L-am găsit cu mâinile împreunate la spate, holbându-se la diplomele de merit ale hotelului. Toți ne ascundem emoțiile citind tot felul de tâmpenii pe pereți. În clipa în care m-a văzut, fața i s-a luminat și, de sub mustața stufoasă, arcuită în jos, mi-a zâmbit larg și sincer. Era prima dată când ne întâlneam. Am împrumutat două umbrele de la hotel și ne-am afundat în ploaia care începuse să înmoaie Oradea.
Până la restaurant sunt 10 minute de mers pe jos, dar noi facem un ocol. Domnul Bela vrea să îmi arate clădirile istorice ale orașului de pe malul Crișului. Sunt urme de arhitectură veche, interbelică, din perioada în care Oradea găzduia 36 de bănci evreiești. Nimic mai normal, având în vedere că 30% din populația orașului era alcătuită din evrei. Alți 30% erau unguri, iar domnul Bela Lestyan se identifică cu acest procent.
Vorbește bine română și excelent engleză, pentru că profesorul din liceu, pe sub a cărui fereastră trecem, i-a terorizat cu verbe neregulate. Chiar și acum, la 62 de ani, domnul Bela păstrează în telefon o listă de verbe neregulate pe care le știe ca pe ”Tatăl Nostru”.
De la stomatolog la salahor
Tot ca pe ”Tatăl Nostru” știa și anatomia, fizica sau matematica. Și-a dorit să fie stomatolog, dar drumul i s-a închis la Târgu Mureș, când a picat examenul de admitere la fizică pentru semn distinctiv. Și acum își aduce aminte subiectul: ceva cu difracție și diferența de drum optic. Au urmat doi ani de armată și apoi una dintre cele mai grele perioade din viața lui.Împarte un ”Servus” zâmbitor către doamna care trece și apoi începe: ”Taică-miu a vrut să mă sperie și m-a trimis ca muncitor necalificat la Sinteza, fabrica de aspirină Bayer. Căram saci de sare de 50 de kilograme, de la vagoane în fabrică, împreună cu oameni de joasă speță. Fără școală și alcoolici. Ne-am bătut de multe ori în vestiar pentru că eu câștigam mai mulți bani ca ei. Aveam bacalaureatul”.
Mustind a ploaie și povești ajungem la un restaurant cochet din capătul aleii pietonale. ”Am rezervat o masă aici pentru că proprietarul e tot BMW-ist ca mine. Are patru în familie,” ne spune mândru domnul Bela. ”Dacă ați ști cu ce am venit noi până la Oradea,” îmi zic în gând pentru că nu îndrăznesc să întrerup povestea.
Vopsitor auto de nevoie
De la muncitor necalificat s-a angajat într-un service auto, unde a început să simtă mirosul de benzină. Meseria de vopsitor a descoperit-o mai mult din nevoie: era singura care îi permitea să se califice la locul de muncă. Fără altă școală. Prin urmare s-a decis s-o iubească și să îmbrace în culoare modelele Renault, Fiat și Skoda de la acea vreme.
În 1977, cam pe atunci când jumătatea cealaltă de Românie era lovită de cutremur, domnul Bela devenea vopsitor calificat și își cumpăra de la șoferii de TIR care veneau din Germania un pistol de vopsit. Până atunci, împrumutase și spălase pistoalele colegilor.
Cu meseria într-o mână și cu pistolul de vopsit în cealaltă, domnul Bela s-a angajat la o reprezentanță Dacia în 1979. Au început drumuri dese la București și trei luni de pregătire în fiecare vară. ”Am fi mâncat și pietre. Făceam o foame acolo, de nedescris. Țin minte că nevasta mi-a trimis jumătate de porc de la Oradea pe mașinile care veneau să ia piese de la Uzină. Știți, nouă ne place mult șunca”, zice râzând și porționând meticulos bucata de slănină perpelită din farfurie.
La un test de engleză distanță de Canada
La Dacia a fost la un pas de a pleca în Canada. Mai multe Dacii de culoare roșie ajunseseră dincolo de Ocean aproape roz. Apa de mare și umiditatea din atmosferă afectaseră stratul de vopsea, iar canadienii cereau 2000 de dolari pentru a le revopsi. Era aproape jumătate din prețul cu care se vindea mașina acolo. Era și unul dintre motivele pentru care prindea foarte bine la studenții tineri, fără prea mari posibilități materiale.
Dacia a decis să trimită în Canada o echipă de vopsitori care să redea roșul din fabrică. Iar domnul Bela visa deja la frunza de arțar. A dat testul de engleză, dar a rămas acasă pentru că l-a terminat prea repede, ”iar băieții cu ochi albaștri s-au îngrijorat că după trei luni nu se va mai întoarce acasă.”
Cele câteva ore petrecute împreună îi dezleagă limba și îl întorc pe platforma de la Mioveni: normele de siguranță erau o simplă formalitate: stâlpul B era ca o conservă și putea fi îndoit de un om mai solid.
Ca și la vechile Aveo, cele construite pe platforma Daewoo. Nu e de mirare că pe atunci, testele de impact Dacia se făceau cu o bilă de demolări.Domnul Bela mergea și pe pista de încercare, unde bulgării de beton din asfalt care testau suspensia aruncau parasolarele în aer, inclusiv ușa torpedoului. ”De multe ori era nevoie de un mecanic să te ia de acolo pentru că rămânea blocată în treapta a cincea de viteză. Și să vă mai spun ceva: cele mai proaste mașini mergeau la CEC și la Loto. Săracii oameni, credeau că i-a lovit norocul”.
Pilot în cursele de viteză în coastă
În tot acest timp, domnul Bela s-a îndrăgostit iremediabil de curse. În 1977 a reușit să se urce în mașina tatălui său, o Skoda 1000 MB din `68, cu 45 de cai și propulsie spate. A început să alerge cu ea pentru a aduna participări și pentru a primi licența. Nu bătea mare lucru. La fel și cu Dacia 1100 pe care o folosea tot la cursele de coastă.
În 1980 trece la nivelul următor pentru că își cumpără împreună cu un prieten un Formula Easter, căruia îi modifică carenajul, îi adaugă un set de jante Gotti de 20.000 de lei (salariul mediu pe atunci era de 2000 de lei) și cu care începe să alerge din nou la cursele de viteză în coastă. ”Easter-ul avea 70 de cai putere și 500 de kilograme. La 170 de km/h simțeam că îmi smulge casca de pe cap cu tot cu bărbie. Îmi aduc aminte și acum cursa de la Stâna de Vale, unde am stabilit și cel mai bun timp al meu din carieră: 7 minute și 8 secunde pe cei 10 kilometri de probă.”
Are grijă de cupele sale din sticlă pe care le-a adus cu mare grijă în două plase. Știe că cea mai bună poziție a fost un loc șase în clasamentul general și vorbește cu jind despre Dacia lui Iancovici și Nicoară care făcea 9000 de rotații și care era testată pe autostrada București-Pitești la kilometrul 50. A luat parte la cursele oficiale până în 1986, dar a continuat să guste din plăcerea motorsportului până în 2011, când a urcat pentru ultima dată traseul de la Straja cu mașina lui, un BMW Seria 3 Coupe, din 2002. Vorbește cu drag despre el, pentru că i se pare unul dintre cele mai reușite modele din istoria Seriei 3. ”Am aici, în Oradea, un viraj pe care îl iau mai tare. Când mă văd ăștia cu BMW-ul le vine să sară în Criș. Dar ea își așează mai bine fundul ca să iasă din viraj”.
Suntem întrerupți de un alt proprietar de BMW. De data asta e vorba despre un schimb de ulei și filtre. Domnul Bela îi dă binețe și îi promite o vorbă bună pentru o operație rapidă săptămâna viitoare.
Spectator la cursele granzilor Senna și Schumacher
Două beri mai târziu ajungem să vorbim despre motorsport. Domnul Bela n-a pierdut nici o cursă de Formula 1 desfășurată între 1986 și 1996 pe circuitul de la Hungaroring. L-a privit pe viu pe Prost, și-a hrănit timpanele cu sunetul Lotus-ului negru pilotat de regretatul Senna și a primit la picioarele sale o recompensă simbolică: prezonul desprins de la roata lui Mansel.
Acum ține cu Hamilton și crede că Rosberg e doar un oportunist. Are un prieten cu care vede fiecare cursă. Din când în când, băiatul lui, Bela Lestyan Junior, îi caută pe Youtube filmulețe de la etapele de coastă din Germania. Își trage o bere lângă el și se uită numai după BMW-uri.
Între timp, noi scurgem ultimul strop din berea nefiltrată și ne întoarcem în ploaia măruntă și încăpățânată. ”Ah, era să uităm umbrelele”.
Domnul Bela și Seria 6 Cabrio: ”Te orbește cuplul ăsta”
Dimineața a început devreme, însă nimic nu se compară cu înviorarea pe care ți-o oferă un acoperiș coborât pentru a inspira adânc răcoarea zorilor stropiți de ploaie. Soarele se întrevede ușor. La fel și domnul Bela, în ușa showroom-ului BMW din Oradea. Mi-a promis câteva secrete astăzi, însă trebuie să plătesc tribut. Nu le vinde așa ușor. Prin urmare, îi las cheile lui Seria 6 Cabrio și mă pun pe locul din dreapta.”În viața mea n-am avut diesel. Dar e tot mai popular. Te orbește cuplul ăsta. Am mers mai demult cu un X6 M50d. 700 de Nm. Numai că nu-ți rupe ceafa,” susține domnul Bela, orbit și el de cuplul decapotabilei. ”Sună frumos, dar parcă tot benzina îmi place mai mult. Aia la 6000 de ture îți mulțumește că n-o mai storci. Eu, în al meu (n.r. Seria 3 Coupe), schimb mereu la 4500 (rpm) în oraș și am evacuarea curată ca vesela din bucătărie. Când schimb bujiile, mecanicii nu prea se îndură să le arunce”.
Îl convingi cu greu să nu mai vorbească despre mașina lui. ”Trebuie să fii tare din punct de vedere material ca să îți permiți o mașină ca asta (Seria 6 Cabrio). Eu mi-aș lua mai degrabă un Seria 4. Asta e cam mare. Pe Seria 4 îl simți ca pe o mănușă. Se potrivește perfect”.
Tot perfect se potrivește și decapotabila pe ușa din spatele showroom-ului BMW. Ne-am întors, iar garajul se deschide încet pentru a ne invita în laboratorul domnului Bela.
Un laborator în care zac spoilere de X6, uși de Seria 3 și un Seria 7 cu fața mutilată de un cârlig de remorcare.
Sala de operație
Dincolo de acest puzzle diform se ascunde sala de operații. Acolo unde domnul Bela îmbracă salopeta și își pune ”masca de hornar”, cum îi place să zică. Ridică apoi cu grijă pânza care acoperă scheletul unei decapotabile. O formă ciudată, a unei Pagode din 1963, cenușie, răzuită până la os. Lângă schelet zac alte cinci bucăți de aluminiu curat, șlefuit. Sunt portierele, capota față, ușa portbagajului și capacul acoperișului soft top.
Mercedes a construit modelul SL de la acea vreme folosindu-se de mult aluminiu, un material regăsit din abundență și azi. Domnul Bela își plimbă mâinile cu grijă deasupra unei portiere. O mângâie ca pe copilul lui. Doar pentru a ne arăta că în interior a lăsat neșlefuită o urmă de vopsea originală, cu urme de scurgere a stratului original. Este o certificare ascunsă, doar pentru cunoscători, că mașina a purtat la ieșirea din fabrică o culoare extrem de rară: Tunis Beige, adică un bej nisipiu, produs în foarte puține exemplare.
Poate de aceea o mașină recondiționată ca la carte se vinde cu nu mai puțin de 220.000 de euro. Domnul Bela este doar unul dintre artizanii care pavează drumul acestei Pagode către eticheta impresionantă de 220.000 de euro. Se folosește de certificarea Standox (extrem de rară în România) și de vopseaua germană pentru ca în două luni scheletul să recapete aspectul original.
Până acolo însă, urmează etapa cea mai dificilă: vopsirea. Straturile se aplică rapid, cu doar o vizită în cabină. Urmează însă cel puțin două zile în care fiecare aplicare e lăsată să se odihnească. Este esențial, pentru că lacul final acționează ca o folie de nylon trasă peste cap. Lacul închide tot și sub influența temperaturii caroseriei, solvenții pot străpunge cu putere stratul. ”În situația asta te împuști în cap pentru că trebuie să refaci toată lucrarea,” râde domnul Bela.
După ce ne arată și mormanul de piese care așteaptă să fie montate pe scheletul cenușiu, domnul Bela ne duce într-un alt laborator. Aici se ascunde o altă Pagoda, ceva mai chinuită. Este a doua dintre cele patru aduse de germani pentru ca domnul Bela și echipa să le recondiționeze, culmea în pântecele unui dealer BMW, tocmai în Oradea. Caroseria peticită arată ca haina unui copil sărman, multe puncte de sudură și nici urmă de șlefuire. În locul motorul de 2.8 litri este un vid. Domnul Bela ne asigură însă că motorul e funcțional.
I-au trecut prin mână Tesla Model S și Porsche Cayman
După întoarcerea în timp, domnul Bela merge în biroul lui, unde răsfoiește paginile unei reviste pe care a adus-o cu mâna lui de la salonul mașinilor clasice, desfășurat la Essen. ”Nu mă așteptam să văd atâtea Porsche și Mercedes. Astea sunt cele mai căutate mașini. Speram să văd și eu mai multe englezoaice. Am recondiționat odată un Jaguar XK Roadster din anul 1954. Era prin 1991 și am primit chiar un manual de recondiționare pentru el, direct de la Jaguar”.Nu iartă nici modelele mai noi, chiar dacă nu poartă sigla BMW. Printre cele mai importante lucrări se numără ”zugrăvirea” unui Porsche Cayman care a făcut cunoștință cu un stâlp și chiar a unui Tesla Model S P80D, sfâșiat, de asemenea, de un stâlp. După ce agață în cui combinezonul, domnul Bela se întoarce la normalitate, la familia sa cu doi copii, ambii îndrăgostiți nebunește de BMW (chiar și fiica de 18 ani), la apartamentul său de patru camere din centrul orașului și la prietenii pe care și i-a apropiat de-a lungul timpului. Drept dovadă că după vizita noastră este invitat la o degustare de vinuri organizată de producători locali.
Ne luăm rămas bun în ușa showroom-ului, ca și cum clădirea asta de milioane de euro ar fi casa lui. O casă din care nu mai vrea să plece. ”Cred că nici războiul nu-l pensionează pe nea` Bela. Dacă vin rușii, găsește el ceva de făcut. O să vopsească tancuri, dar tot nu pleacă acasă”, zice unul dintre consilierii de vânzări.
As fi curios insa care e pretul pentru o revopsire/restaurare ?
Vopsitoria e o meserie care are toate elementele negative (murdara, toxica,migaloasa, sunt riscuri mari de a dao-n bara,...se invata greu si pe parcursul a multor ani si e nevoie chiar si de putin talent ) dar cu toate astea iti ofera o satisfactie de nedescris atunci cand masina e terminata si clientul iti strange mana multumit., iar in cazul clasicelor vopsitorul este dumnezeul lor....el le readuce la viata..
Bravo !!
@S, n-ai gusturi rele. Cu o unguroiaca nu prea ai cum s-o nimeresti rau. Atata numai, sa te tina balamalele :):):)
Amice, esti varza? Cu adica, daca locuiesc in Romania, sunt maghiari si daca locuiesc in Ungaria sunt unguri? Nu-ti dai seama ce enormitati spui? Ai idee cum se numeste Ungaria in limba maghiara? Se numeste Magyarország! Acum sigur n-o sa-ti mai placa sa le zici nici maghiari, nu!
@Automarket
Felicitari pentru articol! Personajul este fabulos si informatiile sunt foarte interesante! In special cele privind exportul de Dacii in Canada! Am totusi o mica obiectie pe care sper ca nu mi-o veti lua in nume de rau. Parca ar fi dat mai bine ca eroul unui articol realizat cu sprijinul BMW sa restaureze un BMW...
1. mergi la Oradea la showroomul BMW si intrebi de d-l Bela.
2. te prezinti frumos si ii spui ca vrei sa dai de fiica dumnealui deoarece si tie iti plac foarte mult BMW-urile si vrei sa discuti cu ea in profunzime despre aceste minunate masini.
3. d-l Bela te va insoti bucuros pana acasa la dumnealui, ti-o va prezenta pe fiica sa si iti va crea spatiul necesar unei discutii private despre BMW-uri, punandu-ti la dispozitie o camera in care vei si innopta, deoarece BMW are o istorie bogata si e foarte mult de discutat.
4. La acest moment fata va fi oarecum dezinteresata si se va gandi: "Ia uite...inca unul care vrea sa vorbim despre BMW-uri. Am vorbit despre aceste masini cu o gramada de baieti deja, nu stiu ce ar mai fi de adaugat, dar hai, in fine, sa vedem..."
5. Mergi cu fata si pana dimineata tot vorbiti despre BMW-uri si vorbiti si vorbiti cu cuvinte, sunete, exclamatii, etc.
6. Dimineata la plecare o vei intalni si pe mama fetei care iti va pregati un mic dejun copios. Vei fi atat de surpins de pasiunea d-nei Lestyan pentru BMW-uri incat simti cum iti vine sa o iei si pe doamna deoparte sa tragi repede o discutie despre BMW-uri, una scurta asa inainte de plecare.
7. La despartire, d-l Bela iti va face o surpriza de proportii: iti va inmana cheile unui 750i nou nout pe care il vei putea folosi pe durata nedeterminata si iti va reinnoi invitatia de a o vizita pe fiica sa oricand simti ca se strange in tine suficienta dorinta de a discuta noutati ale marcii din Munchen.
Cam asta e tot ce ai de facut. Garantez ca pasii sunt usor de indeplinit pana la punctul 2, dupa care daca nu esti atent, cursul evenimentelor se poate schimba brusc si urmatorul lucru pe care il vei experimenta va fi vocea unei infirmiere de la Spitalul din Oradea pe care o vei auzi strigand: "Brancardier ia-l pe invinetitul asta de aici ca incepe sa se trezeasca".
Mult succes d-le S!!
Pot doar să îţi spun că lucrăm la câteva poveşti şi cu modele BMW clasice. Dar mai trebuie să aştepţi puţin. Sper ca unul să îl facem tot cu Automarket, sunt povestitori frumoşi.
Daca pe mine m-ai numit "Mihai", multumesc frumos pentru raspuns! Ceea ce am spus nu se dorea o critica. Din punctul meu de vedere restauratorii ar trebui sa aiba statui in sufletele oricarui iubitor de masini indiferent ca redau omenirii un Fiat Topolino sau un Bugatti Type 57SC Atlantic. Prin urmare abia astep vestile despre urmatoarele proiecte.