Brandurile premium au - cu câteva excepții - un început de an 2017 excelent. După ce am văzut recordurile de vânzări stabilite de Mercedes și BMW, marca din Stuttgart reușind chiar să transforme luna martie în cea mai bună lună din istoria companiei, Porsche anunță la rândul vânzări-record în primul sfert al anului 2017.
Conform cifrelor oficiale, Porsche a reușit să vândă în jur de 60.000 de mașini în primele trei luni ale anului, valoare care echivalează cu o creștere de 7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, care la rândul său reprezenta pe atunci un record. Motoarele acestei creșteri au fost în principal piețele din China (18.100 de mașini, +10%) și din Germania (7160 de mașini, +19%). La nivel european, creșterea a fost în media globală (19.100 de unități, +7), în timp ce SUA a crescut la rândul său, dar sub cifrele la nivel mondial (12.700, +4%).
La nivel de modele, gama Porsche se remarcă prin excelenta intrare pe piață a noii generații Panamera (+12%), celălalt vector de creștere fiind SUV-ul Macan, cel mai vândut model Porsche la nivel mondial, care a crescut în vânzări cu 15% (24.800 de exemplare vândute).
via Porsche
Masini premium pt oameni premium,cu valoare.