Porsche s-a gândit la cei care au nevoie de o maşină pentru circuitele din GT3, competiţie care a bifat o etapă şi în Bucureşti vreme de doi ani la rând. Aşa a luat naştere 911 GT3 R, un supercar dedicat exclusiv circuitului, bazat pe versiunea de serie, şi ea extremă, a modelului 911 GT3 RS.
Pentru a putea face faţă unei competiţii de nivel înalt, Porsche a avut grijă de aerodinamică, de motor, de manevrabilitate şi de masa totală. Noul Porsche 911 GT3 R vine cu acelaşi acoperiş unic şi cu un ampatament mărit cu 8.3 centimetri pentru a asigura o repartiţie şi mai bună a masei pe cele două axe.
Pentru a păstra o masă totală cât mai redusă, Porsche a înlocuit acoperişul, portierele, pasajele roţilor, eleronul şi spoilerele cu o serie de componente similare, construite însă din fibră de carbon. Mai mult, geamurile laterale şi, de această dată, şi parbrizul au fost realizate din policarbonat.
Modificările permit şi o folosire a resurselor pe o plajă largă de turaţii, precum şi o putere totală de peste 500 de cai. Toate resursele sunt transmise unor anvelope spate de 310 mm prin intermediul unei transmisii secvenţiale cu şase rapoarte, similară celei folosite pe 911 GT3 RS.
Pentru a frâna în timp util, Porsche 911 GT3 R beneficiază de discuri de 380 mm şi de etriere cu şase pistonaşe pe roţile anterioare. Roţile spate sunt frânate de discuri ceva mai mici, de 372 mm. Pentru a face faţă competiţiilor, Porsche a instalat şi un rezervor de combustibil ceva mai mare, de 120 de litri, cu funcţie de întrerupere a alimentării în cazul unui accident.
Noul Porsche 911 GT3 R poate fi deja comandat de fanii brandului sau de echipele participante în FIA GT la un preţ de 429.000 de euro. Livrările vor începe ceva mai târziu, în decembrie 2015.
Comentarii (0)