Porsche România cere sistarea programului Rabla începând cu anul 2015: "Şi-a consumat puterea!"

de Mircea Meșter
Marti, 10.12.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Programul de înnoire a parcului auto naţional este încă util în 2014, însă nu mai are logică în 2015, pentru că "şi-a cam consumat puterea", spune Brent Valmar, directorul general Porsche România, care anunţă o prognoză optimistă pentru piaţa auto din 2014: "România va creşte cu 6.8%!"

Programul Rabla şi-a consumat din putere. Trebuie să renunţăm la el începând cu 2015.

Brent Valmar
Director General Porsche România
Programul Rabla are încă resurse pentru anul 2014 în anumite condiţii, însă el trebuie să dispară din peisajul auto al anului 2015 în România pentru că şi-a consumat toate resursele. Aceasta este opinia lui Brent Valmar, directorul general Porsche România, care susţine că renunţarea la programul de înnoire a parcului auto este o necesitate pentru ca evoluţia pieţei să fie una pozitivă şi naturală.

"Fără discuţie avem nevoie de programul Rabla în 2014, pentru că vorbim de condiţii generale de piaţă care permit lansarea acestuia.  Pe de altă parte, am convingerea că sunt necesare anumite condiţii importante: să debuteze la începutul lunii februarie, să fie transparent şi să fim anunţaţi din timp care sunt termenii şi să nu sufere modificări majore", a spus Brent Valmar într-o conferinţă de presă organizată astăzi de Porsche Finance Group România, aripa financiară a importatorului mărcilor Grupului Volkswagen în ţara noastră. "Dar, pentru că programul Rabla şi-a consumat din putere, trebuie să renunţăm la acesta începând cu anul 2015", a conchis Valmar, unul dintre cei mai influenţi oameni din industria auto românească.

Ce măsuri fiscale înlocuiesc programul Rabla? "Avem conturată o strategie elaborată împreună cu autorităţile, dar este prea devreme să ştim cum va fi ea implementată. Trebuie ca măsurile care vizează creşterea vânzărilor auto şi menţinerea unui climat pozitiv în ceea ce priveşte locurile de muncă din acest sector să fie discutate public cu toţi cei implicaţi. Oricum, nu ne stă în putere să decidem noi ce se va întâmpla", explică acelaşi Valmar.

RABLA ŞI MĂRCILE VW GROUP

Ne luăm obligaţia de a rămâne cel mai mare angajator dintre importatorii prezenţi pe piaţa auto românească.

Brent Valmar
Director General Porsche România
Mărcile reprezentate de Porsche România au scăzut în general ca pondere în totalul de maşini vândute în România prin programul Rabla în 2013. Astfel, Skoda a adunat o cotă de piaţă de 7.7% (de la 9.5% în 2012), Volkswagen a ajuns la 4.9% (de la 7.0% în 2012), iar Seat a scăzut de la 0.93 la 0.64%. Singura marcă care a înregistrat o creştere este Audi, cu 0.19% de la 0.12% în 2012, dar volumele de vânzări ale brandului premium german prin rabla "sunt nesemnificative", spune şeful Porsche România.
În total, mărcile importatorului au vândut în acest an aproximativ 11.000 de maşini prin programul Rabla, o scădere de 24.7% faţă de anul anterior, când vânzările REMAT au totalizat 14.600 de unităţi.

Totuşi, independent de programul Rabla, mărcile din portofoliul Porsche România a reuşit performanţe bune pe o piaţă în scădere accentuată. Volkswagen a reuşit să-şi mărească cota de piaţă faţă de 2012 (11.6 versus 11 procente), Seat a adunat 1.4% din vânzările totale din România (în creştere de la 0.9%), în timp ce Audi şi Skoda au scăzut uşor de la 2.7% la 2.6%, respectiv de la 8.8 la 8.7%.

"ROMÂNIA VA CREŞTE CU 6.8% ÎN 2014"

Esential 63.000 de autoturisme noi se vor vinde în România în 2013.
311.000 de maşini au cumpărat românii în anul 2007, cel mai bun din istorie pentru vânzările auto.
225.000 de maşini second-hand se vor vinde în România în acest an.
Vestea bună este că analiza efectuate de Porsche România arată că 2014 va fi primul an de creştere pentru piaţa auto din ţara noastră. Brent Valmar prognozează o urcare cu 6.4% a vânzărilor de autoturisme în România, cele 63.000 de maşini care vor ajunge la clienţi în 2013 urmând să fie depăşite de circa 68.000 de unităţi vândute anul viitor. 

Pentru a conduce mai departe vânzările mărcilor importate, Porsche România se va baza în 2014 pe 86 de dealeri, ceva mai puţin decât nivelul maxim atins în 2009-2010 (97) şi aproximativ acelaşi număr cu care compania a reuşit recordul de vânzări obţinut pe cifrele-record ale pieţei din 2007. Există însă o diferenţă: dacă în 2007 un dealer vindea în medie 669 de maşini într-un an, cifra a scăzut în 2013 până la 193 de maşini anual. Totuşi, Porsche România şi-a luat angajamentul de a păstra locurile de muncă create în anii anteriori: "Trebuie să vedem riscurile în ansamblu, pentru că partenerii noştri, dealerii, au investit cu ajutorul unor credite luate în anii de boom economic, iar acum trebuie să-şi plătească ratele. Suntem decişi să menţinem locurile de muncă pe care le-am creat în România, ne luăm obligaţia de a rămâne cel mai mare angajator dintre importatorii auto prezenţi în România", a spus Brent Valmar.

PIAŢA AUTO DIN ROMÂNIA - EVOLUŢIE
An Vânzări maşini noi Vânzări second-hand
2000 66.200 18.500
2001 72.000 46.500
2002 88.500 13.000
2003 106.000 19.000
2004 144.000 24.000
2005 213.500 74.500
2006 253.000 118.500
2007 311.000 124.000
2008 267.000 300.000
2009 129.000 213.000
2010 105.500 214.500
2011 94.000 94.500
2012 66.500 175.000
2013 63.000 (prev.) 225.000 (prev.)

ÎN ROMÂNIA VIN MULTE MAŞINI FOARTE VECHI 

Peste un sfert dintre maşinile second-hand înmatriculate în România în acest an sunt ale mărcii Volkswagen.

Brent Valmar
Director General Porsche România
România rămâne o piaţă foarte bună pentru maşinile second-hand.
Nu mai puţin de 225.000 de astfel de autoturisme au fost înmatriculate în România în cursul acestui an, acesta fiind al doilea record absolut ca volum după cel stabilit în 2008 (300.335 de unităţi). "Problema nu este neapărat că în ţară vin maşini second-hand, ci că acestea sunt foarte vechi", spune Brent Valmar. Conform datelor oferite de Porsche România, 70% dintre modelele SH înmatriculate la noi ]n 2013 au o uzură morală şi fizică accentuată, fiind maşini care au o vechime de peste 9 ani. În plus, spun cei de la Porsche România, mulţi dintre noii posesori preferă să îşi realizeze lucrările de întreţinere şi reparaţii în service-uri cu probleme: "Foarte multe dintre aceste maşini aparţin mărcilor pe care le reprezentăm, ceea ce ar trebui să fie îmbucurător pentru pzonele noastre de after sales şi service. Însă aceste activităţi se desfăşoară în zone necontrolate, neautorizate de noi, uneori chiar nefiscalizate. Pe lângă faptul că acest tip de abordare dăunează locurilor de muncă, el afectează şi siguranţa din trafic, plouarea şi dezvoltarea", conchide directorul Porsche România.

Ce maşini SH s-au vândut în România în 2013? (ianuarie-octombrie)
1 VOLKSWAGEN 47.485 25.4%
2 OPEL 33.100 17.7%
3 FORD 22.141 11.8%
4 AUDI 12.928 6.9%
5 BMW 11.679 6.2%
6 RENAULT 8.015 4.3%
7 MERCEDES-BENZ 7.588 4.1%
8 SKODA 7.412 4.0%
9 FIAT 6.251 3.3%
10 PEUGEOT 4.420 2.4%
ALTE MĂRCI 25.978 13.9%
TOTAL 186.997 100%

Comentarii (26)

  • Mentalitatea cumpararii masinilor SH mai vechi de 8 ani e foarte simpla: De ce sa iei un Logan nou sau un SH de volum de 4 ani cand poti lua o masina premium a tripletei germane (in 90% din cazuri)? Doar suntem in Balcani si conteaza imaginea, de parca nu stim cu totii ca o rabla premium mai veche de 10 e in 99% din cazuri luata la second...

    Producatorii au si ei vina lor pentru ca in ultimii 5 ani au marit preturile considerabil mai ales la masini din clasele mini, mica si compacta (si mai ales la cele cu echipari bune) care fac grosul vanzarilor in orice tara civilizata.

    In Romania cel putin doua treimi din masinile noi sunt achizitionate de persoane juridice. Deci iar, din pacate romanul nu beneficiaza de improspatarea parcului auto in mod real (de cele mai multe ori masinile de firma sunt folosite doar ziua, peste noapte ramanand in parcarile corporatiilor).

    Fara Rabla si tinand cont ca in 2015 criza va continua, cel putin in Romania (noi consumam, nu producem - cu mici exceptii gen Dacia), persoanele fizice nu vor achizitiona mai mult de 10-15000 de autoturisme noi, ceea ce e jenant pentru o tara UE cu 20 mil de locuitori.
    32 3
  • "Problema (...) că acestea sunt foarte vechi"
    "Foarte multe dintre aceste maşini aparţin mărcilor pe care le reprezentăm (adica VAG)"
    "aceste activităţi (service) se desfăşoară în zone necontrolate, neautorizate de noi, uneori chiar nefiscalizate"

    Nu e chiar cea mai roza imagine a consumatorului tipic de produse VAG, nu?
    25 3
  • Pe langa cele spuse de Andy si cu care sunt de acord, un factor important pentru care romanii cumpara masini mai vechi de 10 ani aduse din Germania este si faptul ca masinile cu cat sunt mai vechi, intr-un mod strigator la cer, au taxa mai mica. Deci un Opel Astra F 1.7 DTI de exemplu, Euro 4 fabricat in 2003 are o taxa de aprox 400-500 de euro sau undeva pe-acolo, in comparatie cu o Astra G 1.7 DTI fabricatie 2007 care are taxa de aprox 800-900 de euro. Astfel acea Astra G ajunge la un pret finat de 7000-8000 de euro sau chiar mai mult, adica intra pe terenul unui Logan nou (si aici e o problema ridicara nu doar de stat ci si de Renault - intr-un fel pe buna dreptate... repet, intr-un fel), in comparatie cu acea Astra G de care spuneam, care ajunge undeva intre 4000 si 5000 de euro. Evident ca aceasta nu pune in pericol piata de masini noi fabricate in Romania, asa ca pe stat nu il intereseaza ca e un sh adus din Germania, cu 150000 de km "reali", ca nu mai este demult Euro 4, ca probabil la un moment dat s-a reparat din bucati de pe la alte masini si deci nici siguranta nu mai e cum era o data, ca nu mai este demult in baza de date a producatorului (deci adio carte service originala) etc.
    Deci practic sa incurajeaza cumpararea de masini mai vechi chiar de stat. Tariceanu cand a pus taxa mai mare pe masinile mai vechi, pentru ca citez: "nu vreau ca Romania sa ajunga groapa de gunoi a Uniunii Europene in privinta masinilor", eu cred ca a gandit-o bine.
    25 0
  • Caline, nu vreau sa mai aud pe nimeni acceptind mirsavia aia de taxa. Moliceanu a tintit-o din start pentru interesele proprii si ale clientelei sale.
    E un abuz nenorocit care nu tine cont de situatia romanilor si a avut ca unic scop cresterea vinzarilor de masini noi prin ingradirea drepturilor romanilor ca cetateni europeni.
    Daca s-ar fi gindit cineva la poluare ar fi gindit niste masuri care sa tina cont si de poluarea industriala, a marilor transportatori si poate ar fi gasit de cuviinta sa completeze si cu o taxa in combustibil. Si care masuri sa finanteze actiuni care sa contrabalanseze poluarea acolo unde sint consecinte grave.
    Ii doare pe ei de vechimea parcului......a murit leasingul si vinzarile de masini noi, asta ii frige! Si trebuie sa fim al dracului de ipocriti sa zicem ca romanii de rind isi permit altceva decit second de 4-5 ani sau o Dacie in rate.....daca ar fi dupa ei ar trebui sa ne sugrumam toti cu cite un leasing la o masina noua, sa platim casco, reviziii la reprezentante etc.
    18 5
  • Marius de la Ffm
    din 2014 va fi mai bine in Ro, se ridica de la 01 01 2014 restrictile de munca in EU pt Romani si bulgari asa ca vor merge mai multi la munca acolo si vor timite mai multi bani acasa si uite asa incet incet merge treaba.
    5 8
  • Scrooge
    pe sistemul "sa moara si capra vecinului".....daca noi (Porsche) am avut vanzari slabe de ce nu ar avea si ceilalti, asa ca hai sa cerem stoparea programului in cadrul caruia altii au avut vanzari mai bune. Masini germane la vanzare, mentalitate romaneasca dupa tejghea. E clar ca programul a "obosit", dar eu accentul pe cum privesc unii situatia.
    15 5
  • Eu nu cred ca programul a obosit, pur si simplu este prost gandit. In plus sunt si alte restrictii in plus fata de acum cativa ani, de exemplu trebuie sa dovedesti ca ai rabla pe numele tau de cel putin un an. Iar valoarea tichetelor este foarte mica. In plus sa o dam si pe-a dreapta, romanii nu prea se inghesuie la masini noi pentru ca nu au bani. Singura alternativa la 8000-9000 de euro sa zicem... hai 10000, ca masina noua este Logan. Iar la acesti bani, daca e sa faci comparatie cu un sh de 4-5 ani intretinut cum trebuie si care e cu vreo 2000 de euro mai ieftin... parca ti se taie elanul de masina noua.
    Ideea este ca un neamt isi permite un Logan nou cu 5-6 salarii medii pe economie. Un roman isi permite un Logan nou cu cel putin 20 de salarii medii. Din cauza asta Dacia se va vinde mai bine in afara decat in tara.
    Ah, ca se vand si masini noi de peste 14-150000 e adevarat. Dar ne referim la puterea de cumparare generala a romanului.
    20 2
  • Romanii n-au devenit nici mai fraieri, nici mai destepti sau ma fitosi sau cum vreti voi sa le spuneti, din 2007 si pana acum, daca in acel an s-au cumparat peste 300 de mii de masini noi, iar in acest an vor fi putin peste 60 de mii, iar SH peste 200 de mii, inseamna ca s-a intamplat ceva, ce anume? Ca s-au inmultit cei cu mentalitatea pabuboasa bla bla bla, nu? Nu, asa cum poate vedea oricine, doar daca nu recunoaste asta, pur si simplu statul descurajeaza achizitionarea de masini noi, programul "Rabla" este anemic, iar cine vrea sa scape de Logan-ul de 6-7 ani, adica fix aceia care au contribuit la cresterrea de pana in 2008, nu-l pot vinde pt ca sunt taxe aberante la inscriere, iar doritorii de SH de 5-6 ani, nu de 10-12, iar nu prea le pot cumpara pt ca sunt mai scumpe taxele,pt euro 4 decat pt euro 2, drept urmare isi cumpara masini mai vechi, iar aceasta tendinta va continua pana cand parcul nostru auto va deveni cel mai vechi din Europa poate, pt ca asemenea taxe aberante nu exista decat in tarile nordice, unde chiar se respecta mediul si taxele chiar sunt folosite pt astasi unde nivelul de trai este si peste cel al Europei de Vest.
    19 5
  • programul "Rabla" este anemic

    pe bune?

    http://www.automarket.ro/stiri/spania-prelungeste-programul-rabla-1000-de-euro-pentru-fiecare-masina-53673.html

    Programul rabla nu este anemic, ca suma e mai mult decat rezonabila dar romanii NUMAI AU BANI. Toti isi caseaza rablele dar extrem de putini isi folosesc voucher-ul pentru achizitia unei noi masini. Vezi netul PLIN de anunturi de vanzare la preturi ridicole.

    Cat de nesatul poate fi cineva incat sa zici ca 1500Eu pentru o rabla este putin?

    Iar faza cu obligativitatea ca rabla sa fie de cel putin 1 an in proprietate mi se pare de bun simt. Romanul se vrea smecher de da prin gropi. Dar ce nu stie romanul nostru e ca dealer-ul "are intelegere" pentru situatii de acest gen si in spiritul tipic romanesc totul se rezolva. Deci putina miscare prin show-roomuri nu strica. E usor sa te zgaiesti la masini si sa o faci interesantu' pe net. Dar la chestiuni practice pe multi ii vad lemn tanase
    10 11
  • Pe bune @vianu, in primul rand nu e vorba doar de valoarea voucher-ului, e vorba si de cate sunt disponibile, deci spune tu cate au fost disponibile si cate au fost folosite? Au ramas multe nefolosite, nu? Apoi daca vorbim de dat din gura pe net, spune cand ti-ai cumparat masina noua, iar daca nu e noua, te rog sa ai bunavointa sa spui cati ani are, ca sa stim si noi cum e cu chestiile practice, ca din cei care critica pe aici ca romanii sunt asa si pe dincolo si nu vor masini noi mai ieftine ca le sta in gat, nu stiu cati au masini sau permis, asta e mai greu de dovedit, dar am asa o banuiala ca cei mai vocali n-au masina si nici nu vor avea prea curand, cu atat mai putin una noua.
    15 7
  • Ca sa nu mai spunem si cum se acorda de multe ori aceste vouchere.
    9 0
  • @dan_grc....pune-ti te rog ordine in ganduri. E un talmes balmes de puncte, virgule, semne de punctuatie de ma doare capul. Ti-am mai spus-o, nici tu nu cred ca ai inteles ce scrii acolo :)

    @LauCalin. CORECT! Acordarea voucherelor mi se pare cea mai mare golaneala. Dar stii ce e incredibil? Golaneala o fac cei ca noi. Eu il stiu pe agentul de vanzari ce il stie pe smecherul de la "remat" caruia ii pica si lui ceva, etc. Lantul slabiciunilor. Surpriza, nu? Sau sa spun de golaneala unor colectori? Exemplu concret: Remat Pascani avea un nr de tichete de distribuit. Remat Iasi a avut grija ca toate aceste tichete sa ajung la centru pentru ca, asa cum am zis, dealerul auto X, Y sau Z are clientii lui. Si cercul se inchide.

    Asa functioneaza programul ala "anemic"


    @dan_grc...daca vrei masina noua: http://www.rabla-2011.ro/vand-voucher-rabla/
    7 9
  • Aceasta postura de om superior care ocoleste raspunsul nu te prinde deloc, eu te-am intrebat foarte simplu daca ai masina si cati ani are? Vorba ta, chestiile practice, nu vorbe goale pe net, eu stiu c-ai inteles foarte bine ce-am spus, daca te prefaci ca nu intelegi atunci las-o asa, iar programu "rabla" este anemic prin simplu fapt ca nu sunt destule fonduri pt a avea un efect care sa se vada cu adevarat, asa cum a fost in anii trecuti, si atunci erau exemple si se intampla exact la fel, dealerul auto X avea clientii lui, dar ce chestie, s-au vandut mai multe masini noi, dc? Pt ca erau mai multi bani si-au fost mai multe tichete cu-o valoare mai mare.
    12 8
  • da, 8 luni, prin rabla

    multumit?

    http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_34612/Valabilitatea-tichetelor-Rabla-prelungita-pentru-persoanele-juridice-Pana-cand-se-poate-folosi-voucherul.html#axzz2n6diGkZ0

    ce iti spune stirea aia? Rablele s-au casat big time iar voucherele sunt pe piata doar achizitia intarzie. De ce? Din lipsa de fonduri pentru restul masinii.

    Posibil sa vedem atat de diferit realitatea ca cineva trebuie sa mearga la nani. Posibil sa fiu eu prea obosit.
    5 5
  • Scuza-ma, dar nu sunt multumit, raspunsul tau este mai anemic decat programul "rabla".
    9 8
  • "ÎN ROMÂNIA VIN MULTE MAŞINI FOARTE VECHI"
    Pai daca romanii si-ar permite o masina noua, cu siguranta ar cumpara-o. A-ti permite o masina noua nu inseamna sa accezi la diversitatea de imprumuturi bancare, ci la a folosi economiile facute din salarii. Masina uzata si importata a ajuns cea mai comuna achizitie din cauza nivelului de trai. In cazul celor cu venituri decente exista alti factori determinanti precum experientele negative avute cu reprezentante, service ( a se citi servicii) care lasa de dorit. Pe deasupra sumele percepute de catre stat drept taxa de poluare sunt aberante si discriminatorii.
    17 2
  • @dan_grc in acest caz tu esti cel obosit

    da, (am masina si are vechimea de) 8 luni (si cumparata) prin rabla

    multumit, acum?
    7 7
  • Va mai spun eu care a fost iar marele ghinion al poporului asta: guvernarea din anii '90. Cehii, polonezii, ungurii, slovacii, slovenii au facut reforme si au crescut nivelul de trai considerabil. Am fi putut intra odata cu ei in UE daca nu bateam atunci pasul pe loc (in realitate chiar am regresat din unele puncte de vedere).

    Nesansa, insa fiecare popor isi merita conducatorii. Din pacate la noi mentalitatile de furt, de bascalie la adresa aproapelui, de "lasa ca se rezolva maine" si "mai bine nu ma strofoc muncind si o face altul in locul meu" se regasesc pe scara destul de larga, de la badica la opinca.
    12 0
  • Mecanicu'
    Pana acum mi s-a parut ca suntem condusi de oameni prosti, acum am certitudinea ca ne guverneaza retardatii!!
    1. stimularea vanzarii de masini noi (tichete rabla, eliminare taxe de poluare pt. masinile noi, facilitati fiscale atat pentru persoane fizice cat si juridice)
    2 Imbunatatirea nivelului de trai. Daca va uitati in tabel, in 2007 cand treaba mergea bine s-au vandut 300 000 automobile noi. Deci concluzie, daca omul are bani cumpara daca nu, nu cumpara.
    3. Deci ca sa continuam, nu mai modificati fiscaliatea pentru companii de 2 ori pe an, nu mai adaugati taxe si impozite aberante, incercati sa aduceti investitori de calibru in Romania nu de'al de Dan Diaconescu si Gruia Stoica, micsorati costurile ca platiti 15 mil de euro pe km de autostrada in timp ce altii platesc 1 milion euro/km, nu mai faceti parcuri la tara si poate luam mai multi bani nerambursabili de la UE in loc sa ne imprumutam la FMI.
    Greu nu?
    13 0
  • Mecanicu'
    Pai ala de Porsche vrea sa moara si capra vecinului. Daca el nu vinde prin programul rabla de ce sa vanda Dacia? :) mare om Brent Velmar, lucreaza pentru Porsche, Ponta vezi ca tu lucrezi pentru romani nu te lua dupa asta...
    12 5
  • @Mecanicu'
    ponta lucreaza pentru puteriile de afara;
    informeaza-te despre cum lucreaza asasinii economici si o sa intelegi.
    5 6
  • @Andy: Bine spus! Eu am impresia ca am regresat enorm ca popor din 90 incoace. Educatia lipseste aproape cu desavarsire, prostia e in floare iar cuvintele de ordine sint ” mie ce-mi iese de la afacerea asta?”
    Halal popor, halal conducatori!
    7 0
  • ''Pai daca romanii si-ar permite o masina noua, cu siguranta ar cumpara-o''.SERIOS????

    CUMETRE, chestia e ca unii nu numai ca isi permit o masina noua, ci foarte noua. Insa mentalitatea SCARBOASA si CUNOSTIINTELE ZERO ale unora, ii fac sa prefere o COAJA de E39 care o imatriculeaza in BG sau un X5 SH la 7 k EUR in locul unui LOGAN nou de acesti bani si ZERO km. Dar ce sa vezi pe urma tot ei sunt cei care se plang si merg pe rezerva. Ca si in cazul lui Dan_grc prostul SATULUI.
    4 4
  • Ehehe @CGI, ai dreptate tu. Insa vezi tu, noi astia cu bemhveuri preferam sa avem 200 mii km la bord in plus pt niste piele , xdraiv, badge ''bavarez'' pe capota, fiindca cu 7 mii cat daduse-m eu pe fostul meu E39, imi cumparam un Logan nou nout. Deci cam to-ti romanii au bani de o masina noua, adica Dacia LOGAN. Si acum am preferat sa dau 22 mii pt putina trapa, bang & olufsen cand puteam sa imi cumpar o masina de clasa medie noua. Deci rumanu ii dupa PREMIUM tata de acum 10 ani.
    4 8
  • Nu inteleg niste lucruri: de ce acest program ar mai avea suflu in 2014 iar in 2015 nu? Ce se schimba radical in 2015? Sau daca este pe moarte acest program, nu mai bine il eutanasiem inca din 2014, ca sa nu se mai chinuie nimeni?

    Dupa parerea mea, toata povestea cu Rabla si piata auto este in felul urmator:
    - programul nu are succes pentru ca Guvernul a inventat acel timbru de mediu, bir care a fost facut pe genunchi si care nu respecta principiul "poluatorul plateste";
    - ne aflam intr-o perioada in care bancile si firmele de leasing nu mai acorda finantari cu usurinta. Din ce in ce mai putine persoane se califica pentru un credit, iar dintre cele care se incadreaza, si mai putine aleg sa-si cumpere o masina.
    - tichetele valorice (indiferent de valoare) nu se acorda intr-o maniera transparenta.
    - "piata" ar trebui inundata cu tichete, in sensul ca ar trebui sa existe suficiente tichete pentru cei doritori DAR trebuie stabilite niste conditii astfel incat oamenii sa nu se inghesuie sa caseze rablele doar pentru a vinde tichetele. Ar trebui ca transmisibilitatea lor sa fie limitata: am o rabla - o casez - nu am bani de masina noua - vand/ cedez tichetul cuiva care isi cumpara masina si atat (ca la CEC-uri, in sistemul bancar - nu le poti gira la nesfarsit).
    - nu stiu exact conditiile de anul acesta dar as introduce o conditie prin care o masina, daca nu a fost rulata in Romania cel putin 7-8 ani (indiferent de cat timp o are actualul proprietar) sa nu primeasca tichet la casare. In felul acesta s-ar evita sa se aloce bani pentru casarea SH-urilor aduse in urma cu 3-4 ani si care se califica pentru casare. Regula e simpla: se caseaza parcul auto invechit al Romaniei, nu al Europei.

    Despre Brent Valmar am o parere....neutra. Fiecare om face lobby pentru organizatia pe care o reprezinta. Asa ca nu-l putem critica pentru ca inclina catre masuri care ar ajuta ca anumte segmente de piata sa prinda avant si astfel si anumiti importatori sa beneficieze. Macar o face intr-un mod diplomatic.
    1 0
  • @Ghionea mafia
    Tu vezi de coaja aia de pajero din 97 cum e, pana una alta ai masina veche de 15 ani, dar e japoneza trafe, e nemuritoare, la fel ca prostia ta.
    4 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru