Poliția bavareză împrumută uniforma sa modelului electric BMW i3

de Bogdan Mirică
Marti, 27.10.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Pentru că își dorește ca organele de ordine să contribuie la ideea de mediu înconjurător protejat, BMW a oferit poliției din Bavaria mai multe exemplare ale electricului i3.

După ce a fost folosit pe post de bancomat de o bancă din Polonia, actualul BMW i3 primește și uniformă de poliție. Înregimentarea modelului electric nu se putea produce decât în Bavaria, landul de origine al constructorului german.

Poliția locală va beneficia de trei exemplare ale modelului electric, pentru a facilita mobilitatea organelor de ordine. Mașinile au fost oferite pe o perioadă nedeterminată, promovând astfel spiritul ecologic în care polițiștii germani vor să își desfășoare activitatea.

Odată cu BMW i3, este pentru prima dată când maşinile de intervenţie ale poliţiei bavareze au un design predominant albastru. BMW i3 este echipat cu un sistem special de semnalizare RTK 7 de la Hella, megafoane, precum şi lumini pulsatorii în faţă şi în spate. Echiparea este completată cu preinstalare de radio digital de la Sepura.

Urmareste Automarket
Nu sunt primii oameni de ordine care aleg această soluție, BMW i3 fiind folosit din luna septembrie și de poliția din Los Angeles pentru o mobilitate cu zero emisii.
Alături de scooterul electric BMW Motorrad C Evolution Scooter, i3 este folosit ca vehicul de patrulare şi de alte oraşe din Europa, precum Barcelona sau Sardinia.

Recent, și Poliția Română a primit o flotă nouă de mașini, compusă din 400 de exemplare Volkswagen Polo, preferate în favoarea clasicelor Dacia Logan.

via electrek

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru