Francezii de la Peugeot pregătesc o versiune cabrio a lui 208. Potrivit presei din Hexagon, modelul va avea un acoperiş din material textil şi va debuta la jumătatea anului viitor.
Esential
2016
este anul în care versiunea decapotabilă a lui Peugeot 208 ar fi disponibilă comercial, potrivit Caradisiac.
Peugeot 208 ar putea primi o versiune cabriolet care va fi prezentată în 2015 şi lansată în 2016, anunţă francezii de la Caradisiac.
Potrivit publicaţiei respective, decapotabila din Sochaux va debuta în a doua jumătate a anului viitor şi va avea un plafon din material textil, întrerupând "tradiţia" lansată de 206 CC cu al său plafon metalic. Întoarcerea la decapotabilele cu plafon textil ar reprezenta o reducere a costurilor, alături de o reducere semnificativă a masei vehiculului şi o simplificare a construcţiei sale. În plus, portbagajul ar fi mai generos decât în cazul unui model echivalent cu plafon decapotabil din metal, cum ar fi predecesorul său, 207 CC.
207 CC, predecesorul versiunii decapotabile a lui 208, avea plafon escamotabil din metal în stadard.
Sursa din cadrul mărcii Peugeot, care a dorit să-şi păstreze anonimitatea, le-a transmis francezilor de la Caradisiac şi câteva detalii privind gama de motorizări de la versiunea hatchback cu trei uşi a lui 208, la fel ca şi platforma tehnică.
Modelul va păstra formatul cu patru locuri pe care l-au avut precedesorii săi, cu toate că este posibil ca bancheta din spate să ofere mai mult spaţiu pentru ocupanţii săi decât în cazul lui 206 CC şi 207 CC.
Dezvelirea oficială a noului model este programată pentru Salonul Auto de la Frankfurt din 2015, care va avea loc în septembrie, spun francezii de la Caradisiac. Modelul de bază ar urma să intre la vânzare abia un an mai târziu, pentru un preţ de 19.000 de euro, titrează aceeaşi publicaţie.
Via Caradisiac
Comentarii (4)