Constructorii auto încep să-și extindă treptat zona de acoperire și spre alte segmente de piață care pot deveni profitabile, iar ultimul exemplu în acest sens este oferit de Peugeot.
Constructorul francez a inițiat un parteneriat inedit cu constructorul de ambarcațiuni Beneteau pentru dezvoltarea unui sistem iCockpit pentru astfel de vehicule, iar acesta a fost prezentat la Salonul de Ambarcațiuni de la Paris.
Pe numele său Sea Drive Concept, sistemul include un volan similar cu cele utilizate pe mașinile de serie Peugeot, în timp ce în stânga acestuia a fost poziționat un ecran generos cu diagonala de 17 inch.
Acesta folosește însă interfață grafică Ship Control dezvoltată de Beneteau pentru ambarcațiunile sale, în timp ce materialele sunt similare cu cele întâlnite pe mașinile de serie Peugeot cu echipare GT, printre care se numără Nappa. De asemenea, interiorul este inspirat puternic din cel al ultimelor modele lansate de Peugeot, inclusiv 5008 și 3008.
Cel puțin pentru moment, Sea Drive Concept este doar un prototip despre cum ar putea fi utilizate ambarcațiunile de mici dimensiuni în viitor, însă nu este exclus ca parteneriatul să fie extins inclusiv pe ambarcațiuni de serie.
Via Peugeot
Comentarii (0)