În ultima perioadă nu a fost zi fără accidente pe drumurile patriei, unele chiar foarte grave care s-au soldat cu pierderea de vieți omenești. De fapt, în primele 7 luni ale anului, principalele 3 cauze generatoare de accidente rutiere grave au fost viteza neadaptată la condițiile de drum, traversarea neregulamentară a pietonilor sau prezența pietonilor pe partea carosabilă.
Poliția are, însă, pregătite o serie de măsuri îndreptate către șoferii care au un "comportament agresiv" în trafic. Aceștia vor fi sancționați cu amendă, iar permisul de conducere le va fi suspendat pe o perioadă de până la 120 de zile.
Potrivit autorităților, prin "comportament agresiv" se înțelege efectuarea, de către conducătorul auto, pe drumurile publice a următoarelor manevre:
- deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
- întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
- pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
- circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, de natură a intimida conducătorul acestuia;
- folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
- conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu drumul numai una dintre roți;
- mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la circulație care circulă în spatele acestuia;
- realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerea sau rotirii acestuia;
- conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.
Mai mult, șoferii care întorc, merg cu spatele, circulă pe contrasens sau traversează sensul de circulație de pe autostradă prin zonele interzise vor fi sancționați cu amenda prevăzută în clasa a IV-a (9 - 20 puncte amendă) și li se va suspenda dreptul de a conduce pe o perioadă de 120 de zile.
De asemenea, circulația nejustificată pe banda de urgență a autostrăzilor va fi sancționată cu amenda prevăzută în clasa a IV-a și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Totodată, Ministerul Afacerilor Interne intenționează să revizuiască procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere.
via Hotnews.ro
nici ambalarea motorului nu mai e legalamai ales pentru matiz cu motor de 800 care daca i cu 4 persoane in interior, 2 sacose si aer conditionat nu prea mai merge fara sa fie ambalat. restul masurilor par de bun simt, dar bineinteles amenda vor lua tot prostii. Specialii si protejatii lor , interlopii vor fi tot ca pana acu'
In urma cu 2 saptamani cineva a facut in fata mea stanga pe Magheru, intr-o zona unde avea obligatoriu inainte. Politia a trecut pe banda de langa fara sa faca nimic. E cel putin un filmulet in care o masina trece pe rosu in timp ce masina de politie asteapta sa semafor. La fel, nu au facut nimic.
Am mai comentat aici - daca nu se pun in aplicare legile, degeaba.
@eu: nu e un capat de tara totusi, 120 e aproape de limita maxima 130. tot pe A1 buc-pitesti am avut si eu chiar in urma cu cateva zile pe unul care rula cu vreo 95 pe banda a doua. am zis sa nu fiu taran cu flash-uri, m-am apropiat suficient cat sa ma vada, dar totusi cu o distanta suficienta cat sa nu pun in pericol pe nimeni, am dat semnal, si....nimic, abia dupa cateva zeci de secunde cand se mai stransesera cateva masini dupa noi am dat un clax scurt si atunci omul m-a vazut si a trecut pe banda 1. ne-am reintalnit la benzinarie apoi, omul m-a recunoscut si si-a cerut scuze, chiar nu ma observase, era obosit, ca venea de la tulcea si avusese o zi grea, a depasit un camion si a uitat sa treaca la loc pe banda 1, i-am zis ca nu e nicio problema, ne-am salutat amical si ne-am vazut fiecare de drum mai departe. deci trebuie sa fim intelegatori cu colegii din trafic, unii au nativ o atentie mai slaba, altii acumuleaza oboseala dupa sute de km si ore in sir de condus, etc.
- pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare.
Acest obicei - care bantuie noapte de noapte orasele mari - este doar ,,anticamera" unei agresivitati din ce in ce mai mari la volan, cu consecinte DEZASTRUOASE pentru toti participantii la traficul rutier.
Asemenea soferi ar trebui pedepsiti gradual:
- la prima sanctiune 4 luni
- la a doua sanctiune 8 luni
- la a treia santiune 12 luni
- samd
Altfel, doar constructia de autostrazi, nu va rezolva si probleme comportamentale GRAVE!!!
Cine isi doreste sa fie corect in trafic trebuie sa fie in siguranta pe drumurile patriei si sa fie feriti de ,,bombe comportamentale"!!!
@nume poate ca nu e un capat de tara, dar de ce sa tii lumea in loc? Nu esti in stare sa fii atent cand vine cineva din spate, stai acasa. Te doare undeva ca vine ceva si te simti regele soselelor pentru ca blochezi depasirile, nu meriti sa ai carnet. Trebuie sa ne respectam reciproc. Unii merg mai tare decat mine si ma dau mereu la o parte. Ca sa nu ii incomodez, daca sunt intr o depasire, chiar maresc viteza mai mult decat as fi facut o in mos normal ca sa termin depasirea fara ca ei sa franeze. Asta inseamna respect si civilizatie, sa tii seama de ceilalti si sa nu ii incomodezi. Treaba lui de ce se grabeste, n ai niciun drept sa tii lumea in loc doar pentru ca nu e un capat de tara. Asa tu mergi cu 120 pe banda 2, eu ma bag in fata ta si merg cu 100. E bine asa? Mai iesi din bula ta si fii constient ca exista tot soiul de oameni cu tot soiul de nevoi, nu esti numai tu care hotarasti ca 120 e suficient pentru toata lumea.
Eu nu-i tolerez neam! Mai precis, dacă observ că trec zeci bune de secunde şi dânşii nu se sinchisesc sub nicio formă, îi claxonez de le sar capacele craniilor şi se aşază pe dos la cădere (chiar şi în situaţia în care aş avea loc suficient să-i depăşesc prin dreapta). Să fie ei şi de sex feminin, că nu schimb abordarea.
PS. e-epilepticii se tot lamentează că ocupăm primul loc în Europa la capitolul accidente auto soldate cu morţi şi răniţi, dar despre specimenele în speţă nu suflă nici măcar o curbură de literă. Ceea ce mă determină să cred că dumnealor ori consideră absolut firească o asemenea conduită, ori…se regăsesc şi ei sub pielea celor incriminaţi aici.
În loc de concluzie: precum prea bine ştim, drumul spre iad este pavat cu (cele mai) bune intenţii.
Nu apar din senin camere de viteza, viteza medie pe tronsoane, radare prin boscheti, limitatoare de viteza pe la trecerile de pietoni, daca ar fi lumea civilizata si ar respecta regulile. Toate aceste camere de viteza, toate limitatoarele le platim cu totii, desi doar o parte din prostii ca tine incalca regulile.
Cresterile asigurarilor auto le suportam cu totii, desi nu am facut accidente sau daune, tocmai prostilor ca tine care nu inteleg ca viteza si smechereala duc la accidente.
Romania se "lauda" cu cei mai multi morti in accidente rutiere si principala cauza e viteza neadaptata conditiilor de drum tocmai prostilor ca tine.
Stiu ca nu iti e clar si de asta si comentati ca prostii, voi sustinatori si ai dieselurilor, alt motiv pentru care se moare si prostii ca tine il sustin.
Si mai stiu ca esti destul de prost sa nu intelegi aceste lucruri.
Principalele doua probleme sunt: scoala de soferi e o gluma proasta iar a doua, carnetul se acorda mult prea usor.