Porsche extinde programul de master în inginerie auto de la Cluj: curs nou de “autovehicule cu conducere autonomă” și predare în engleză

de Paul Cosma
Marti, 18.09.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Porsche Engineering a anunțat extinderea programului de master în inginerie auto pe care l-a introdus în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj. În noul an universitar, studenții vor beneficia în premieră de un curs de “autovehicule cu conducere autonomă”. În plus, limba de predare va fi schimbată din română în engleză pentru ca programul de Masterat să devină unul internațional.

Tinerii români pasionați de industria auto au în continuare oportunitatea să se perfecționeze în domeniu prin programul de master lansat de Porsche Engineering în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj.

Compania a anunțat extinderea programului pentru noul an universitar și introducerea unui curs de “autovehicule cu conducere autonomă”. O altă noutate va fi schimbarea limbii de predare din română în engleză. Astfel, programul de masterat va deveni unul cu caracter internațional.

Totodată, Porsche Engineering susține că va oferi burse de studiu lunare primilor 12 studenți din fiecare promoție. Studenții au, de asemenea, posibilitatea de a se înscrie în programe de internship și de a lucra pe proiecte de cercetare, sub îndrumarea inginerilor cu experiență ai companiei.

Pe parcursul primului an de masterat, studenții au petrecut peste 300 de ore de internship în cadrul subsidiarei locale și peste 50 de ore de cursuri aplicate, lucrând la un proiect menit să dezvolte un prototip de baterie pentru vehicule electrice.

În prezent, programul oferă, anual, 25 de locuri pentru studenții care își doresc să urmeze o carieră în cercetare și dezvoltare, în domeniul ingineriei software pentru industria auto.

via Porsche

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru