Porsche a anunțat un nou recall pentru două dintre modelele sale. Este vorba despre Cayenne și Panamera, ultimul trecând prin această situație și în finalul anului trecut, întrucât a avut nevoie de un software nou pentru sistemul de direcție.
De această dată, Porsche a identificat o problemă cu transmisia automată pentru 340.000 de exemplare Cayenne și Panamera, care au fost produse din 2002 și până în prezent.
Nemții susțin că o “componentă fragilă” care face legătura dintre schimbător și cutie poate să cedeze, iar, astfel, mașina poate să se miște după ce a fost parcată.
Porsche a spus că 100.000 dintre mașini se află în Statele Unite, în timp ce 25.000 provin din Germania. Ca de obicei, costurile intervenției vor fi suportate de producător.
Via Reuters
Comentarii (4)