Peugeot va expune în cadrul Recreational Vehicle Show din Le Bourget, Franța, noul Boxer 4x4 Concept. Autorulota constructorului din Hexagon are la bază versiunea utilitarei Boxer L3 și va putea fi admirată în intervalul 28 septembrie - 6 octombrie.
Peugeot a ales pentru Boxer 4x4 Concept o caroserie vopsită în nuanțele Wanderlust Green și Mint Green. De asemenea, francezii oferă elemente noi de protecție și lumini suplimentare derivate din cele utilizate în cazul lui Peugeot 508.
Oficialii constructorului francez spun că interiorul autorulotei poate găzdui trei persoane și are o suprafață utilă de 10 metri pătrați. Designerii Peugeot au gândit trei zone distincte: o bucătărie de mici dimensiuni, o baie și o zonă de odihnă. Tapițeria din Alcantara în nuanța Greval Grey este completată de podeaua fabricată din materiale plastice reciclate.
Peugeot Boxer 4x4 Concept este echipat cu motorul diesel Blue HDi 165 cuplat la o cutie manuală cu șase trepte și la un sistem de tracțiune integrală Dangel.
Autorulota producătorului francez a fost echipată cu anvelope A/T semnate de BF Goodrich, iar pentru a putea parcurge cu ușurință traseele în off-road puntea față a fost înălțată cu 30 de mm, în timp ce puntea spate a fost înălțată cu 50 de mm.Sistemul de navigație va comunica cu șoferul prin intermediul unui ecran tactil cu diagonala de 9 inch. În plus, Peugeot oferă o funcție cu ajutorul căreia șoferul poate introduce dimensiunile vehiculului astfel încât navigația să aleagă trasee fără restricții. Totodată, software-ul folosit de francezi permite conectarea simultană a două telefoane mobile și este compatibil cu aplicația Waze.
Comentarii (0)