Porsche nu va renunța complet la Macan cu motor pe benzină: actuala generație ar putea fi vândută în paralel cu noul Macan electric

de Daniel Popescu
Vineri, 08.03.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Porsche va continua să comercializeze actuala generație a SUV-ului Macan echipată cu motor pe benzină și după lansarea noii generații, care va fi disponibilă doar în versiune electrică.

Porsche a anunțat recent că următoarea generație a SUV-ului Macan va fi disponibilă excusiv în versiune electrică, iar producția este programată să înceapă în prima parte a anilor 2020.

Teoretic, acest lucru înseamnă că fanii Porsche vor putea cumpăra doar Macan electric, însă publicația franceză L'Automobile Magazine susține că a intrat în posesia unor informații suplimentare despre strategia constructorului german.

Astfel, potrivit unor surse din interiorul companiei, Porsche va continua să comercializeze actuala generație Macan cu motor pe benzină și după lansarea noii generații cu sistem de propulsie electric.

Decizia pe bazează pe dorința germanilor de a face o tranziție lentă de la actualul Macan cu motor cu combustie internă la Macan electric, în contextul în care vânzările SUV-urilor electrice nu sunt încă foarte ridicate. De altfel, Porsche Macan s-a comercializat în aproximativ 90.000 de unități pe parcursul anului trecut și este greu de crezut că versiunea electrică va reuși să atingă cifre similare în primii ani de prezență pe piață.

Cel mai probabil, actuala generație Macan va primi doar o serie de de îmbunătățiri estetice minore, în timp ce platforma tehnică va rămâne similară cu cea din prezent.

Noua generație Porsche Macan va fi produsă pe platforma Premium Platform Electric (PPE), dezvoltată de Porsche împreună cu partenerii de la Audi din cadrul Grupului Volkswagen.

Via L'Automobile Magazine

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru