Podul suspendat de la Brăila este una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură de la noi din țară.
Când va fi gata, podul cu o lungime totală de 1.974,30 metri și o deschidere centrală de 1.120 metri, va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii, după cum transmit reprezentanții Companiei de Drumuri.
Autoritățile vor ca acest lucru să se întâmple în luna decembrie a acestui an, tocmai de aceea constructorul lucrează într-un ritm accelerat.
În prezent s-a montat ultimul tablier metalic, al 86-lea. Urmează sudarea tablierului, o etapă programată să înceapă în luna iulie.
"După ce vom finaliza procesul de realizare a geometriei finale, cu sudura efectivă, se va aplica hidroizolația pe partea de tablier, pe partea de suprastructură, urmând apoi să asfaltăm toată lungimea podului, până la ancoraj," a transmis inginerul Viorel Eșanu.
Potrivit acestuia, probele de siguranță vor începe imediat ce podul va fi finalizat.
Mai trebuie menționat că, odată finalizat, circulația pietonilor, bicicliștilor și, inclusiv a mașinilor, va fi condiționată de vreme.
Asta pentru că podul este prevăzut cu sisteme automatizate de închidere a circulației în situații de ceață, viscol și vânt puternic.via HotNews
Comentarii (2)