Porsche lucrează la un competitor al lui Ferrari 458

de Sebastian Toma
Marti, 08.07.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Porsche pregăteşte un nou supercar cu motor central, spun surse citate de englezii de la Autocar. Acesta va prelua o parte din elementele lui 918 Spyder, dar va avea un motor boxer cu opt cilindri.

Esential 600 CP este aşteptat să dezvolte motorul boxer cu opt cilindri al lui Porsche 988.
Porsche îşi măreşte gama de modele, iar oferta mărcii germane va include şi un model care ar putea fi denumit 988, spun surse citate de britanicii de la Autocar. Modelul 988 va prelua influenţe estetice de la 918 Spyder, dar nu va deveni o versiune mai mică a acestuia, în timp ce alte elemente vor fi complet noi. Spre exemplu, motorizarea va fi un boxer cu opt cilindri, susţin englezii de la Autocar. Această soluţie tehnică ar fi necesară pentru creşterea nivelului de putere şi de cuplu împreună cu păstrarea centrului de greutate cât mai scăzut. Cilindreea estimată a motorizării respective este de 4.0 litri, iar nemţii ar putea pune chiar şi patru turbocompresoare pentru a-i mări puterea acestuia în jurul valorii de 600 CP.

Porsche ar putea oferi trei versiuni ale viitorului motor cu patru cilindri, care să asigure între 210 şi 360 CP

Viitorul Porsche 988 va avea motor amplasat central şi va beneficia de o arhitectură inspirată de cea a lui 918 Spyder.

Spre exemplu, sursele din cadrul mărcii Porsche anunţă un sistem de propulsie hibrid benzină-electric, care să asigure tracţiune integrală prin angrenarea electrică a punţii faţă, la fel ca la 918 Spyder. Lansarea viitorului supercar de la Porsche este aşteptată în anul 2017, la scurtă vreme după următoarele generaţii ale lui Boxster, Cayman şi 911.

Porsche confirmă motoarele boxer cu patru cilindri pentru viitoarele Boxster şi Cayman

Configuraţia lui Porsche 918 Spyder este aşteptată să inspire următoarele generaţii de modele Porsche în ceea ce priveşte soluţiile tehnice aplicate.

Şeful Porsche: "Ne gândim şi la maşini electrice"

Toate modelele Porsche lansate după viitorul model 988 vor beneficia de aceeaşi arhitectură tehnică şi de noua generaţie de motoare. Diferenţa dintre Porsche şi celelalte mărci ale concernului Volkswagen este la nivelul strategiei de folosire a componentelor comune, elementele pe care le are un model cu altul în comun nefiind suficiente pentru a fi comasate sub forma unei platforme.

Spre exemplu, vor fi mai multe sisteme de direcţie şi mai multe versiuni ale sistemului de tracţiune integrală, dar anumite elemente tehnologice, cum ar fi celula pasagerilor şi configuraţia părţii frontale, vor împărţi mai multe componente. Printre elementele comune se numără şi tunelul central din aluminiu – doar pentru modelele cu motorizări boxer, componentele structurale din fibră de carbon şi materiale compozite, precum şi piese din plastic ranforsat cu fibră de carbon.

Porsche ar putea lansa un roadster mai ieftin decât Boxster în 2016

Via Autocar

Comentarii (2)

  • ok, dar ca sa concureze Ferrari 458 inseamna ca va a vea un pret asemanator lui 911 Turbo... dci concurenta interna
    2 0
  • @dany
    Pret asemanator cu turbo S poate....
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru