Porsche Driving Experience: cursuri cu instructori Porsche la Cercul Polar
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Dacă nu v-aţi făcut încă planuri pentru vacanţa de iarnă şi aveţi un buget sănătos la îndemână, avem soluţia perfectă pentru dumneavoastră. Porsche a anunţat preţurile şi datele disponibile pentru programul Porsche Driving Experience.
De această dată, instructorii Porsche vor miza pe recent lansata nouă generaţie a lui 911 ca model de test pentru "învăţăcei". În programul pe care constructorul german l-a pregătit pentru cei care îşi vor permite să meargă la cursurile de iarnă sunt incluse atât ore de teorie, cât şi cursuri practice, acestea fiind structurate pe trei nivele de experienţă: Precision, Performance şi Master.
Spre deosebire de alţi ani, când cursurile aveau loc exclusiv pe zăpadă sau gheaţă, cei de la Porsche au stabilit în acest sezon hibernal o tabără în Africa de Sud, aceasta fiind destinată celor care doresc să participe la cursuri fără a fi nevoiţi să îndure frigul de la Cercul Polar. Taberele "normale" de iarnă ale celor de la Porsche se află în continuare în Finlanda, unde testele şi cursurile au loc la temperaturi de minus 30° Celsius.
Evident, pentru a beneficia de instructajul profesorilor Porsche va trebui să renunţaţi la sume destul de importante de bani din conturile proprii.
Cel mai ieftin curs (Camp4 Finlanda) durează cinci zile şi costă 3790 de euro. În preţ sunt incluse un curs de pilotaj de precizie, antrenament cu instructorii Sport Driving School Porsche, participarea la "Jocurile Olimpice" Porsche cu snowmobile, transport de la aeroport la hotel şi cazare pe durata a patru nopţi la hotel premium cu mic dejun şi cină incluse. Mai multe detalii despre preţuri, pachete şi serviciile oferite de Porsche Driving Experience puteţi găsi AICI.via | Porsche
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din General
-
Honda este interesată să reia negocierile cu Nissan, însă impune o condiție pentru ca acest lucru să se întâmple. Makoto Uchida, CEO-ul Nissan, trebuie să plece din funcție. (18.02)
-
Ferrari își răsplătește toți angajații cu un bonus de peste 14.000 euro datorită performanțelor financiare din anul precedent. Marca italiană este compusă în prezent din circa 5000 de angajați. (17.02)
-
Potrivit unor noi informații apărute în presa germană, Volkswagen și Audi își vor amâna planurile de electrificare din cauza tranziției lente către mașini electrice. Cele două mărci își vor reînnoi investițiile în modele noi cu motoare termice. (17.02)
-
Noua Dacia Duster Redust Sport: versiune tunată cu preț de peste 50.000 euro
-
Noul Volvo XC60 facelift: sistem multimedia mai rapid și materiale noi la interior
-
Primele imagini cu noul Mitsubishi Grandis, fratele geamăn al lui Renault Symbioz
-
BYD va produce mașini electrice în Europa din octombrie
-
Aceasta este noua Kia EV4: debutează în 27 februarie, în variantă hatchback și sedan
Comentarii (0)