Peugeot a prezentat 5008 facelift: modificări de design și echipamente noi

de Cornel Șocariciu
Joi, 03.09.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Peugeot 5008 facelift, cel mai mare SUV din gama constructorului francez, propune câteva noutăți la nivel estetic, îmbunătățiri la interior și o gamă de motorizări diesel și benzină.

Peugeot a pregătit o serie de îmbunătățiri pentru 5008, cel mai mare SUV disponibil în acest moment în gama constructorului francez. Așa cum era de așteptat, 5008 facelift, mizează acum pe o serie de elemente de design pe care francezii le-au introdus în portofoliu odată cu lansarea lui 508.

Grila frontală restilizată este mai mare și renunță la ramă, în timp ce farurile au un design nou. De asemenea, apar lumini noi de zi și un spoiler îmbunătățit. La fel ca în cazul lui 3008 facelift, noua versiune a lui 5008 va fi echipată standard cu faruri cu LED. În cazul versiunii GT și pentru variantele echipate cu GT Pack, Peugeot propune o grilă specială și faruri full LED. Totodată, luminile de ceață au fost înlocuite de funcția Foggy Mode. Pentru partea din spate, francezii au pregătit stopuri cu LED cu design modificat.

Caroseriea lui Peugeot 5008 facelift va fi disponibilă în două nuanțe noi: Celebes Blue și Metallic Copper, iar pachetul Black propune accesorii exterioare vopsite în negru și jante Washington în două nuanțe (Black Onyx și Black Mist).

Interiorul SUV-ului din Hexagon va putea fi echipat cu noul instrumentar de bord i-Cockpit cu diagonala de 12.3 inch, iar consola centrală va găzdui un ecran tactil cu o diagonală de 10 inch.

Totodată, francezii propun mai multe versiuni pentru tapițeria lui 5008 facelift (Nappa, Alcantara sau textil).

La fel ca în cazul lui 3008 facelift, actualul 5008 facelift va putea fi echipat cu sistemul Night Vision capabil să detecteze animale sau pietoni pe timp de noapte. Tehnologia funcționează până la o distanță de maximum 250 de metri și proiectează imaginile pe instrumentarul de bord. În cazul versiunilor echipate cu transmisia automată, 5008 facelift va putea fi comandat și cu un cruise control adaptiv inteligent cu funcție Stop&Go.

La fel ca până acum, gama de motorizări include atât unități pe benzină, cât și motoare diesel. Clienții vor putea opta pentru propulsorul pe benzină de 1.2 litri cu 130 de cai putere (transmisie manuală cu șase trepte sau cutie automată cu opt rapoarte) sau pentru motorul de 1.6 litri cu 180 cai putere cuplat exclusiv la o transmisie automată cu opt trepte.

Cei care preferă un motor diesel pot alege unitatea de 1.5 litri cu 130 de cai putere (standard versiunea va fi echipată cu o cutie manuală cu șase trepte, iar opțional este disponibilă și o transmisie automată cu opt trepte) sau propulsorul de 2.0 litri care dezvoltă 180 de cai putere (transmisie automată cu opt trepte disponibilă standard).

Odată cu aceste noutăți, francezii introduc și câteva pachete speciale în funcție de nivelul de echipare: Active Pack, Allure Pack și GT Pack. 

Conform oficialilor Peugeot, debutul comercial este programat pentru finalul anului curent. 

Comentarii (2)

  • Hidosenia spatelui aminteste de primele generatii Ssang Yong !
    Cat de frumos este 208 si cat de sinistru acest 5008!
    1 8
  • SUV-ul fara tractiune integrala e o duba, un microbuz...
    1 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru