După ce fuziunea dintre Renault, Nissan și Mitsubishi a fost creditată cu “șanse zero” de către Carlos Ghosn (fostul șef al alianței), noua conducere a constructorului francez este hotărâtă să reia discuțiile în acea direcție.
Surse din cadrul companiei, citate de Financial Times, susțin că Renault vrea să înceapă din nou negocierile privind fuziunea cu Nissan, în cel mult 12 luni.
Ulterior, Renault și-a propus să depună o ofertă pentru achiziția grupului Fiat-Chrysler, care de curând s-a declarat deschis la parteneriate sau fuziuni. Mai mult decât atât, FCA se află deja la masa discuțiilor cu potențiali parteneri, alimentând speculațiile și informațiile neoficiale apărute în presa internațională.
Renault deține în prezent 43% dintre acțiunile Nissan, în timp ce Nissan deține 15% dintre acțiunile Renault.
Via Reuters
Trei chestiuni merită remarcate:
1) Indirect și involuntar, dar cumva și hilar, Mitsubishi și Grupul Chrysler s-ar trezi din nou alături, ȋn colaborare (de data asta ar fi cooperare :D)
2) FCA s-ar dovedi o…rapandulă: PSA nu era bună, RNM ȋnsă “ne poate duce pe culmi, fără să avem vreo contribuție” ;
3) Dacă n-ar fi antrenați și alde Hyundai-Kia ȋn același vârtej, n-ar rezulta niciun farmec :)
Hei, dar și Daimler cocheta cu Renault, ba mai vedem câte un motor MB și la Infiniti, dar BMW parcă ar vrea să reducă și ei costurile tratând cu Daimler, iar Toyota și-a descoperit afinități cu BMW, deci chiar ar fi interesant un ditamai talmeș-balmeș-ul planetar. Fiindcă, mai devreme sau mai târziu, exact acolo se va ajunge…Totuși, ca să fie simplificată tărășenia, de pe liniile de producție vor ieși cutii autonome cu formă standardizată. Iar ȋn loc de emblemă/siglă, s-ar cuveni o singură denumire, cea mai sugestivă: “global car”. Fix la obiect, astfel ȋncât să nu protesteze nimeni, nici măcar “fanaticii”, adică tradiționaliștii.
P.S. “GM”, ce-i cu voi, fraților? Tocmai voi, entuziaștii alianțelor de altădată, v-ați pleoștit…Lumea “evoluează” ȋn jurul vostru și voi parcă v-ați vârât singuri ȋn incinta de criogenare. Haideți, la fuzionare cu voi :D Căci nu ȋnchizând fabrici și ȋngropând mărci și modele semnificative veți reduce costurile.