Porsche Design a lansat un ceas dedicat noii generații 911: ediția va fi limitată la 911 exemplare

de Cornel Șocariciu
Marti, 04.12.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Porsche Design a prezentat noul ceas 911 Timeless Machine. Acesta va fi disponibil începând cu aprilie 2019 și a fost dezvoltat special pentru a marca lansarea noii generații 911. Prețul cerut de nemți este de 4.911 euro, iar ceasul va fi produs în doar 911 exemplare.

Porsche a prezentat noua generație a modelului 911 în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles. Cea mai iubită mașină sport din toate timpurile a ajuns la a opta generație (denumire internă 992) și păstrează caracteristicile estetice ale predecesorilor săi, dar plusează cu un interior revizuit și cu tehnologii moderne.

Pentru a marca acest moment, divizia Porsche Design a lansat ceasul 911 Timeless Machine. Acesta va fi disponibil începând cu luna aprilie a anului viitor, va fi produs în doar 911 exemplare, iar prețul anunțat de nemți este de 4.911 euro.

Diametrul măsoară 42 de milimetri, iar cureaua și cusăturile sunt realizate din aceleași materiale pe care clienții le vor găsi la interiorul noului 911. Secundarul are culoarea roșie, iar indicatoarele pentru oră și minute au detalii albe care fac trimitere la acele ceasurilor de bord prezente la interiorul sportivei germane.

Denumirea "Timeless Machine" și silueta noului 911 au fost imprimate în dreptul orelor 3 și 9.

Mecanisumul pregătit de Porsche Design este un ETA Valjoux 7750 care promite o autonomie de până la 48 de ore.

Noua generație Porsche 911 va fi disponibilă începând cu vara anului viitor, iar pentru moment, nemții au anunțat doar două versiuni. Clienții pot alege un Carrera S sau un Carrera 4S. Indiferent de varianta aleasă, sub capotă se află un motor turbo de 3.0 litri cu șase cilindri care oferă 450 CP. Resursele sportivei germane vor fi puse în valoare cu ajutorul unei transmisii PDK cu dublu ambreiaj și 8 rapoarte.

Comentarii (3)

  • Un ceas elegant cu curea din cauciuc. La face-lift ar trebui să-l facă să poată fi purtat și cu fundul în sus că tot e transparent și fascinează cum se învârt rotițele.
    2 2
  • cu indemanarea lui minitehnicus il poti aseza pe cant.

    se taie usor cu bombfaieru' urechile de prindere, apoi faci 2 puncte de sudura la flacara oxitelicenica si schimbi cureaua de caugiuc ca sa ars cu una din tabla zincata careia ii lipesti si niste flori luate de pe acoperisu' palatelor din zona Tandarei, Tomesti, Hunedoara sau Timisoara (dupa caz)

    deci nu e greu
    6 4
  • La ce cocalari vad la volanurile unor Panamera ma astept oricand ca Porsche sa lanseze in romania si un videoclip cu manele.
    6 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru