Carlos Sainz, unul dintre cei trei piloţi ai echipei, a participat la o sesiune de teste care a avut loc în Franţa, cu scopul de a se acomoda cu noul Peugeot 2008 DKR.
Cu această ocazie, Peugeot a oferit şi noi informaţii cu privire la specificaţiile tehnice ale maşinii. Aceasta este dotată cu un motor twin-turbo de 3 litri care generează 340 de cai putere la un cuplu maxim de 800 Nm.
▶ Poveştile motorsportului: Peripeţiile Peugeot în Raliul Dakar
În plus, constructorul francez a optat pentru tracţiune spate în locul tracţiunii integrale, întrucât acest lucru permite utilizarea unor cauciucuri care pot fi dezumflate şi reumflate în timpul rulării pentru a asigura performanţe mai bune în dunele de nisip.
"Maşinilor cu tracţiune spate le este permis să fie semnificativ mai uşoare decât cele 4x4.
De asemenea, acestea pot utiliza pneuri mai mari, ceea ce oferă anumite avantaje când vine vorba despre abordarea unui asemenea teren. Practic, 2008 DKR se poate căţăra pe ziduri", a declarat Jean-Christophe Pallier, managerul tehnic de proiect pentru dezvoltarea noii maşini cu care Peugeot va aborda raliul.Ultimul pilot care a câştigat Raliul Dakar cu o maşină cu tracţiune spate a fost Jean-Louis Schlesser în anul 2000.
Raliul Dakar 2015 va avea loc în perioada 4-17 ianuarie şi va traversa Argentina, Chile şi Bolivia, punctul de plecare şi de sosire urmând să fie Buenos Aires.
Via Red Bull Motorsports
Comentarii (0)