Porsche Cayenne Turbo S - primele detalii ale versiunii de 550 CP

de Bogdan Mirică
Vineri, 12.10.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Porsche a lansat astăzi noul Cayenne Turbo S, cea mai puternică versiune a SUV-ului său. Modelul oferă 550 de cai putere şi performanţe pe măsura bagajului de resurse impresionant.

Pentru cei care nu se mulţumesc cu puterea oferită de actualul Cayenne Turbo, Porsche se pregăteşte să lanseze o nouă propunere în gama SUV-ului. Se numeşte Porsche Cayenne Turbo S şi va fi cea mai potentă opţiune din lista modelului de teren.

Principala noutate se ascunde sub capotă, acolo unde inginerii Porsche au instalat turbine din titaniu-aluminiu şi au reprogramat unitatea de control a motorului (ECU). În aceste condiţii, propulsorul V8 de 4.8 litri câştigă 50 de cai putere şi 50 de Nm, suficient pentru a se putea lăuda cu un total de 550 de cai şi 750 de Nm.

Graţie aportului de putere, SUV-ul poate sprinta de la 0 la 100 de km/h cu 0.2 secunde mai rapid decât versiunea Turbo, adică în 4.5 secunde. Viteza maximă creşte şi ea cu 5 km/h, şi atinge acum valoarea de 283 km/h.

Esential 550 de cai putere oferă noul Cayenne Turbo S.
750 de Nm oferă noul Cayenne Turbo S.
4.5 secunde îi sunt necesare SUV-ului pentru a accelera de la 0 la 100 de km/h.
11.5 litri/100 de km este consumul mediu al noului Cayenne Turbo S.
Deşi este mai puternic cu 50 de cai, motorul V8 rămâne la fel de eficient, Porsche garantând un consum mediu neschimbat faţă de cel al versiunii Turbo, adică 11.5 litri/100 de km.

La nivel estetic, diferenţele dintre noul Cayenne Turbo S şi fratele său mai mic Cayenne Turbo, sunt destul de mici.

Avem un nou set de jante, de 21 de inch, blocuri optice faţă pe fundal negru, finisaje negre în partea inferioară a oglinzilor laterale şi a spoilerelor precum şi ţevi de eşapament rectangulare.

Pentru interior, Porsche a pregătit un decor din fibră de carbon pentru planşa de bord, panourile uşilor şi consola centrală. Tapiţeria din piele este acum în două culori şi beneficiază de cusături contrastante.

Porsche a anunţat şi preţul de la care poate fi achiziţionat noul Cayenne Turbo S în Germania. La 151.702 de euro, SUV-ul nu este chiar un chilipir, fiind cu 30.000 de euro mai scump decât versiunea Turbo.

via Porsche

Comentarii (4)

  • desigur pt cine isi permite aceasta masina este buna... probabil ca ar fi de preferat un bmw m5 ca masina de zi cu zi... dar cayenne e mai versatila, are tractiune integrala, nu ai grija bordurilor si gropilor decat pt jante si poti sa mergi cu ea vara la mare cu plafonul rabatat sau iarna la munte carand si o gramada de bagaje... in acealsi timp o poti conduce daca te tin curelele intr-un ritm si mod apropiat unei masini de raliu... dar aspectul asta butucanos nu mi-a placut niciodata...vazuta real parca nu e asa urata ca in foto dar nici nu impresioneaza... fata e putin ciudata dar spatele cu acele stopuri de hyundai si acel spoiler deasupra lunetei care parca o apasa, ii d un aspect greoi o face sa fie urata cu spume! mult timp m-am intrebat cum designerii porsche au putut proiecta asa ceva (o masina cu pretentii premium ar trebui sa fie si haut cuture nu doar pret a porter! ieri am intrat pe siteul topgear.ro si masina era prezentata si acolo... si am avot o revelatie! ei o numeau HIPOPOTAM!!!!! am strigat evrika... asta e cuvantul potrivit! masina asta seamana cu un HIPOPOTAM!!! hahaha sa speram ca urmatoarea generatie nu va semana cu MARELE ALB! haha
    2 1
  • un oarecare
    @Dany, trebuie sa recunosc ca sunt de acord cu tine!interiorul insa e foarte frumos, m-am suit in el si e lucrat foarte bine!Modelul vechi arata mai masculin!
    1 0
  • Nu mi-as cumpara aceasta versiune....un SUV nu e facut pt. curse. Cel de 3.0 TDI V6 este cel mai potrivit. In schimb o Panamera sau un 911 ar fi numai bun in versiunea turbo S.
    2 0
  • Dupa parerea mea Cayenne este cel mai urat suv din toate timpurile, e un Porshe obez. Din pacate e prea rapid ca sa-l pot depasi sa nu vad fundul ala urat cand sunt pe drum:)
    1 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru