Porsche Taycan, primul model electric de serie al mărcii germane, a trecut oficial de borna de 100.000 de exemplare produse. Modelul cu zero emisii, fabricat la uzina de la Zuffenhausen din Stuttgart, a fost lansat pe piață în 2019 și a devenit rapid unul dintre cele mai bine vândute modele Porsche din istorie. Anul trecut, de pildă, Taycan a reușit să depășească modelul 911 la vânzări, cu peste 41.000 de exemplare comercializate.
Acum, la mai bine de trei ani de la debutul comercial, exemplarul cu numărul 100.000 a ieșit pe porțile fabricii din Germania. Este vorba despre un Taycan Turbo S, vopsit într-o culoare albastră Neptune și care va fi livrată unui client din Marea Britanie.
Cu această ocazie, Porsche precizează faptul că cele mai populare piețe ale lui Taycan sunt cele din Statele Unite, China, Marea Britanie și Irlanda. În primele 9 luni au fost vândute 25.073 de exemplare la nivel mondial. Trebuie menționat că livrările au fost afectate de către problemele cu lanțurile de aprovizionare.
Asta înseamnă o scădere cu 12% față de aceeași perioadă din 2021.
Pe lângă asta, Porsche a mai scos în evidență și câteva exemplare care au depășit, deja, 100.000 de kilometri. De exemplu, un farmacist din Marsilia a parcurs 113.977 cu al său Taycan, în special pe drumurile din sudul Franței. Pe lângă Taycan, el deține și un Porsche 911 Targa.
De asemenea, unul dintre angajații importanți ai mărcii, Markus Kreutel, a parcurs 134.911 kilometri din februarie 2021 până în august 2022. Acel exemplar a putut să parcurgă fără probleme distanțe zilnice de câte 1500 de kilometri.
Însă, recordul este deținut de către un om de afaceri francez, care a parcurs 188.119 kilometri cu exemplarul său Taycan 4S. El reușește să parcurgă distanțe zilnice de până la 1200 de kilometri.
Inclusiv jurnaliștii de la publicația Auto Bild au terminat, recent, un test de anduranță cu Taycan. Testul de 100.000 de kilometri a început în octombrie 2020 și a luat sfârșit în urmă cu câteva zile.
Și rivalii de la Auto Motor und Sport au început un test de anduranță cu un exemplar Taycan Cross Turismo 4.via Porsche
Comentarii (0)