Portugalia are ambiții mari în industria auto: zone speciale pentru testarea mașinilor autonome și fabrică Tesla

de Daniel Popescu
Joi, 02.11.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Portugalia vrea să realizeze zone speciale pentru testarea mașinilor autonome și a dronelor și speră să câștiga lupta pentru o fabrică Tesla din Europa.

Portugalia nu are o tradiție auto bogată, iar în prezent micul stat de la malul Oceanului Atlantic are doar o fabrică de asamblare Volkswagen și un centru digital Mercedes care a fost inaugurat chiar în acest an.

Reprezentanții țării își propun însă să devină un punct de reper pentru testarea mașinilor autonome și a dronelor, întrucât acest lucru ar genera numeroase avantaje de natură economică.

"Lucrăm mult la aspectele legale pentru că există oportunități fundamentale pentru această zonă. Unul dintre obiective este reprezentat de zone libere din punct de vedere tehnologic pentru a promova dronele. Un alt subiect este testarea mașinilor autonome", spune Ana Lehmann, secretar al Ministerului Industriilor din Portugalia.

În prezent, testarea mașinilor autonome pe drumuri publice și utilizarea dronelor sunt interzise în Prtugalia.

În paralel, Portugalia speră să convingă Tesla să construiască o uzină pentru mașini electrice. Cel mai puternic argument este că Portugalia deține a doua cea mai mare rezervă de litiu din Europa, de 60.000 de tone, fiind depășită la acest capitol doar de Austria, ale cărei resurse de peste 100.000 de tone sunt încă dificil de exploatat.

"Mulți oameni luptă, dar luptăm și noi pentru o fabrică Tesla", a mai precizat Lehmann.

Anterior au existat zvonuri potrivit cărora inclusiv România încerca să atragă Tesla pentru producția de mașini electrice, iar o altă țară care și-a manifestat public interesul în această direcție este Franța.

Via Automotive News

Comentarii (1)

  • Edikkk
    bravo lor !!!

    sper din toata inima sa poata construi Tesla o fabrica in Portugalia !
    4 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru