astfel modele ca BMW 316 sau Renault 30 TS. Simca 1307/1308 era modelul de top al mărcii în 1976 şi a reuşit să convingă prin aspect şi latura practică. Denumirea dublă provine de la cele două motoare folosite. Simca 1307 avea sub capotă un propulsor de 1.3 litri, în timp ce 1308 folosea un 1.4 litri. 

Simca avea să mai câştige odată titlul de Car of the Year în 1979, cu unul dintre ultimele modele care aveau să poarte sigla mărcii franceze. Acesta este Simca-Chrysler Horizon, maşină care ulterior avea să fie vândută sub numele de Talbot Horizon. Horizon a fost chiar penultimul model produs de compania franceză sub controlul Chrysler, chiar înainte de a fi preluată de către grupul PSA. Horizon era urmaşul remarcabilului model Simca 1000/1100, fiind un hatchback compact practic, apreciat pentru robusteţe şi ţinută de drum. În 1979, juriul COTY i-a acordat acestui model un total de 251 puncte, devansând Fiat Ritmo şi Audi 80. 

Cele două titluri COTY primite de Simca fac din marca franceză un producător la fel de titrat precum Nissan, Alfa Romeo, Audi sau Toyota, depăşind mărci care au obţinut un singură distincţie COTY, cum sunt Mercedes-Benz, Porsche, Chevrolet sau Lancia. 

Modele speciale şi o incursiune ocazională în Formula 1

Deoarece a trecut prin atâtea asocieri cu alte mărci auto, Simca a avut parte şi de o serie de modele speciale. Astfel, în perioada iniţială, Amedee Gordini s-a ocupat personal de dezvoltarea unor modele sportive, cum este Simca Gordini Type 8. Apoi, în perioada Fiat, câteva modele au trecut prin tratamentul special Abarth, ca de exemplu Simca 1000 Rallye sau Simca Abarth 1150. Abarth a profitat de colaborarea cu Simca şi a construit la rândul său două modele bazate pe modele Simca: Abarth Simca 1300 GT şi Abarth Simca 2000.

Mai mult, numele Simca avea să apară şi pe monoposturile de Formula 1. Deşi implicarea nu a fost directă, merită menţionată.

Între 1967 şi 1972, compania Matra a fost implicată în Marele Circ iniţial cu o echipă proprie, apoi prin asociere cu Ken Tyrrell. În 1969, Matra a dorit să se asocieze cu Simca pentru a dezvolta atât şasiul cât şi un motor propriu pentru echipa de Formula 1. Din 1970, numele Simca era vizibil pe monoposturile Matra şi în denumirea oficială a şasiului. Astfel, între 1970 şi 1972, numele monopostului echipei de Formula 1 Matra a purtat denumirea Matra-Simca MS120 cu evoluţiile 120B, 120C şi 120D pentru sezoanele următoare. Piloţi ca Henri Pescarolo, Jean-Pierre Beltoise şi Chris Amon au concurat sub culorile Matra-Simca. 

Rândunica din logo

În era Fiat, marca a purtat iniţial un logo pe care se putea citi Simca Lincence Fiat, acesta fiind precursorul logotipului modern, caracterizat de prezenţa unei rândunici stilizate. Logo-ul consacrat avea să fie denumirea Simca pe fond roşu şi silueta rândunicii pe fond albastru. Pentru modelele Simca asamblate în alte ţări, ca de exemplu Brazilia, Simca do Brazil avea un logo similar, doar că folosea culorile verde şi galben ca fond pentru emblemă. 

Deşi logo-ul Simca nu era chiar uşor de recunoscut, cei care cunosc marca ştiu că numele său este asociat cu silueta unei rândunici. Numele de Aronde ("aronde" este o denumiră arhaică pentru "hirondelle", rândunică în limba franceză) a fost chiar folosit de Simca pentru un model foarte important din gama sa iniţială. Rândunica a fost aleasă ca simbol deoarece reprezenta sloganul mărcii: "Un appetit d'oiseau" (Un apetit de pasăre).

Ulterior, când Chrysler a achiziţionat marca Simca, emblema grupului american a fost amplasată alături de logo-ul Simca.